Administratorii Electrica vor primi anual 30.000 de euro brut, plus un bonus de 10.000 de euro pentru obiective

Administratorii Electrica vor primi anual 30.000 de euro brut, plus un bonus de 10.000 de euro pentru obiective

Electrica s-a listat recent la bursă, iar acum vrea să se extindă prin fuziuni şi achiziţii, fiind interesată de preluarea unor distribuţii ale Enel   FOTO Tudor Iovu

Fiecare dintre membrii noului Consiliu de Administraţie al Electrica va primi lunar remuneraţii de câte 2.500 de euro brut, dar şi câte un bonus anual de până la 10.000 de euro brut pentru îndeplinirea unor obiective care vor fi stabilite în următoarele luni, potrivit unui raport cu hotărârile acţionarilor companiei, trimis către Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Acţionarii companiei i-au aprobat în adunarea generală desfăşurată luni ca membri ai Consiliului de Administraţie al Electrica. Aceştia sunt pe Victor Vlad Grigorescu - propus de către statul român, prin Departamentul pentru Energie, Victor Cionga - propus de stat şi Certinvest, Cristian Buşu - propus de SIF Oltenia, baroneasa Arielle Malard de Rotschild - propusă de ING Pensii şi Michael Adriaan Maria Boersma - propus de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).
 
De asemenea, administratorii vor avea asigurare de răspundere managerială, pe cheltuiala Electrica, cu o valoare asigurată de 10 milioane de euro.
 
În plus, Electrica se obligă să deconteze administratorilor cheltuieli rezonabile, în contextul desfăşurării activităţii legate de companie, precum cele pentru călătorii - clasa business, hotel, telefon şi restaurant, se arată în raport.
 

Electrica vrea o parte din operaţiunile Enel

 
Electrica a fost listată recent la bursă, iar compania doreşte acum să cumpere o parte din distribuţiile deţinute de către Enel în România, după ce grupul italian de utilităţi a anunţat că se retrage din ţara noastră. Zilele trecute şi Nuclearelectrica anunţa că ar fi interesată de preluarea anumitor operaţiuni ale Enel, fără să detalieze care. La sfârşitul săptămânii trecute Răzvan Nicolescu – ministrul delegat pentru Energie, a efectuat o vizită la Roma pentru discuţii cu reprezentanţii Enel, oficialul fiind însoţit de către Ioan Roşca – directorul general al Electrica şi Daniela Lulache – directorul general al Nuclearelectrica.
Enel deţine în ţara noastră trei filiale de distribuţie, respectiv Banat, Dobrogea şi Muntenia Sud. Nicolescu afirma recent că activitatea de distribuţie a energiei din zona Dobrogea este de interes strategic pentru statul român, atât datorită dezvoltării energetice din zonă - cu fermele eoliene şi centrala nucleară de la Cernavodă - dar şi datorită faptului că în zonă există baze militare şi a contextului din Ucraina.
 

Cine sunt administratorii

 
Baroneasa Arielle Malard de Rothschild, cetăţean francez, este fondatorul diviziei de pieţe emergente la banca de investiţii Rothschild & Cie, parte a grupului Rothschild. 
 
Michael Adriaan Maria Boersma este cetăţean olandez şi a lucrat în perioada 1977 - 2003 pentru grupul petrolier Shell. Între 2003 şi 2009, acesta a fost director general şi preşedinte al Essent, cea mai mare companie integrată de utilităţi din Olanda. După plecarea de la Essent, Boersma a ocupat funcţii de membru în consiliile de administraţie la mai multe companii din Olanda, SUA, Germania şi Finlanda. 
 
Victor Cionga a petrecut 12 ani în prima parte a carierei la Institutul de Fizică Atomică, iar în anii '90 a lucrat ca analist în mai multe companii. În 1999, s-a alăturat Raiffeisen Financial Advisors Romania ca director general, coordonând proiecte de privatizare, fuziuni şi achiziţii. În 2004 a fost numit director general adjunct la Raiffeisen Capital & Investment.
 
Victor Vlad Grigorescu este expert în cadrul Departamentului pentru Energie. Anterior, a ocupat timp de doi ani poziţia de director al AG Industrial Consult, societate specializată în consultanţă în domeniul politicilor publice. În perioada 2007-2011, Grigorescu a ocupat poziţia de secretar II în cadrul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă UE, secţia comercială, cu responsabilităţi în
domeniul politicii comerciale comune a UE.
 
Cristian Buşu este, începând din 2011, lector universitar în cadrul Academiei de Studii Economice Bucuresti. În prezent, este de asemenea membru al consiliului de administraţie şi al comitetului de audit la SIF Oltenia (SIF5), începând din mai 2013, şi director sucursală centrală Marfin Bank Bucureşti, din octombrie 2010.
 
În perioada 2009-2013, Buşu a fost director economic al Fondului Proprietatea şi membru în Comitetul Reprezentanţilor. Anterior a fost timp de patru ani consilier economic în cadrul Departamentului Economic al Guvernul României. 
 
Mai puteţi citi:
 
 
citeste totul despre: