Nuclearelectrica vrea o parte din operaţiunile Enel din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nuclearelectrica operează centrala nucleară de la Cernavodă, care produce 18% din consumul naţional de energie    FOTO Mediafax
Nuclearelectrica operează centrala nucleară de la Cernavodă, care produce 18% din consumul naţional de energie    FOTO Mediafax

Nuclearelectrica analizează posibilitatea de a cumpăra o parte din operaţiunile Enel în România, pe care grupul italian de utilităţi a anunţat că vrea să le vândă până la sfârşitul anului, însă nu a înaintat încă nicio ofertă, decizia urmând să fie discutată de către acţionari.

„SNN (Nuclearelectrica) analizează oportunitatea rezultată din anunţul potenţialei vânzări a operaţiunilor Enel în România, fiind în prezent în stadiul de analiză preliminară a unei părţi din perimetrul tranzacţiei. Nicio oferta indicativă sau de altă natură nu a fost înaintată către Enel. O potenţială decizie a managementului SNN cu privire la tranzacţie va fi supusă aprobării Adunării Generale a Acţionarilor SNN“, se arată într-un comunicat al companiei transmis vineri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Nuclearelectrica şi-a anunţat de anul trecut interesul pentru diversificarea portofoliului prin investiţii strategice, în scopul creşterii sustenabile a companiei, în contextul competiţiei de pe piaţă.

Enel, care deţine o treime din piaţă distribuţiei de energie din România, a anunţat că vrea să vândă operaţiunile din România până la sfârşitul acestui an.

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, se află de miercuri la Roma (Italia) pentru discuţii cu conducerea grupului energetic Enel privind vânzarea operaţiunilor din România. El este însoţit în această vizită de directorul general al Nuclearelectrica, Daniela Lulache, şi de cel al Electrica, Ioan Roşca.

Nicolescu a afirmat marţi, într-o conferinţă de presă, că activitatea de distribuţie a energiei este considerată strategică de statul român, mai ales în zona Dobrogea, ţinând cont de ce întâmplă în estul ţării.

În România, Enel vrea să vândă 64,4% din Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, 51% din Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea, furnizorul de electricitate Enel Energie, precum şi 100% din compania de servicii Enel România, deţinută prin Enel Investment Holding BV din Olanda.

Mai puteţi citi:

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite