Adamescu, proprietarul Astra Asigurări, despre impunerea administrării speciale de către ASF: O lovitură de tip mafiot dată de Ruşanu şi de Moldoveanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Adamescu controlează indirect, prin intermediul două firme, compania de asigurări Astra  FOTO Adevărul
Dan Adamescu controlează indirect, prin intermediul două firme, compania de asigurări Astra  FOTO Adevărul

Omul de afaceri Dan Adamescu, proprietarul Astra Asigurări, a declarat astăzi, în urma deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) de a institui regim de administrare specială companiei de asigurări, că decizia este una incredibilă, incalificabilă, iar „artizanii acestei lovituri de tip mafiot“ au fost Dan Radu Ruşanu, preşedintele ASF, şi vicepreşedintele Corneliu Moldoveanu.

"Ce s-a întâmplat astăzi este o chestie incredibilă, incalificabilă, ca Supraveghetorul pieţei să ia o astfel de măsură faţă de liderul pieţei. Pericolul decredibilizării acestei firme este uriaş, dacă clienţii nu au încredere în noi, noi nu existăm. Noi avem 4,6 milioane de clienţi. Unul din patru români sunt asiguraţi la noi. Să ieşi cu cinismul cu care au ieşit Ruşanu (preşedintele ASF - n.r) şi Moldovanu (Corneliu Moldoveanu, vicepreşedintele ASF responsabil de piaţa asigurărilor - n.r), artizanii acestei lovituri de tip mafiot, şi să spui că nu afectează sistemul bancar, este de necrezut“, a declarat Dan Adamescu, proprietarul Astra Asigurări, într-o conferinţă de presă.

Adamescu şi-a cerut scuze în timpul conferinţei de presă pentru discursul cu întreruperi, motivând că are emoţii din cauza anunţului făcut astăzi de ASF.  

Adamescu a afirmat că ASF, deliberat, "a inundat piaţa" cu date total sau parţial neadevărate despre Astra Asigurări, pe care ulterior le-au negat.

"Partenerii noştri străini ne urmaresc, ne ştiu datele, ne controlează şi vine acum ASF şi ... avem datele lunare trimise către instituţie ... este o grozăvie ce a spus acest Ruşanu şi acest Modoveanu. Ruşanu habar n-are de asigurări, nu ştie nicio limbă străină. Moldoveanu are puţin habar, dar trebuie să vă uitaţi la poziţiile lui şi să nu uitaţi că vine din PRM, când a intrat în CSA", a spus Adamescu.

El s-a declarat "şocat" de decizia ASF şi spune că autoritatea de reglementare şi-a încălcat propria normă în privinţa paşilor pe care trebuia să îi urmeze în cazul în care un asigurător se confruntă cu probleme.

"Ei zic că suntem subrezervaţi şi că ar trebui să aducem capital. Noi am propus o majorare de capital social de 140 milioane de lei, dar nu am primit niciun răspuns. În urma deciziei ASF, pericolul este un dezastru naţional. Conducerea Astra va fi decapitată de astăzi. KPMG va avea nevoie de luni ca să înţeleaga situaţia Astra. Ei au aruncat o bombă, în condiţiile în care specificul pieţei impunea discreţie şi profesionalism. Eu, personal, şi conducerea Astra suntem şocaţi şi este incredibil şi, dacă verificaţi, nu s-a mai întâmplat niciodată în lume ca autoritatea de reglementare să nu îşi respecte propriile norme. Nu ştiu ce urmări va avea acest act, este şocant, este iresponsabil şi nemaintalnit nicăieri în lume", a spus Adamescu.

Potrivit omului de afaceri, care citează un material apărut într-un ziar din Austria, dacă liderul pieţei din România se clatină, şi alţi asigurători locali, respectiv subsidiarele locale ale VIG şi Uniqa, vor fi afectate.

"Dacă liderul nu va plăti, restul pieţei va plati. Nici Ruşanu, nici Moldoveanu, nici ASF nu ştiu dimensiunile acestui dezastru. Nimeni nu ştie cum vor reacţiona partenerii nostri. Ei ştiu că totul este o potlogărie. Lovitura ASF este incredibilă, inacceptabilă şi noi vom merge în justiţie pentru a anula decizia ASF anunţată azi", a spus Adamescu.


Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a instituit procedura de redresare financiară prin administrare specială a companiei asigurare reasigurare Astra, a suspendat acţionarii şi conducerea şi a numit firma KPMG ca administrator special.

Autoritatea de Supraveghere Financiară arată într-o decizie că "se dispune deschiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială, conform prevederilor art. 8 alin. (1) lit. b) coroborat cu prevederile art. 7 lit. a) din Legea 503/2004, republicată, la Societatea de Asigurare-Reasigurare ASTRA S.A (...) reprezentată legal de domnul Iulius Alin Bucşă, în calitate de preşedinte Directorat. Art. 2.- Se desemnează KPMG ADVISORY SRL“.

Începând de marţi, ASF a suspendat atribuţiile legale ale acţionarilor semnificativi şi ale persoanelor semnificative ale societăţii de asigurare/reasigurare care se transferă administratorului special pe toată perioada administrării speciale, precum şi drepturile de vot în privinţa numirii şi revocării membrilor Consiliului de supraveghere ai societăţii, dreptul la dividende al acţionarilor, activitatea, precum şi dreptul la remuneraţie al membrilor consiliului de supraveghere.

Suspendarea operează şi îşi produce efectele pe toată durata procedurii de redresare financiară prin administrare specială.

"Administratorul special preia integral atribuţiiie persoanelor semnificative ale societăţii de asigurare supuse procedurii de redresare financiară prin administrare specială, aşa cum acestea rezultă potrivit legii şi actelor constitutive ale societăţii de asigurare“, se arată în decizia adoptată marţi de ASF.

Din calculele Autorităţii de Supraveghere Financiară, care vor fi puse la dispoziţia administratorului special, Astra Asigurări va avea nevoie de o majorare de capital semnificativă, urmând ca administratorul special să stabilească suma necesară pentru acest aport de capital, mai arată instituţia. 

KPMG va trebui să iniţieze "în regim de urgenţă" procedurile legale de majorarea capitalului social până la un nivel care să permită societăţii respectarea cerinţelor de solvabilitate şi lichiditate şi să facă inventarierea dosarelor de daună, înregistrate în evidenţele societăţii de asigurare, în vederea evaluării daunelor reale şi a stabilirii obligaţiilor faţă de creditorii de asigurări, activitatea de verificare. Inventariere şi instrumentare a dosarelor se va face în regim de urgenţă.

Administratorul va lua luarea măsurilor necesare pentru calcularea corespunzătoare şi în conformitate cu cerinţele legale a rezervelor tehnice constituite de societate.

Pe parcursul acestui proces, companiei îi va fi interzis să efectueze investiţii în valori mobiliare si imobiliare, cu excepţia plasamentelor în depozite bancare şi titluri de stat/certificate de trezorerie.

De asemenea, se va interzice înstrăinarea bunurilor şi/sau activelor societăţii de asigurare, fără aprobarea prealabilă a ASF.

KPMG va luat măsurile necesare în vederea accelerării recuperării împrumuturilor acordate în cadrul grupului şi interzicerea acordării de noi împrumuturi, va inventariea şi evalua, conform normelor în vigoare, creanţele înregistrate în evidenţele societăţii şi va anula creanţele din asigurare aferente contractelor ieşite din perioada de valabilitate, cu înregistrarea rezultatelor în contabilitatea societăţii, în regim de urgenţă.

Totodată, va avea lor reanalizarea politicii de reasigurare şt plasarea riscurilor către reasigurători cu rating acordat de agenţii de rating recunoscute.

Dan Radu Ruşanu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), a declarat că Astra Asigurări nu va putea să îşi onoreze obligaţiile de plată în cazul producerii unui eveniment de risc major.

La finele lunii septembrie 2013, conform datelor asociaţiei naţionale a asigurătorilor (UNSAR), Astra avea peste două milioane de poliţe valabile pe clasa de asigurări de incendiu şi alte calamităţi naturale.

"În cazul unui eveniment major, Astra nu va putea să îşi onoreze obligaţiile de plată", a declarat Ruşanu, într-o conferinţă de presă.   

Dan Adamescu FOTO Adevarul

Astra Asigurări, controlată indirect de omul de afaceri Dan Adamescu (foto sus)

În prezent, compania Astra Asigurări are un capital social 192,7 milioane de lei, controlat de The Nova Group Investments România SA - 72,68% şi Epsilon Estate Provider SRL- 27,02%. Ambele companii sunt controlate indirect de omul de afaceri Dan Adamescu. Recent, Astra a anunţat că, după prezentarea rezultatelor financiare consolidate ale anului 2013, compania va avea un capital social de 436,9 milioane de lei. Potrivit unui convocator al asigurătorului, acţionarii Astra Asigurări ar fi urmat să discute, în martie, majorarea capitalului social cu 20 de milioane de lei, la 212,7 milioane de lei, prin aport în numerar.

El a adăugat că administratorul special al companiei, KPMG, "are dezlegare" să vândă imobile şi active pentru a redresa situaţia financiară a Astra.

"Societatea va rămâne în administrare financiară până la redresarea societăţii", a spus preşedintele ASF.


În urmă cu două săptămâni, agenţia Mediafax publica un raport al ASF potrivit căruia instituţia de reglementare suspectează Astra Asigurări că a subestimat în mod voit daunele pe care ar putea să le plătească, astfel că rezervele constituite au fost cu 40% mai mici decât era necesar, respectiv cu 100 milioane lei, potrivit unui raport raport al instituţiei.

ASF apreciază că există un risc mare ca societatea să intre în incapacitate de plată în cazul unei catastrofe naturale, având în vedere că este cel mai mare asigurător de locuinţe, cu 2,15 milioane de contracte, iar necesarul de capital suplimentar ar fi de 278,4 milioane de euro, se spune în raport.

De asemenea, se menţionează că societatea avea la sfârşitul lunii noiembrie un număr de 74.000 de dosare de daună avizate şi nelichidate, adică neplătite. Potrivit autorităţii de supraveghere, Astra a transferat „defectuos“ cel mai mare risc, respectiv cel de catastrofe naturale, printr-o expunere subevaluată şi printr-un plasament către reasigurători fără rating (Panamerican Re - Insulele Cayman şi piaţa CSI). În acelaşi timp, Astra ar fi realizat un transfer alternativ al riscului prin reasigurări „non-tradiţionale“, fără transfer efectiv al riscului, ci doar pentru „cosmetizarea“ situaţiilor financiare şi a indicatorilor financiari.

Un alt element notat în raport îl reprezintă un împrumut acordat de compania de asigurări grupului Nova Trade, din care face parte şi Astra, respectiv 105,3 milioane lei către Medien Holding Srl. De asemenea, Astra riscă să plătească cel puţin 100 de milioane de lei, după ce a pierdut în primă instanţă un proces cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), care a solicitat executarea unei poliţe emise în favoarea Romstrade, aflată în insolvenţă, pentru realizarea unui tronson de autostradă. Instanţa a obligat Astra să plătească aproape 100 de milioane de lei, iar CNADNR a pus sechestru pe conturile companiei de asigurări. Procesul este în faza de apel la Curtea de Apel Bucureşti.

Televiziunea România TV a relatat, tot vineri, că ASF şi Banca Naţională cer sesizarea DNA pentru nereguli descoperite la societatea de asigurări Astra, care riscă intrarea în faliment.

ASF a negat parţial

Pe de altă parte, ASF a replicat nu comunică rezultatele controalelor decât în momentul în care întregul proces al actului de control este finalizat, iar comunicările către public în privinţa deciziilor cu efecte de amploare asupra pieţei supravegheate sunt transmise numai după ce au fost aduse la cunoştinţa celor sancţionaţi.

„Mass-media şi publicul au acces la rezultatele controalelor, în condiţiile legii şi ale normelor ASF, atunci când acestea sunt finalizate. Procesul de control include printre alte etape: controlul efectiv, redactarea raportului de control, înştiinţarea societăţilor de asigurare în privinţa raportului de control, măsurile propuse de echipa de control, dezbaterea raportului de control şi a măsurilor propuse de către forul de conducere al ASF (Consiliul ASF), luarea hotărârilor de către Consiliul ASF, transpunerea hotărârilor în decizii ale Consiliului ASF, înştiinţarea societăţilor de asigurare în privinţa deciziilor luate, diseminarea, în condiţiile legii, a deciziilor luate de către Consiliul ASF“, se arată într-un comunicat ASF.

 Acţionarii Astra Asigurări vor discuta, în martie, majorarea capitalului social cu 20 milioane de lei, la 212,7 milioane de lei, prin aport în numerar, potrivit unui convocator al asigurătorului. 

