Spectacole cu dedicatie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La „Festin pe bulevard“, festivalul organizat cu succes de Teatrul Nottara  au fost şi două seri emoţionante dedicate regretatului Dan Micu, regizorul care ar fi împlinit pe 5 noiembrie 66 de ani.

Confirmând ideea că în materie de evocări ne aflăm de fapt în faţa unui continuu necesar între generaţii, regizoarea Nona Ciobanu, discipol al regizorului pe când a debutat la Teatrul Mic, strălucit cu Dragostea celor trei portocale, i-a dedicat maestrului de odinioară şi director pe atunci al T.M. un spectacol.

Cât se poate de direct şi fără echivoc, recenta premieră cu Trei gemeni veneţieni, prezentată şi în festivalul amintit etalează discret într-o ramă aninantă de la pod portretul lui Dan, abia ghicit şi recunoscut doar de cei care l-au văzut fie şi numai în poze. Montarea acestui text- commedia dell arte, scris de un reprezentant al genului precum Antonio Mattiuzzi Collalto este totodată o revenire la formele prime ale jocului şi la importanţa măştilor ca fundament al actului teatral. Din când în când regizorii şi actorii îşi verifică abilităţile în exprimarea virtuţilor lui homo ludens aterizând profitabil pe terenul libertăţii absolute care e jocul măştilor ce stă la baza meseriei lor şi se cere revizitat când ”noutăţile” par a ne obosi. Dan Micu începea cu Prinţesa Turandot, Nona Ciobanu tot cu un Gozzi, iar acest spectacol al Teatrului Mic pune-n mişcare importante resurse de creativitate presupuse de commedia dell arte. Naivitatea, seninătatea,bucuria, dezinhibiţiile de tot felul pe care le degajă şi acest spectacol confirmă utilitatea sub toate aspectele a unor atari demersuri Decorul semnat de Iulian Bălţăţeanu crează prin sistemul de uşi rabatabile pe care intră şi ies aiuritor personajele, un spaţiu flexibil foarte ofertant dând aripi interpreţilor şi solicitându-le fantezia. În plus distribuirea în dublu rol a actorilor pe lângă tripla figurare a gemenilor care-i revine lui Cristian Iacob ne duce pe un teren al iluziei şi al schimbării măştilor extrem de provocator pentru actori. Radu Zettu joacă  hazliu în travesti pe Angelique , fata promisă lui Zanetto şi pe Inn boy-ul de la han, Oana Albu e când Eleonora, soţia lui Zanetto, când Scapino, valetul lui Zanetto din Bergam, Constantin Florescu agil şi spiritual sub masca lui Arlechino pare greu ramplasabil deşi are două identităţi iar Iulian Bălţăţeanu în ipostaza de actor dă viaţă doar printr-o întoarcere a pelerinei celor două feţe oficiale, Ofiţerul şi Comisarul. Cristi Iacob în triplă ipostază îi înfrăţeşte pe cei trei Zanetto( gemenii) atribuindu-le profiluri diferenţiate : unul beţivan, altul spilcuit om de lume şi altul infantil. În toate trei înfăţişările e simpatic şi aplaudat iar efortul actorului , presupus de trecerile rapide şi quiproqourile din piesă, demn de toată lauda. Avram Birău e tatăl- Geronte, greoi şi molâu iar Simona Mihăescu, hangiţa nurlie, complinind tabloul clasic al comediei în care râdem şi ne zbenguim cu toţii vreme de aproape două ceasuri. Fiindcă aşa a început teatrul , iar oamenii lui nu uită.

La el acasă însă, adică la Nottara, unde a oficiat aproape două decenii, Dan Micu a fost evocat în ipostaza gravă, de regizor responsabil care lua atitudine la problemele societăţii stârnind adesea nelinişte şi împotrivirea autorităţilor. Spectacolul Aprilie, dimineaţa realizat acum are la bază piesa lui Mhai Ispirescu montată şi de Dan în 1988 sub titlul impus de cenzură Într-o dimineaţă pentru a se evita confuziile cu anumite teze ale marxismului. În zilele noastre i s-ar potrivi cred un titlu ca acesta: Răzbunarea fictivilor sau în căutarea Omului pierdut.

Povestea absurdă scrisă despre un fictiv, raportat în statisticile măsluite care se încarnează bulversând realitatea cifrelor, nu e cum se vede doar a anilor 80 în care a fost scrisă. Paradoxal dar piesa socotită subversivă atunci şi vânată de cenzură nu şi-a pierdut actualitatea, fiindcă autorul ei pe urmele lui Gogol n-a scris doar o satiră social-politică ci una cu bătaie mai lungă, dovadă asezonarea perfectă pe care spectacolul Dianei Lupescu ( regie) o reuşeşte fără prea mari intervenţii în text. Replica din final pe care o rosteşte ca o tristă constatare Nenăscutul, cel menit să reprezinte mai degrabă o absenţă decât un viitor care cheamă la raport e, în acest sens, cât se poate de explicită. S-a pierdut Omul, exclamă el împotriva birocraţiei şi a manipulărilor, care atunci vizau sloganuri marxiste gen omul nou, iar acum aruncă în aer cu scepticismul de rigoare toate proiecţiile virtuale ce sărăcesc umanitatea de esenţa ei. Nu mai departe decât recenta criză a migranţilor. Cu ce a operat ea în spaţiul dezbaterilor? Cu cifre despre cote, cu numere care era mai- mai să fie tatuate drept carte de identitate . Cu ce operează statisticile ? dar sondajele de opinie la care căscăm toţi gura fără să ne mai gândim că cifrele nu sunt egale cu realitatea pentru că sunt doar cifre iar viaţa oamenilor, trăirea şi simţirea lor nu pot fi măsurate în acest fel. Sau nu doar în acest fel.

Aşa dar Ispirescu a ţintit deştept când a pus problema sub forma unei farse, rea şi neagră , ce suportă dimensiuni excentrice, expandate până la absurd, valabile ricând. Piesa invocă practici şi imoralităţi notorii în relaţiile dintre oameni fie că sunt ei sefi şi subalterni, bărbati şi femei, dar şi crahuri la nivel individual, rupturi schizorenice ce se produc atunci când oamenii nu mai sunt confortabili cu ei înşişi şi se alienează. Această înstrăinare de sensul existenţial e mai degrabă o temă literară, greu realizabilă pe scenă. Soluţiile spectacolului, unele mai inspirate altele mai puţin sunt compensate de jocul excelent al actorilor care dau credibilitate mesajului. Partea leului la aplauze le revine celor doi principali, Stroescu şi Berzea , negativii înegriţi de autor până la maximă urâţire chit că Lucian Ghimişi ( Stroescu) cu farmecul nativ şi talentul comic pe care le are devine aproape mult mai simpatic decât o cere rolul. Postura lui e mai curând de victimă, o victimă naivă pe care condiţia de subaltern onctuos nevoit să supravieţuiască prin aceste mijloace nedemne, îl face mai degrabă de plâns. Publicul râde însă copios la replierile lui succesive ( ne aliniem tovarăşu,) potrivit unei psihologii cunoscute a neamului. Mihai Marinescu e şi el reuşit în postura şefului Berzea completându-l pe Ghimişi cu o rigiditate de carton potrivită poziţiei în schema de funcţiuni a Serviciului de statistică în care e capo del tutti capi. Li se alătură Ada Navrot. În Aspasiei din Aprilie dimineaţa actriţa continuă să exploreze cu har în zona dificilă a absurdului creind un personaj care îndreptăţeşte o concluzie mai veche, anume că în teatrul absurdului cu care se înrudeşte şi piesa lui Ispirescu, cu cât joci mai realist cu atât eşti mai credibil. In plus Ada Navrot are o mare disponibilitate în redarea subtextelor datorită inteligenţei ei scenice remarcabile. Georgescu- Nenăscutul presupune o dedublare în sfera suprarealistă pentru care spectacolul n-a găsit încă cea mai bună soluţie. Vizibil derutat tânărul şi talentatul Dan Clucinski e doar o promisiune de Viitor. Secretara anodină ( Raluca Tiţa) de care e îndrăgostit Georgescu, viitorul nenăscut e transformată într-o securistă perversă, potrivit replicii exploatată prea puţin în final prin care toată hărmălaia se subsumează unei fatale confuzii identitare. Tu nu eşti Berzea, Eu nu sunt Stroescu,Ea nu e Cristina, etc…Acesta ar fi putut fi un final mult mai răscolitor decât Oda bucuriei invocată ironic acum la final. În sera premierei de la Nottara a piesei lui Ispirescu -versiunea 2015 , cei prezenţi au revăzut şi un fragment din Într-o dimineaţă, spectacolul de odinioară al lui Dan Micu. La vremea când autoritatea numelui acestui excepţional artist pe care l-a avut teatrul românesc pentru un timp insuficient exprimării plenare a talentului său ( a murit la nici 50 de ani) era demult o garanţie, Dan Micu adăuga şirului de creaţii memorabile pe această scenă , de la Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă, la Karamzovii sau Cum vă place, încă un titlu de spectacol antologic pentru care cei ce i-au urmat îi vor fi mereu datori.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite