Cât de necesară e această artă de for public ne-am dat seama între timp, când ne-am revenit din obsesia lui NU, dar au urmat la rând alte cauze din interior puse sub semnul întrebării. Astăzi, teatrul, în lupta lui de supravieţuire pe piaţa extinsă a spectacolului, se autocenzurează din nou dând câte un bobârnac când regizorului, când autorului, reconsideră scenografia, dar mai ales îşi adjudecă funcţii politico-sociale şi misiuni greu de îndeplinit. De acest curent revizionist n-a scăpat nici comedia, gen preferat pe aceste meleaguri, care nu mai are, însă, de mult conţinutul ştiut, fiindcă, nu-i aşa, omul de azi şi-a pierdut candorile şi când priveşte şi când devine obiect de studiu la teatru. Râdem cu un ochi şi plângem cu altul, făcând din cele două măşti fundamentale ale teatrului una, aşteptăm de la râs putere de schimbare atunci când e dominat de intenţii satirice, provocatoare la dresa societăţii, idei acreditate şi la  întâlnirea din primăvară a Asociaţiei internaţionale a criticilor de la Bucureşti, dedicată comediei şi funcţiei râsului.

Avem în ţară două festivaluri focusate pe comedie. Unul la Bucureşti, la Teatrul de comedie, axat pe comedia românească, şi altul la Galaţi, cu o tradiţie impresionantă de câteva decenii, care are în generic cuvântul naţional şi în conţinut comedia universală, respectiv FESTIVALUL NATIONAL DE COMEDIE, găzduit de teatrul purtând numele unei actriţe din galeria naţională care a jucat la Galaţi, Fani Tardini. Iubit şi aşteptat de gălăţeni, evenimentul a rămas fidel intenţiilor iniţiale de a aduce la rampă variatele forme spectaculare prin care genul s-a impus şi se impune şi pe care repertoriul teatrelor din întreaga ţară îl cultivă în toată diversitatea lui. De la comedia lirică, sentimentală care a făcut carieră în perioada interbelică, impunând un anume gustal autorilor acelei perioade care oscila între melodramă şi zâmbet, şi până la formele aspre ale comicului generat de absurd şi grotesc, de la satira de sorginte caragialiană până la farsă şi suspans poliţist, gama modalităţilor prin care acest gen care nu mai e nici pur nici prea căutat rămâne totuşi în manuale, impus de autori precum Aristotel, Shakespeare, Bernard Shaw, Goldoni, Moliere sau Labiche, de comedia muzicală americană sau musichalul franţuzesc.

Nu avem voie să absolutizăm tendinţele, care azi sunt, mâine se schimbă, acceptând că pe lângă necesara impunere în teatrul contemporan a spectacolului angajat cu mesaj social şi politic explicit pe scenele lumii, comedia încă îşi cere dreptul la viaţă. Un regizor cunoscut din zilele noastre, Mihai Măniuţiu, a inventat termenul de divertisment metafizic, mai există şi comedia neagră corespunzătoare înclinaţiei spre morbid, cinism, ironie şi sarcasm a omului contemporan. Dacă pe unii îi paşte nihilismul, precum în alte epoci revolute măcinate de confuzie, alţii simt nevoia să-şi caute echilibrul într-o replică inteligentă auzită la teatru, în râsul binevoitor care poate îndrepta relele fără a-l distruge pe răufăcător.  E şi acesta un sens al comediei şi al rostului ei pe lume, în vremurile noastre tulburate de prea multe focuri de armă. Ne asociem acestei interpretări dând satisfacţie unui public doritor de bine şi frumos, categorii care aparţin deopotrivă esteticii şi moralei şi pe care teatrul cu conţinut umanist le slujeşte de când e.

Am compus acest preambul cu gândul la apropiatul gong inaugural al Festivalului naţional de comedie de la Galaţi (7-15 octombrie), având un afiş variat care răspunde într-un fel crezului de mai sus, compus din spectacole bucureştene: Soldatul de ciocolată de G.B. Shaw, O femeie singură de Dario Fo, Şi negru şi alb şi gri de Mimi Brănescu, Rendez-vous pe lună de Alexander Galin, Pe lacul auriu, Don Juan după Moliere, Idolul şi Ion Anapoda de G.M. Zamfirescu, After hours de Radu Iacoban, alături de altele create sub firma unor valoroase teatre din provincie precum În culmea gloriei (Oradea), Casa de pe graniţă de Mrozek (Baia Mare), Zăpezile de altă dată (Buzău), Ursul de Cehov (Constanţa), Visul unei nopţi de vară (Galaţi), având şi un invitat de tradiţie, Naţionalul din Chişinău cu Casa Zoicăi de Bulgakov.

Afişul i-a inclus recent şi pe tinerii proaspăt afirmaţi la Gala tânărului actor de la Costineşti, într-un recital Cehov, având în cuprins şi evenimente asociate temei precum colocviul Arta actorului de comedie, avându-l ca protagonist pe Virgil Ogăşanu, o conferinţă despre Teatrul de artă susţinută de regizorul Alexandru Darie, lansări la standul editurii Tracus Arte, cu bogatul său fond de carte de teatru.

O săptămână de bucurii culturale oferite gălăţenilor de forurile locale şi conducerea teatrului Fani Tardini cu sprijinul uniunii naţionale de breaslă, pe care o salutăm cu încredere.