Credinţa în victoria umanităţii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
emil boroghină

Îndată după 1989, marele dramaturg francez de origine română Eugène Ionesco a revenit constant în repertoriile Teatrelor din România. De unde a fost samavolnic exclus, din înalt ordin, în deceniul al optulea al veacului al XX lea, după momentul de glorie reprezentat de spectacolele regizate în ultimii ani ai anteriorului deceniu de Crin Teodorescu, de Valeriu Moisescu sau de Lucian Giurchescu.

Excluderea s-a datorat radicalizării atitudinii anticomuniste a dramaturgului, o radicalizare concretizată prin declaraţii hotărâte, critice la adresa Dictatorului de la Bucureşti. Prin luarea în derâdere a cultului personalităţii şi prin condamnarea totalitarismului de extremă stângă.

Avem, la această oră, două noi traduceri ale integralei literaturii dramatice ionesciene. Prima apărută la Editura Univers şi datorată lui Dan C. Mihăilescu, a doua semnată de Vlad Zografi şi Vlad Russo, chiar în această perioadă în proces de reeditare la Humanitas.

Cu toate acestea, nu au fost readuse pe scenă toate marile piese ale lui Ionesco, una dintre scrierile nedreptăţite fiind, în opinia mea, Ucigaş fără simbrie. Care în 1968 a beneficiat de un spectacol de referinţă, pus în scenă la Teatrul de Comedie din Bucureşti de Lucian Giurchescu. Interesant e că piesa a cărei scriere a fost încheiată de Ionesco în 1958, cu premiera în limba franceză la data de 22 februarie 1959, nu mai cunoscuse nici o reluare pe o scenă din Hexagon până în momentul în care a ajuns să fie jucată şi în România.

emil boroghină

Să fie atunci oare Ucigaş fără simbrie o piesă depăşită? Nici vorbă! Cum ar putea să fie socotită astfel o scriere ce repune în discuţie contradicţia insolubilă dintre Om, Raţiune, Viaţă, pe de o parte, şi Animal, Negaţie, Moarte, Crimă, crima de dragul crimei, pe de alta. Discuţia era cum nu se poate mai actuală la vremea premierei absolute, corespundea dezideratului ionescian de a exprima neliniştea, problemele timpului său, condiţie absolut necesară pentru validarea estetică a oricărei scrieri literare, aşa după cum reiese dintr-o afirmaţie din Entretiens avec Claude Bonnefoy. Rămâne astfel şi în al doilea deceniu al veacului al XXI lea. În care, cu siguranţă, este nevoie de cineva, de un om asemenea lui Bérenger, personajul-emblematic din Rinocerii, Pietonul văzduhului, Setea şi foamea, Călătorie în lumea morţilor, acest Adam al cosmogoniei ionesciene, care, după ce exprimă neputinţa de a face ceva împotriva Răului. îşi reafirmă totuşi hotărârea de a rămâne Om. Şi de a nu capitula.

Iată de ce mi se pare mai mult decât meritorie ideea actorului Emil Boroghină de a readuce în actualitate piesa lui Ionesco. O face sub forma unui conspect scenic ce concentrează şi valorizează monologul, încercările, tentativele de persuasiune, strategiile argumentative ale lui Bérenger aflat faţă în faţă cu Asasinul.

Scenariul dramatic conceput de Emil Boroghină este fundamentat îndeosebi pe actul al treilea al piesei Ucigaş fără simbrie, completat de replica de final din Riocerii. Care cade ca un contrapunct, ca exprimare a încrederii în victoria omului, a umanităţii, atunci când toate soluţiile păreau deja epuizate. Şi capitularea iminentă. El, Bérenger, El, ultimul Om, El, rămas singur, cel care păstrează amintirea lumii adevărate, a Soarelui şi a Luminii, care crede pe mai departe în Dumnezeu, era gata-gata să cedeze. Nu o va face. Cu un calm şi o siguranţă exemplare, care contrapunctează nervozitatea, febricitatea, poate chiar frica din primele minute ale confruntării, Bérenger, prin vocea lui Emil Boroghină, Bérenger, omul simplu, omul care părea că a pierdut totul, îşi anunţă decizia de a continua lupta.

Sunt multe, sunt infinite nuanţe în interpretare, în voce, în mimică, în dialogurile pentru care Emil Boroghină îşi alege parteneri tăcuţi din sală.

Coordonat regizoral cu multă discreţie de Alina Hiristea, ajutat şi completat în desăvârşirea prezenţei personajului de conceptul video şi de filmările datorate lui Marius Perţe, Emil Boroghină relevează, fără nici cea mai mică urmă de emfază, semnificaţia tragică a personajului. Un tragism care nu exclude însă hotărârea. Atitudinea. Credinţa în victoria vieţii. 

BÉRENGER după UCIGAŞ FĂRĂ SIMBRIE de Eugène Ionesco- Recital al actorului Emil Boroghină, Societar de onoare al Teatrului Naţional Marin Sorescu din Craiova- Regia artistică- Alina Hiristea- Concept video şi filmări-Marius Perţe- Data reprezentaţiei- 22 aprilie 2017

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite