Nominalizările UNITER. Cu ochii pe tineri, dar nu oricum

Lari Georgiescu nu e Giselle. Un lucru e sigur descumpănitor şi sare în ochi din prima pe această listă de nominalizări pentru premiile Uniter. Cum poate figura Lari Giorgiescu, altminteri un actor foarte merituos, la categoria cel mai bun actor, pentru prestaţia sa din spectacolul de teatru coregrafic „D-ale noastre”?

El se detaşează, aici e adevărat, şi ia aplauze într-un moment excepţional în care ilustrează prin dans de la o tribună imaginară, demagogia caţavencilor. Dar în rest se integrează bine mersi în ansamblul orchestrat ce-i drept admirabil de Gigi Căciuleanu, mai plusând pe ici pe acolo, dar în nici un caz ca solist.

Lari nu e aici nici Giselle din cunoscutul balet, nici altă figură celebră din lumea dansului. Partitura lui nu e solistică. Mi se pare, apoi, mal-hộnette pentru întregul ansamblul de tineri care funcţionează ca ceasul în acest spectacol să-l scoţi doi sau mai mulţi paşi în faţă pe acest tânăr, repet, merituos.

Această confuzie regretabilă face să ne întrebăm pe mai departe dacă putem amesteca chiar aşa lucrurile. Mai ales că nici cu categoria la care e nominalizat D-ale noastre nu stăm mai bine. Fiindcă oricât s-ar revendica astăzi teatrul de la dansul contemporan şi invers, în tendinţa de a exploata corporalitatea actorului, nu putem pune totuşi un spectacol de acest gen având la bază un libret ad hoc minimal şi o coregrafie specifică lângă altele de text, chiar şi când sinteza audio- vizuală e preponderentă.

(Când Festivalul de teatru, de exemplu, şi-a îndreptat atenţia spre astfel de spectacole din lumea largă a creat o secţiune separată.) Personal, l-aş fi preferat lui D-ale noastre la categoria Cel mai bun spectacol, pe Două loturi, un spectacol cultivat, rafinat, inovator cu un mesaj de idei de o mare bogăţie şi actualitate. Şi care dincolo de orice e Teatru.

Un derapaj de la teoria genurilor se produce şi prin nominalizarea lui Marius Manole la categoria rol secundar. Lăsând la o parte faptul că e penibil să reţii din realizările fabuloase ale acestui actor minunat…un rol secundar, nici măcar nu e conform realităţii. Mai întâi fiindcă după toate dictionarele rol secundar sau atenţie! episodic este rolul care din punct de vedere al compoziţiei comportă o apariţie…episodică (după Dicţionarul de termeni literari al Academiei). Aici, în Două loturi, povestitorul e mai tot timpul în scenă şi conduce firul narativ al spectacolului, chit că rolul e inventat de regizor.

Cred că şi actorul, e vorba de Marius Manole, ar fi preferat să nu fie pe această listă de nominalizări decât să-şi găsească numele la întâmplare, într-o postură pe care nu o deţine. El rămâne vedeta pentru care se bate publicul la atâtea şi atâtea spectacole pe care le are acum pe afiş, multe dintre ele noutăţi.

Şi ar fi bine dacă premiile breaslei noastre ar fi putut fi în concordanţă cu această realitate. Poate anul viitor când sperăm să-i reuşească Revizorul la care repetă în prezent să fie mai norocos cu Uniterul şi Uniterul cu el, dacă nu va nimeri în vreo conjunctură defavorabilă cum a mai păţit-o la Inimă de cîine când i-a luat faţa Victor Rebengiuc, deşi şi el era la fel de bun.

Sau când un alt juriu din care din păcate m-am numărat, nu i-a dat premiul de debut pentru rolul din Drept ca o linie, fiindcă o colegă lipsită de fair play i-a tăiat drumul.

În rest, s-auzim de sănătate, căci, lung e drumul...Ieşului, unde se va desfăşura Gala.