Anca lui Manole

Imagine din spectacolul „Năpasta“ de la Teatrul Naţional Bucureşti Foto: Adi Bulboacă

ATITUDINE „M-am plimbat cu Lorca, m-am tutuit cu Cehov… crezi că o să mă refuze Caragiale?“ Vrei să ştii cine a zis asta? Vezi aici ce regizor se trage de şireturi cu marii dramaturgi!

În luna decembrie a lui 2012, altceva prevestea Apocalipsa: un articol despre teatru, apărut în Cancan, unul dintre site-urile de tip tabloid din România. „Sex pe scena Teatrului Naţional! Vezi aici imagini care îţi vor tăia respiraţia! O să rămâi cu gura căscată când o să vezi în ce ipostaze sexy ajung actorii de la Teatrul Naţional! Dezmăţul este total: se dezbracă, se ating şi apoi se acoperă cu pământ!“, titra site-ul.

Dădeai click şi chiar rămâneai cu gura căscată când vedeai aşa ceva, adică un articol despre teatru în Cancan.
În rest, în spectacolele lui Radu Afrim am mai văzut sex, iar „Napasta“, de la TNB, se păstrează într-o zonă de-a dreptul cuminte. Sânii sunt absolut justificaţi, săruturile sunt exact acolo unde ar trebui să fie, pantalonii nu părăsesc corpul personajelor.

„Năpasta“ te lasă mască

Voi face un exerciţiu mental de tip tabloid şi mă voi plasa de bunăvoie în siajul titlurilor inflamate, pentru a continua „demersul“. Deci: „vezi aici imagini mişcătoare hipnotice! Te vor tulbura!“; „O să rămâi prost când o să vezi cât de inteligent e spectacolul!“.

„Anca este o femeie modernă din zilele noastre. Îmbrăcată într-o rochie sexy, ea îi ademeneşte pe Dragomir şi pe Gheorghe în jocul iubirii. Anca lui Afrim este diferită de cea a lui Caragiale, personajul fiind interpretat de Crina Semciuc“, mai scrie Cancan. Şi are dreptate!

Într-o înfrăţire fără precedent în presa românească, un ziar quality va continua gândurile cu o logică imbatabilă ale unui tabloid care promovează calitatea. Da! Anca lui Afrim nu e hangiţa lui Caragiale, ci un designer vestimentar din 2013, care vede moartea ca pe o paradă a modei. O Crina Semciuc foarte bună, o nebună cu vino-ncoa’, cheală şi frumoasă, care îi manipulează prin sexualitate pe cei doi bărbaţi din viaţa ei, pe Dragomir (Mihai Călin) şi pe Gheorghe (Emilian Oprea).

Parada modei cu cadavre, pe muzica originală interpretată live de Luiza Zan şi Valentin Luca, e chiar finalul puternic al unui spectacol în care, după cum tot Cancan zice, „Dumitru (erată: e, de fapt, Ion), interpretat de Marius Manole, este fabulos. El amestecă pământul cu mâncarea primită de la Anca, se aruncă şi se îngroapă în pământul care este în mijlocul scenei“. Într-adevăr, aia chiar e o scenă pe care ochii o devorează pe nerăsuflate.

Dansul nebunilor

Să mai inventăm câteva titluri care să ilustreze ce s-a întâmplat: „Incredibil! Vezi ce actor s-a îmbătat şi a adormit pe scena Naţionalului!“. Dai mai jos şi afli că e vorba despre Mihai Călin, actor care îşi redescoperă pofta de a le bea minţile personajelor lui şi care îl aduce aproape de comă alcoolică pe săracul Dragomir.

L-a înnebunit Anca, nevasta, năpasta lui personală, pentru că Dragomir şi Anca nu se potrivesc de nicio culoare. Am scris în titlu „Anca lui Manole“ pentru că nu cu Dragomir, nu cu Gheorghe, ci cu Ion (Marius Manole) ar fi fost Anca fericită. Nebuniile lor au şi dansat pentru câteva secunde împreună, într-o scenă de o rară frumuseţe.

N-o să-ţi vină să crezi cum au stat spectatorii-studenţi pe jos, aliniaţi pe două rânduri, ca să se bucure de scena asta, în care Luiza Zan a cântat dumnezeieşte şi le-a trimis minţile lui Ion şi a Ancăi direct în Rai şi înapoi într-o sală de teatru!

Concluzii: „Năpasta“ lui Afrim. Un spectacol foarte bun, făcut în 2012, care nu e cel mai bun al lui Afrim din 2012. Vârful lui rămâne „Visul unei nopţi de vară“, de la Teatrul Naţional din Iaşi, poate şi pentru că acolo a avut mai mult text pe care să-l joace pe degete.

„Năpasta“ e un spectacol cu un erotism mai puţin plin decât cel din „Fetiţa din bolul peştelui auriu“, de la Teatrul German de Stat din Timişoara, şi cu o stranietate mai puţin solidă decât în spectacolul afrimian din 2011, „Mai întâi te naşti“, de la Teatrul „Andrei Mureşanu“ din Sfântu Gheorghe.

Dar e o „Năpastă“ cum nu s-a mai întâmplat vreodată. Poate că Afrim l-ar fi făcut pe Caragiale să se mire, dacă
l-ar fi avut ca spectator, cu năpasta lui vie, universală, construită din culori tari şi gânduri sumbre.

Năpasta
 

de I. L. Caragiale
Teatrul Naţional Bucureşti

Regia: Radu Afrim
Decorul: Vanda Maria Sturdza

Muzica, interpretarea live: Luiza Zan şi Valentin Luca
Cu: Mihai Călin, Marius Manole, Emilian Oprea, Crina Semciuc/Simona Popescu

* * * *