Afacerea prin care chinezii de la CEFC voiau să cumpere 51% acţiunile KMG International, fostul Rompetrol Group, a picat
0Afacerea prin care grupul chinez CEFC urma să cumpere un pachet de 51% din acţiunile companiei petroliere KMG International NV, fostul Rompetrol Group, a eşuat, au declarat pentru Reuters trei surse familiarizate cu discuţiile. KMGI a confirmat acest lucru.
Anterior au existat dubii privind continuarea acestei tranzacţii, în contextul în care CEFC China a făcut subiectul a numeroase ştiri, inclusiv intrarea în incapacitate de plată a unor filiale, precum şi arestarea proprietarului firmei, Ye Jianming, pentru presupuse infracţiuni economice.
La finalul lunii martie, KMGI dădea asigurări că tranzacţia va avea loc şi existau şanse să fie finalizată până la finalul lunii iunie. „Toate declaraţiile recente... din presă cu privire la CEFC nu afectează termenii vânzării şi contractul de cumpărare”, a transmis atunci KazMunaiGas. „Ambele părţi sunt încă pe deplin angajate să încheie tranzacţia în viitorul apropiat”, potrivit companiei. Reprezentanţii spuneau că acordul de a vinde o participaţie din KMGI către CEFC „nu este închis definitiv din cauza unor obligaţii rămase, care urmează să fie finalizate până la 30 iunie 2018”.
Marţi, cele trei surse familiare cu discuţiile au declarat pentru Reuters că acordul a picat. „Nu va exista nici o înţelegere”, a declarat un oficial din Kazahstan, pentru Reuters.
Două alte surse chineze de nivel înalt, informate cu privire la situaţia tranzacţiei, au confirmat că aceasta nu va mai avea loc. Unul dintre ei a spus că CEFC trebuia să plătească aproximativ 50 de milioane de dolari ca depozit pentru a menţine acordul, dar compania chineză nu a putut efectua această plată înainte de termenul limită din iunie.
Ce spune KMGI
KMG International transmite că tranzacţia privind achiziţia unei participaţii de 51% din acţiunile KMG Internaţional N.V. (fostul Rompetrol Group) de către China Energy Company Limited nu va fi finalizată,
„Data-limită până la care părţile ar fi trebuit să îndeplinească toate condiţiile precedente a expirat la 30 iunie 2018, iar părţile nu vor prelungi această dată”, se arată într-un comunicat al companiei, remis, marţi, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Reprezentanţii companiei susţin că această decizie nu va avea niciun impact asupra operaţiunilor KMG International N.V. şi a subsidiarelor sale, care vor beneficia în continuare de tot suportul societăţii-mamă, Compania Naţională KazMunayGas.
Interes al unei terţe părţi
Întrebat dacă participaţia a fost oferită unei terţe părţi, primul oficial citat de Reuters a spus: „Este un proces lung, dar există interes pentru aceasta”.
Anterior, G4Media scria, citând surse apropiate negocierilor, că Grupul Rompetrol a intrat în atenţia investitorilor americani, care ar dori să îl cumpere după ce negocierile dintre kazahi cu firma chineză CEFC China au intrat în impas. Investitorul american este reprezentat de Don Laguardia, un specialist în investiţii pe pieţele emergente.
CEFC China, în declin
În decembrie 2016, KMG şi CEFC au semnat un acord privind achiziţionarea unei participaţii de 51% în KMGI, ce reprezintă operaţiunile de rafinare, comercializare şi distribuţie a produselor petroliere prin staţiile Rompetrol din România, Bulgaria, Moldova, Georgia, precum şi prin parteneri în regiunea Mării Negre.
Tranzacţia prin care KazMunaiGaz urma să vândă pachetul majoritar al Rompetrol către compania chineză China Energy Fund Committee (CEFC) a intrat în impas după ce fondatorul CEFC a fost arestat în China pentru acuzaţii de corupţie, iar compania plănuia să-şi vândă toate proprietăţile imobiliare pe plan global.
Ye Jianming, proprietarul firmei China Energy Fund Committee (CEFC) din Shanghai, a fost arestat în China, la începutul lunii martie, el fiind investigat pentru presupuse infracţiuni economice.
În septembrie anul trecut, CEFC a fost de acord să cumpere o participaţie de 14,16% din Rosneft de la un consorţiu al Glencore şi Autoritatea de Investiţii din Qatar, consolidând parteneriatul energetic dintre Moscova şi Beijing. Şi acest acord a picat, la începutul acestui an.
Totodată, şi filiala cehă a CEFC, CEFC Europe, a renunţat la planurile privind cea mai mare afacere pe care urma să o facă în Cehia.
Mai mult, în luna mai, CEFC Shanghai International, o filială a China CEFC Energy, a intrat în incapacitate de plată.