Teatrul Naţional pentru Copii, fondat de Marian Râlea, aniversează 13 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actorul Marian Râlea FOTO Adevărul
Actorul Marian Râlea FOTO Adevărul

În 2001, actorul Marian Râlea fonda, împreună cu Fundaţia „Abracadabra“, proiectul Teatrul Naţional pentru Copii. Pe 13 aprilie, de Florii, Teatrul împlineşte 13 ani de existenţă. Organizatorii, alături de Marian Râlea, marchează momentul printr-un spectacol aniversar, duminică, la Sala Media a Teatrului Naţional Bucureşti.

Proiectul actorului Marian Râlea şi al Fundaţiei Abracadabra a prins viaţă, în anul 2001, cu sprijinul Teatrului Naţional din Bucureşti. De atunci, matineele duminicale sunt aşteptate la TNB cu bucurie, de copii şi de părinţi.

Un proiect longeviv, al cărui succes s-a datorat în primul rând caracterului interactiv al spectacolelor. Copiii sunt antrenaţi în joc alături de actori şi împreună dau viaţă poveştii cu fantezie şi cu haz. Niciun spectacol nu seamănă cu celălalt, pentru că aici, în fiecare duminică, are loc câte o premieră.

Copiii s-au întâlnit de-a lungul vremii cu autori importanţi ai literaturii române şi universale şi au intrat în lumea basmelor, ca într-o magie,  ajutaţi de câteva elemente de costum şi de decor. Învingându-şi teama, micuţii jucători  au devenit, pentru o duminică de neuitat, eroi de poveste. Amintim, cu ocazia acestei aniversări,  câteva din titlurile stagiunilor trecute: „Tinereţe fără bătrâneţe”, după Petre Ispirescu, „Făt Frumos din lacrimă”, după Mihai Eminescu,  „Poveştile domnului Caragiale”, după cele patru poveşti ale marelui scriitor român,“Jocul de-a Shakespeare”, povestiri după piesele lui Shakespeare de Mary şi Charles Lamb, „Vrei să-ţi spun o poveste ?”, după poveştile lui Ion Creangă („Harap Alb”, „Punguţa cu doi bani”, „Fata moşului şi fata babei”, „Dănilă Prepeleac”).

„Dacă mai credem în magia copilăriei, sărbătoarea Floriilor, care pică în acest an în a 13-a zi a lunii aprilie este de bun augur pentru cea de-a 13-a noastră aniversare. Fără prezenţa dumneavoastră în sală,  acest proiect nu ar fi existat. Vă mulţumim, dragi şi mici spectatori, dar şi dumneavoastră scumpilor noştri părinţi pentru aplauzele pe care ni le-aţi oferit pe parcursul acestor ani. Şi pentru că este zi de sărbătoare în duminica Floriilor, „La mulţi ani” celor care poartă nume de floare!”, se arată în comunicatul evenimentului. 

image
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite