O piesă de teatru, a Regelui Mihai I şi a Reginei Ana

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regele
 Mihai şi Principesa Ana în 1999 la castelul Balleroy din Normandia 
Franţa FOTO Guliver / Getty Images / Gamma-Rapho / Frederic Reglain
Regele Mihai şi Principesa Ana în 1999 la castelul Balleroy din Normandia Franţa FOTO Guliver / Getty Images / Gamma-Rapho / Frederic Reglain

Viaţa şi realizările ultimului rege al României sunt tema care a dominat conversaţia publică a acestor zile şi e în firescul deplin al lucrurilor să fie astfel, devreme ce istoria regalităţii în ţara noastră se încheie odată cu trecerea în eternitate a Majestăţii sale Mihai I.

S-au spus multe, s-au scris multe, unele emoţionant, altele redundant, sumedenie ca valoroase restituiri istorice, nu puţine conjuncturale, toate inerente. Noi, publicul, le-am privit cu interesul curioşilor pentru care regii şi reginele, prinţesele şi prinţii aparţin fie enciclopediilor ce consemnează trecutul, fie  ţinuturilor ficţionale din basme.

Am ezitat îndelung în privinţa acest articol. Nu sunt regalistă, nu am fotografii în care să apar alături de Majestăţile lor, deşi i-am întâlnit, la Paris, în anii 90, la o recepţie a Ambasadei noastre conduse atunci de Alexandru Paleologu, iar faptul de-a te afla la în aceeaşi încăpere cu personalităţi despre care ai învăţat la şcoală lasă amprente în memorie. Nu pot pretinde că i-am cunoscut - codul comportamental în spiritul căruia au fost crescuţi le-a impus o etichetă a protocolului de cel mai înalt rang şi i-a călăuzit întreaga viaţă -, dar acea primă impresie i-a scos pentru mine din efigia în care tot propria percepţie îi aşezase. Erau distinşi, fără să fie distanţi; erau simpli, dar în egală măsură sofisticaţi; erau deschişi, interesaţi de fiecare persoană, făcându-te să te simţi în largul tău şi egalul lor.

Dar cum rare sunt ocaziile să participi în direct la pagini esenţiale din istoria recentă, am vrut totuşi să amintesc o contribuţie culturală mai puţin cunoscută a familiei regale. Pentru că am descoperit în această mini cronologie personală, câţiva ani mai târziu, un text pentru teatru al Majestăţilor lor, Regele Mihai I şi Regina Ana. E datat Versoix, 1960, o perioadă încă destul de dificilă a existenţelor lor civile. Au numit piesa sugestiv „The Choice“ şi au scris-o la două mâini, într-un tandem creativ puţin obişnuit ca metodă dramaturgică la vremea aceea şi încă şi acum. Referindu-se la maniera în care s-a născut piesa, Regina Ana relata că fiecare punea pe hârtie câte un fragment, apoi le citeau, le puneau alături, iar varianta finală e aceea la care avem acces graţie Editurii Humanitas, într-un volum ce reuneşte şi alte scrieri, neteatrale. Alegerea a fost tradusă ulterior în franceză şi abia acum câţiva ani în limba română. E o alegorie,  un poem dramatico-filosofic cu o structură monologată, încărcată de patos, cu replici dubitative şi precauţii estetice.

Pentru autori, scrisul a funcţionat catartic, a devenit o formă de rezistenţă la încercări dificile pe care istoria li le pusese în faţă. E un text profund subiectiv, o metafizică sensibilă referitoare la om şi misiunea sa terestră, la ce înseamnă superficial şi esenţial în viaţă, e despre „cum să aleg mai bine?“. Se prea poate ca timpurile în care a fost scrisă să fi fost stăpânite de nedumerire, de incertitudine sau chiar disperare în faţa unei lumi care se prăbuşise şi se reaşeza forţat în Europa de Est după voia comunistă. Conceperea textului a fost similară unui purgatoriu spiritual din care au ieşit prin recurs la valorile pozitive. 

Alegerea are inflexiuni de jurnal, confesive, camuflate alegoric. Personajele sunt emblematice – Uşurinţa şi Amarul ca opţiuni contrastante pe care fiecare dintre noi le poate îmbrăţişa drept ideal. Drumul Uşurinţei reprezintă calea facilă, a plăcerilor imediate, a lucrurilor obţinute uşor, a tentaţiilor materiale, a egoismului; drumul Amarului e al efortului şi perseverenţei, al reuşitelor durabile, al temeiniciei şi opţiunilor morale. Alegerea e expresia unei confruntări interioare de natură etică, e o pledoarie poetică pentru valorile perene, pentru responsabilitate. Puternic interogativă, lucrarea vorbeşte despre frământări, îndoieli, ispite, despre ură şi iubire. „Alegerea umanităţii apasă pe umerii mei“, zice Omul iscodit de Uşurinţă, dar adoptând Amarul ca formulă existenţială care-ţi garantează verticalitatea. „Să păşim în lumină“, sună o replică, iar lumina evocată este aceea generată de opţiunile înţelepte, de forţa iubirii şi-a credinţei. Onoare, altruism, sacrificiu, bunătate, curaj, generozitate configurează profilul moral desprins din text. Alegerea dezvoltă idei ferme ale unei demnităţi conforme cu poziţia pe care Majestăţile lor au avut-o pe linie istorică. Şi, sigur, piesa e uşor declamativă, pe alocuri repetitivă, poate părea anacronică, dar în contextul secvenţei istorice la care suntem părtaşi şi a fisurilor etice ale prezentului, importantă e dimensiunea ei simbolică. Căci în subtext se află alegerile făcute de Regele Mihai I şi Regina Ana. Prestigiul moral, sentimentul sobrietăţii, al datoriei înainte de orice, al acelui „trebuie“ afirmat încă de tragediile antice, care delimitează măreţia de nimicnicie, au  reprezentat esenţa pentru familia regală. La fel ca personajul din „Alegerea“, Majestăţilor lor au dat întâietate forţei pozitive a iubirii şi a credinţei. Textul dezvăluie standardele axiologice după care s-au orientat mereu, pledând indirect, dar fără echivoc, în favoarea construcţiei morale ca model de viaţă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite