Nominalizări UNITER: „Amadeus“ de la Comedie, în regia lui Victor Ioan Frunză, nominalizat la Cel mai bun spectacol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ioan Frunză este nominalizat la cea mai bună regie pentru spectacolul Amadeus, producţie a Teatrului Metropolis nominalizată şi la Cel mai bun spectacol
Victor Ioan Frunză este nominalizat la cea mai bună regie pentru spectacolul Amadeus, producţie a Teatrului Metropolis nominalizată şi la Cel mai bun spectacol

Gala Premiilor UNITER, ediţia a XXV-a, va avea loc în data de 8 mai la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara. Yuri Kordonsky, Victor Ioan Frunză şi Bobi Pricop sunt nominalizaţi la categoria Cel mai bun regizor.

Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2016.

Nominalizările sunt următoarele, potrivit unui comunicat UNITER:

Cel mai bun spectacol:

Amadeus, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis Bucureşti
Artists Talk, un spectacol de Gianina Cărbunariu, la ARCUB – Centrul Cultural al municipiului Bucureşti. Co-producător Asociaţia Piese Refractare. Cu sprijinul Institutului Goethe, Ambasadei Franţei la Bucureşti şi a Institutului Francez
PASĂREA RETRO se loveşte de bloc şi cade pe asfaltul fierbinte, scenariul şi regia Radu Afrim, la Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Tompa Miklós”

Cea mai bună regie:
Yuri Kordonsky pentru regia spectacolului În adâncuri la Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Victor Ioan Frunză pentru regia spectacolului Amadeus la Teatrul Metropolis Bucureşti
Bobi Pricop pentru regia spectacolului O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti

Cel mai bun actor în rol principal:
Andrei Huţuleac pentru rolul Wolfgang Amadeus Mozart, compozitor din spectacolul Amadeus  la Teatrul Metropolis Bucureşti
Ciprian Nicula pentru rolul Christopher din spectacolul O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti
Richard Bovnoczki pentru rolul Ciki din spectacolul No man’s land la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti

Cea mai bună actriţă în rol principal:
Alina Petrică pentru rolul titular din spectacolul Aglaja la Centrul European Cultural şi de Tineret pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti
Ana Ularu pentru rolul A din spectacolul O intervenţie la Teatrul ACT Bucureşti
Mihaela Trofimov pentru rolul titular din spectacolul Molly Sweeney la Teatrul UNTEATRU Bucureşti

Debut:
Radu Brănici pentru rolul Morritz din spectacolul Deşteptarea primăverii la Teatrul German de Stat Timişoara
Lavinia Pele pentru rolul Doruleţ din spectacolul Visul unei nopţi de iarnă la Teatrul „Tony Bulandra” Târgovişte
Iustinian Turcu pentru rolul Georg din spectacolul Martiri la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu – Secţia Germană

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic:
Biblia Neagră a lui William Blake, scenariul şi regia artistică Ilinca Stihi, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune
Dada Cabaret după Matei Vişniec, adaptarea radiofonică şi regia artistică Mihai Lungeanu, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune
Poveste despre tatăl meu de Radu F. Alexandru, regia artistică Gelu Colceag, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune

Cel mai bun spectacol de teatru TV:
Livada de vişini de A.P. Cehov, regia Alexandru Lustig, producţie a Societăţii Române de Televiziune (Casa de producţie a TVR)
Jocul de-a vacanţa de Mihail Sebastian, regia Anca Maria Colţeanu, producţie a Societăţii Române de Televiziune (Casa de producţie a TVR)
Vandalul de Hamish Linklater, regia şi adaptarea Andreea Vulpe, coproducţie a Societăţii Române de Televiziune (Casa de producţie a TVR) – UNTEATRU

Premiul pentru critică teatrală:
Alina Epingeac
Doina Papp
Mirella Nedelcu Patureau

Cea mai bună scenografie:
Adrian Damian pentru scenografia spectacolului Iarna la Teatrul „Nottara” Bucureşti
Dragoş Buhagiar pentru scenografia spectacolului Cafeneaua la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi
Irina Moscu pentru scenografia spectacolului PASĂREA RETRO se loveşte de bloc şi cade pe asfaltul fierbinte la Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Tompa Miklós”

Cea mai bună actriţă în rol secundar:
Antoaneta Zaharia pentru rolul Ecaterina din spectacolul Soldatul de ciocolată la Teatrul Odeon Bucureşti
Ana Bianca Popescu pentru rolul Luka din spectacolul Soldatul de ciocolată la Teatrul Odeon Bucureşti
Ana Ciontea pentru rolul Koróbocika, Nastasía Petróvna, moşiereasă din spectacolul Suflete moarte la Teatrul de Comedie Bucureşti

Cel mai bun actor în rol secundar:
Gheorghe Visu pentru rolul Nozdrióv, moşier din spectacolul Suflete moarte la Teatrul de Comedie Bucureşti
Miklós Bács pentru rolul Satin din spectacolul În adâncuri la Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Conrad Mericoffer pentru rolul Sergius din spectacolul Soldatul de ciocolată la Teatrul Odeon Bucureşti

 Juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru: Monica Andronescu, Alice Georgescu şi Mircea Morariu.

 

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite