FAUST de Goethe în deschiderea Festivalului INTERFERENŢE de la Cluj

Joi, 24 noiembrie, s-a deschis Festivalul Internaţional de Teatru Interferenţe, având drept principal organizator Teatrul Maghiar de Stat din Cluj şi drept arhitect pe regizorul Tompa Gábor.

După prologul reprezentat de spectacolul cu piesa Plaja (scenariul şi regia- Feidlim Cannon şi Gary Keegan, spectatorii au putut vedea Faust, după Goethe.

Cum mai citim azi Faust de Goethe, dacă îl mai citim?

Cum mai citim astăzi celebrul Faust al lui Goethe şi ce ne mai interesează din plurisemnatismul lui? Mai suntem la fel de interesaţi de contractul mefistofelic0-faustian, de ambiţia de prelungire a vieţii, de bucuriile şi imensele dezamăgiri pe care acesta i le aduce lui Faust?

Ne mai interesează oare povestea de iubire dintre Faust şi Margareta sau ni se pare complet depăşită, ridicolă de-a dreptul, poate şi fiindcă a avut de înfruntat nenumărate oprelişti, astăzi de neimaginat?

Cine a fost, cine este în esenţă acest om pe nume Faust şi ce putem înţelege din condiţia lui de entre deux? De om care oscilează între Cer şi Pământ. Este el un contemporan de-al nostru ori, dimpotrivă, este doar un om din alte vremi?

În loc de a fi excitaţi de ceea ce se întâmplă în Noaptea Walpurgiei nu preferăm oare să vedem un film din aceeaşi categorie cu vechiul, dar atât de celebrul Nosferatus că oricum despre fantastic este vorba în amândouă?

Şi, la urma urmei, ce mai este astăzi poemul lui Goethe? O scriere complexă despre o aventură gnoseologică, un poem despre o iubire eşuată, o scriere despre viaţa care oricum are un sfârşit la oricâte tertipuri am recurge în vederea prelungirii ei, o meditaţie despre meandrele existenţei omeneşti şi nenumăratele contracte pe care le aprobăm tacit în cursul ei, uneori fără să ştim măcar că am făcut-o?

Sau, poate, încă şi mai radical, înainte de a ne întreba cum îl mai citim pe Goethe, nu ar fi mult mai onest să ne întrebăm dacă o mai facem şi în ce condiţii? Mai avem timp să gustăm minunatele sale pagini sau o facem pe repede înainte, preferând să spunem că oricum Faust este depăşit. Că e prea romantic, prea complex, prea filosofic, prea nu ştiu cum. Nu simţim oare prematur tentaţia persiflării care se conjugă într-o oarecare măsură cu tentaţia noastră cotidiană de a trăi cât se poate de profitabil clipa, fără să mai avem timp a ne gândi la semnificaţia ei? La ceea ce pierdem în momentul în care ea s-a dus.

Nu am putea oare înţelege contractul faustian pecetluit nu printr-o semnătură, ci printr-un gentleman agreement, adică printr-o strângere de mână, ca o metaforă a profundei noastre însingurări? Şi a încercării de a-i găsi un antidot?

Iată numai câteva dintre întrebările pe care cred că le formulează şi cărora dacă nu le răspunde el, ne provoacă să le răspundem spectacolul cu Faust montat pe scena Teatrului Naţional Sloven din Ljubliana de regretatul regizor Tomaž Pandur. Regizorul care a revenit de trei ori în scurta lui carieră (a murit la doar 52 de ani) asupra superbului text goethean întâlnindu-se în pasiunea lui pentru Faust cu Peter Stein, iar în maniera de tratare scenică cu metoda de comentariu ironic a lui Antoine Vitez.

Tomaž Pandur şi foarte bunii lui actori- îi menţionez în primul rând  pe Igor Samobor ( profundul intepret al lui Faust),  Branko Šturbej (un Mefisto pe care poate că l-aş fi dorit ceva mai elaborat), Barbara Cezar/Maša Derganc (Madame Mefisto), Polona Juh (o formidabilă interpretă a Margaretei) şi pe Branko Jordan (Valentin) s-au jucat cu focul, adică cu partitura, au riscat şi au reuşit. La început ne lasă să credem că vor parodia totul, că sunt fascinaţi de deriziune, că personajele îşi comentează auto-ironic propriile acţiuni pentru ca, mai apoi, pe neaşteptate să schimbe totul. Şi implicarea, şi stilul, şi intonaţia, să substituie însăşi matricea rolului jucat. Vorbindu-ne astfel despre o seamă de idealuri şi mai despre tot ceea ce pare de neatins- familie, dragoste, tinereţe, loialitate, adică despre singurele mari probleme ale noastre care sunt cum parcurgem traseele vieţii şi cum ajungem în fine la moarte. Cum oscilăm între vii şi morţi.

Spectacolul beneficiază de aportul altor actori care acţionează omogen. E vorba despre Uroš Fürst (şef de cabinet) şi Robert Korošek, Žan Perko, Timon Šturbej, Urban Kuntarič (membrii Cabinetului). Căruia i se asociază decorul simplu, preponderent în cenuşiu, semnat de Sven Jonke, eficient îmbogăţit de efecte video datorate lui Dorijan Kolundžija şi de luminile concepute de regizor, costumele şi accesoriile eminamente în negru concepute de Felype de Lima,  compoziţiile muzicale iscălite de Boris Benko şi Primož  Hladnik care contrapunctează obsedantul clipocit al apei şi sunetul supravegheat de Srečko Bajda.

Teatrul Naţional Dramatic Sloven din Ljubljana- FAUST- adaptare după Goethe- Dramaturgia şi adaptarea scenică- Livija Pandur- Regia şi luminile- Tomaž Pandur – Decorul- Sven Jonke- Costumele- – Felipe de Lyma- Video- Dorijan Kolundžija Compozitori- Boris Benko şi Primož  Hladnik – Cu- Igor  Samobor, Branko Šturbej, Barbara Cezar/Maša Derganc , Polona Juh, Branko Jordan, Uroš Fürst, Robert Korošek, Žan Perko, Timon Šturbej, Urban Kuntarič- Data reprezentaţiei- 24 noiembrie 2016