În prezent, compania are un capital social 192,7 milioane de lei, controlat de The Nova Group Investments România SA - 72,68% şi Epsilon Estate Provider SRL- 27,02%, ambele entităţi fiind controlate de omul de afaceri Dan Adamescu.

Recent, Astra a anunţat că, după prezentarea rezultatelor financiare consolidate ale anului 2013, compania va avea un capital social de 436,9 milioane de lei.


Mai puteţi citi: 

Un service auto din Timişoara a cerut la ASF falimentul Astra Asigurări. Paint System Service SRL, un service auto din Timişoara, a cerut falimentul Astra Asigurări, cel mai mare asigurator din România, pentru o sumă de 65.643 de lei, solicitarea fiind înregistrată la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

După scandalurile Carpatica Asig şi Astra Asigurări, ASF vrea să reevalueze acţionarii asigurătorilor dacă apar noi date relevante despre aceştia. Acţionarii asigurătorilor au obligaţia să îndeplinească permanent criteriile în baza cărora au primit aprobarea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), potrivit unui proiect de normă.

Ponta susţine că OU privind ASF a fost "solicitată în mod expres" de CE şi FMI. Ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul a redus numărul membrilor board-ului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi a impus o serie de criterii profesionale a fost negociată şi solicitată în mod expres de Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, susţine premierul Victor Ponta.

Ilie Carabulea, înapoi după gratii. Povestea primei condamnări o omului de afaceri şi cum a fost eliberat după doar câteva luni. Ilie Carabulea a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, în dosarul Carpatica.Omul de afaceri ajunge din nou în spatele gratiilor, de unde a ieşit pe 1 octombrie 2012.

UPDATE Ilie Carabulea şi Marian Mîrzac au fost arestaţi preventiv. Daniel Tudor, fostul şef al CSA, cercetat şi el în dosarul „Carpatica“. Omul de afaceri Ilie Carabulea, proprietarul Carpatica Asig, a fost dus miercuri în faţa magistraţilor Tribunalului Bucureşti, instituţie care a luat decizia arestării sale preventive, după ce a fost reţinut marţi seară de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), fiind acuzat de dare de mită, cumpărare de influenţă, instigare la fals şi uz de fals.

Cine sunt „greii“ reţelei Carabulea, implicaţi în dosarul de corupţie deschis de DNA. Procurorii DNA au făcut marţi 17 percheziţii în Bucureşti şi Sibiu, într-un dosar în care sunt suspectate 11 persoane de fapte de corupţie, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, luare sau dare de mită, trafic sau cumpărare de influenţă, abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. „Adevărul“ vă prezintă cine sunt „greii“ lotului Carabulea, care au pus la cale „o numire cu cântec“ la şefia Carpatica Asig.

STENOGRAME Omul de afaceri Ilie Carabulea, ridicat de procurorii DNA într-un dosar de corupţie. În dosar este cercetată şi soţia lui Daniel Chiţoiu. Procurorii anticorupţie fac, marţi, 17 percheziţii în Bucureşti şi Sibiu, fiind vizate mai multe persoane suspectate de dare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu, fals şi instigare la fals. În timpul acţiunii, omul de afaceri Ilie Carabulea a fost ridicat de procurorii anticorupţie. Acesta va fi şi dus la sediul DNA din Capitală pentru a fi audiat. În acelaşi dosar este urmărită penal şi soţia ministrului Finanţelor, Daniel Chiţoiu.

Gigi Becali şi Ilie Carabulea, patronul Carpatica, implicaţi într-o inginerie bancară ce le-ar putea aduce noi dosare penale. Cotidianul local „Ziarul de Iaşi“ a publicat o investigaţie conform căreia Gigi Becali şi proprietarul Băncii Carpatica, omul de afaceri sibian Ilie Carabulea, ar fi fost implicaţi în acodarea unui credit de 50 de miliarde de lei vechi către Avicola SA Iaşi prin încălcarea unor norme bancare şi legale. Ar fi fost implicat şi un fost inspector de la BNR, actual director la ANP.

Bogaţi, celebri şi penali. Topul milionarilor români certaţi cu legea. Ce au în comun Gigi Becali, Nelu Iordache, Ilie Carabulea, Cornel Penescu sau Sorin-Ovidiu Vântu? Pe lângă banii din conturi, toţi au la activ câte o condamnare definitivă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite