Sărbătoare la Sibfest. De la „nimicul“ lui Bob Wilson la absolutul teatrului rusesc. Revelaţia spectacolului „Minetti“ şi a Teatrului Vahtangov din Moscova  VIDEO

Scenă din spectacolul Minetti, producţie a Teatrului Vahtangov din Moscova  FOTO: Sebastian Marcovici

Revelaţia din Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), care a debutat, vineri, în cetatea Thaliei de pe Cibin, a fost spectacolul "Minetti", după Thomas Bernhard, producţie a Teatrului Vahtangov din Moscova. Spectacolul, jucat în două reprezentaţii în deschiderea FITS 2017, a fost invitat de la Academia de Teatru de Stat din Rusia.

Se spune că la pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Zicala asta s-a adeverit, în deschiderea Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (9-18 iunie). Pentru prima zi, vineri seară, a fost anunţat Bob Wilson, cu spectacolul "Prelegeri despre nimic". Un one man-show, un spectacol-instalaţie, în care Bob Wilson nu prea face mare lucru în afara faptului de a citi textul lui John Cage. Un text excepţional, desigur.

Eu, venită, la Sibiu să iau puţin distanţă de...ceea ce înseamă muzică clasică, să fac o cură de teatru în preambulul Festivalului "George Enescu", am zâmbit strepezit când, la primul spectacol din cadrul festivalului,  am ascultat o prelegere cu gândurile.... unui mare muzician: John Cage.

În "Prelegere despre nimic", fraze cheie ale lui John Cage au fost repetate, strigate, tăcerea şi luminile fiind minuţios cadrate şi alternate scenic. Iar Bob Wilson rămâne...Bob Wilson, nici nu mai are nevoie de mari spectacole, pentru a face...spectacole. A fost impresionat să auzim, în spectacol,  vocea lui Cage, cu portretul acestuia proiectat pe o plasmă. Şi atât, nu o să insist foarte mult pe teatrul-laborator al lui Bob Wilson, prezentat la Sibiu.

Pentru mine, mai provocatoare a fost discuţia de a doua zi, de sâmbătă dimineaţă, de la Librăria Habitus, dintre Bob Wilson şi George Banu, în care regizorul american a explicat ca el începe, în teatrul pe care îl face, cu efectul, nu aşa cum se face de obicei - cauza, fiind pentru el secundară efectului. A  desenat, a recitat, a explicat diferenţa dintre vidul asiatic şi nimicul european, şi cum sunt transpuse acestea în registrele aferente.

Pe scenă, când păseşti, păseşti într-un spaţiu sacru. Trebuie să ai o atitudine şi o prezenţă pentru acest spaţiu.  E ceea ce îi învăţ pe studenţi la masteclass-urile de teatru, pe care le ţin în toată lumea. Nu mai eşti la fel, pe scenă, cum eşti în mod obişnuit. Dacă nu înţelegi asta, că nu te poţi prezenta oricum, atunci poţi să te laşi de teatru, a subliniat celebrul Wilson, care a recunoscut că nu se consideră un mare actor şi că îl interesează mai mult ipostaza de regizor, să facă spectacole de teatru.

Wilson a recunoscut că au fost momente de criză, pe care le-a trăit când a ajuns la vârsta mijlocie, când a dorit să se lase de teatru şi a explicat cum a trecut de la "Sonetele" lui Shakespeare la "Ultima bandă a lui Krapp" de Beckett.

Bob Wilson, în "Prelegere despre nimic"    FOTO: Mihaela Marin

Ruşii de la Teatrul Vahtangov au dat clasă

Revelaţia festivalului, până acum, a fost, pentru mine, spectacolul "Minetti", în regia lui Rimas Tuminas, director de zece ani al Teatrului Vahtangov din Moscova.

În  spectacolul "Minetti", după Thomas Bernhard, actorii ruşi ne-au dat o extraordinară lecţie de teatru. Relaţiile sunt construite în detaliu, fiecare gest, fiecare mişcare e parte dintr-un sincretism scenic de-o mare poeticitate. Spectacolul e construit cinematografic, imaginile devin tablouri de-o frumuseţe covârşitoare. Scenele cu furtuna peste personaje devastate de durere, peste rochia albastră a fetei, spulberată în vânt şi în zăpadă, răstignită ca în "La răscruce de vânturi", cu fundal sonor de arii celebre din operă, dar şi cu "Je ne regrette rien" al lui Edith Piaf, sunt copleşitoare. Personajele sunt fantomatice, mascate, cu mimici de maşini-robot, cu gesturi sacadate, cu mâini şi suflete frânte. Teatrul lui Tuminas, care continuă tradiţia lui Vahtangov, aminteşte şi de teatrul lui Silviu Purcărere, care de altfel a montat în acest teatru, "Bolnavul închipuit", avându-i în echipă pe scenograful Dragoş Buhagiar şi pe muzicianul Vasile Şirli.

Actorul Vladimir Simonov  (foto) îl joacă excepţional pe Minetti, personajul principal.

"Vladimir Simonov era, de obicei, vioara a doua, un actor secundar în producţiile de la Vahtangov. Când am deschis Sala nouă a Teatrului de Artă din Moscova, am făcut acest spectacol nou, Minetti, şi i-am dedicat lui Simonov acest rol principal. O merita pe deplin", a declarat regizorul Rimas Tuminas, la dezbaterea de sâmbătă, moderată de acelaşi George Banu, consilier artistic al Festivalului de la Sibiu.

Cine este acest om care a ajuns într-un mic hotel în ajunul Anului Nou? Este un actor. Minetti ne spune povestea lui, ne vorbeşte despre destinul lui şi visul său preţios de a juca rolul Regelui Lear.

Suntem prinşi, ca într-un carusel, de avântul imaginaţiei sale. Nu putem să mai trasăm graniţa dintre mistificare şi realitate în povestea lui Minetti. Spectacolul ne duce într-o poveste, cu orchestră, cu dirijor, cu actori care poartă măşti burleşti.

Cu acest spectacol după Thomas Bernhard (1931-1989), unul dintre cei mai talentaţi dramaturgi postbelici, mi-am amintit şi de montarea lui Claudiu Goga, de la Braşov, "Puterea obişnuiţei". Teatrul lui Thomas Bernhard e focusat pe tenebre şi pe destine tragice. Personajele sale apar sub toate măştile dramatice: eroi, bufoni, magicieni. Acestea trăiesc în conflict cu lumea din jurul lor. 

Suflete goale, printre copaci dezveliţi de frunze. Muzicieni pe care arta lor nu-i salvează. Tehnica, disciplina şi repetiţiile duse la extrem ucid sufletele şi sensibilitatea artiştilor, un dirijor, un pitic şi un clovn. Actorii devin marionete dezasamblate şi mutilate.

 A monta asemenea texte-manifest rămâne un act de curaj din partea regizorilor, care, astfel, pun în discuţie sensul artei şi al creaţiei. Bernhard vorbeşte despre artiştii care se tranformă în monştri atunci când nu ştiu să-şi tempereze obsesia perfecţiunii. Tehnica extremă fără sensibilitate şi emoţie nu antrenează spiritul, ci numai îl ucide, aşa cum arată şi filmul lui Fellini, din 1979, "Proba de orchestră". 

"Căutarea perfecţiunii trebuie să fie scopul oricărei arte. Un mare pianist va continua să cânte şi să cânte, chiar dacă în jurul lui se vor dărâma pereţii încăperii", spunea Bernhard, într-un interviu.

Thomas Bernhard a creat "Mimetti", inspirat de soarta unui actor real din generaţia lui, pe nume Bernhard Minetti.

FOTO: Sebastian Marcovici

Mica orchestră conturează imaginea distorsionată şi muribundă a unei lumi, lumea lui Minetti şi a Lear-ului său.

Spectacolul creşte de la o scenă la alta în tablouri, de o plasticitate tulburătoare.

Finalul, cu actorul care înainte să moară, părăseşte scena, capătă accente dramatice, înainte de întunericul care se lasă peste scenă şi peste spectatori.

Moartea vine într-un ceremonial, cu actori fantomatici, care aduc înainte protagonistului cupe de şampanie.

Iar Minetti ne întoarce spatele, înainte să se ducă...

Aplauze la finalul spectacolului „Minetti”, producţie a Teatrului Vahtangov din Moscova

Minetti

Vahtangov State Academic Theatre of Russia

De: Thomas Bernhard

Directed by: Rimas Tuminas
Asistent regie: Anatoly Dzivaev
Scenografie: Adomas Jacovskis
Costume: Kotrina Daujotaite
Muzica: Faustas Latenas
Coregrafie: Angelica Cholina
Regie muzicală: Tatiana Agaeva
Light design: Narek Tumanyan
Machiaj: Olga Kalyavina
Inginer sunet: Andrey Mirnyi
Regie tehnică: Natalya Menyshikova

În distribuţie: Vladimir Simonov, Liudmila Maksakova, Agnessa Peterson, Alexei Kuznetsov, Polina Kuzminskaya, Maksim Sevrinovsky, Vitalys Semenovs, Yryi Polyak, Lada Churovskaya, Maxim Maltsev, Maria Volkova, Yana Sobolevskaya, Olga Borovskaya, Lylya Gaisina, Aleksey Gimmelyreyh, Asya Domskaya, Anastasiya Lukyanova, Ekaterina Nesterova, Oksana Surkova, Eldar Tramov, Pavel Yudin, Vasily Tsygantsov.