Luni, 9 iunie, la ora 20.15 vă invităm pe toţi la Teatrul la Artă pentru a viziona  spectacolul „Insomniacii”, un  spectacol jucat pentru susţinerea  românismului. Preţul unui bilet este de 50 de lei, iar banii obţinuţi în urma vânzării biletelor sunt redirecţionaţi către organizarea Şcolii de Cultură şi Afirmare Românească din 7-15 iunie pentru 200 de tineri din Basarabia.

Puteţi intra în posesia biletelor dacă treceţi pe la sediul nostru de pe str. Academiei 35-37, ap.2, sector 1 sau dacă sunaţi la 0733696233.

Insomniacii” este o comedie  în regia lui Sorin Militaru despre banalitatea vieţii şi despre condiţia umană dramatică, despre oameni rătăcind în absurd care se agaţă de gânduri revelatoare, oricât de caraghioase, în speranţa ieşirii din anonimat.

O comedie nebună cu şi despre nebuni şi nebunie, comedie ce îi are în distribuţie pe Liviu Cheloiu, George Constantinescu şi Marin Grigore. “Insomniacii” este o dileală teatrală delicioasă ce ridică un discret semn de întrebare asupra aberaţiilor umane pe care le poate crea sistemul. Vă aşteptăm !

 

http://www.teatruldearta.ro/