Eram puştoaică în Galaţi, oraş muncitoresc în care teatrul era o oază de lumină. De fapt teatrul era o altă lume pentru că lumină venea destulă şi de la furnale, numai că aceea aducea cu ea şi mirosul îmbâcsit de cocs.

Am început să iubesc teatrul văzând spectacolele fabuloase ale lui Victor Ioan Frunză în care în rol principal apărea mereu el, Claudiu Stănescu, actorul graţie căruia generaţia mea de copii gălăţeni, crescuţi în umbra furnalelor fumegânde, a iubit teatrul. L-am adorat cu toţii. Vedeam spectacolele cu el de zeci de ori, le ştiam pe de rost: „Dom Juan”, „Turandot”, „Mobila şi durere” ale lui Victor Ioan Frunză, dar şi „Îmblânzirea scorpiei” sau „A treia ţeapă” despre ai căror regizori nu îmi mai amintesc azi nimic.

L-am cunoscut chiar şi personal în liceu. Am luat lecţii de actorie de la el. Eram fascinată, dar şi îngrozită la apariţia lui. Şi cum să nu fiu? Nu doar că era o statuie care cobora de pe scenă lângă mine, ci mai avea şi doi metri, iar eu unu jumate şi 30 de kile. Dar era un „căpcăun” blând şi sensibil. „De ce îmi vorbiţi mereu în şoaptă?”, îl întrebam. „Pentru că îmi e teamă că, dacă am să vorbesc mai tare, ai să zbori pe fereastra deschisă sau ai să te spargi ca un bibelou de porţelan în mii de bucăţi”, spunea el.

Mă preocupa atât de mult personalitatea lui încât într-o zi am scris în caietul meu de română chiar şi o compunere. Ea se intitula „Oare de ce este actorul Claudiu Stănescu atât de înalt?”

Acolo căutam eu explicaţii naiv-metafizice de genul: „Poate a fost mai întâi cer. Cu siguranţă că a fost mai întâi cer. Numai cerul este aşa de înalt şi de sobru. Numai cerul tună şi fulgeră. Numai cerul e puţin cam prea nemuritor."

Anii au trecut, iar în mine a încolţit sămânţa dragostei de teatru sădită de spectacolele văzute în adolescenţă.

Am început să scriu despre teatru. L-am văzut din nou pe Claudiu Stănescu, de data aceasta la Bulandra, mult prea rar, dar mereu extraordinar in spectacole semnate de Liviu Ciulei, Ducu Darie si Yuri Kordonsky.

Cum devenisem om mare, privindu-l pe scena, i-am judecat rolurile într-un mod sec, tehnic, am uitat de lucrurile esenţiale, ca de pildă să mă întreb de ce este actorul Claudiu Stănescu atât de înalt.

Iar acum chiar că nu mai am cum să aflu răspunsul la această întrebare. Pentru că el a crescut azi atât de înalt încât nimeni nu mai poate înţelege nimic.