Actorul Sandu Bindea, la 60 de ani: „Dacă ies reclamele bine şi dacă lumea mă simpatizează şi mă place, ce vină am eu?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul Alexandru Bindea împlineşte, pe 22 iunie, frumoasa vârstă de 60 de ani. Cu acest prilej, Adevărul LIVE l-a invitat în studio pentru o ediţie specială, într-o discuţie legată de activitatea sa prolifică, cu amintiri din culisele filmului şi teatrului, dar şi cu poveşti de viaţă pe care până acum nu le-a dezvăluit publicului.

Cu trimitere la evenimentele politice care se întâmplă în aceste zile, Alexandru Bindea a deschis discuţia spunând că actorii îi fac, în mod voluntar, pe oameni să râdă, în timp ce politicieni îi fac, în mod involuntar, să râdă mai tare. 

Acesta a continuat cu povestea reclamei de la începutul anilor '90 care i-a câştigat foarte multă faimă. „Nea Nicu şi sticla de un litru”.

„Un actor, mi-a spus odată un mare regizor român, dispărut acum, Dumnezeu să-l ierte, un actor bun face şi reclamă, face şi teatru, face şi film. Dar la noi se pune o pecete, o ştampilă, că vezi Doamne, ăsta e ăla cu nea Nicu... Dacă ies reclamele bine şi dacă lumea mă simpatizează şi mă place, ce vină am eu?”, a povestit Bindea. 

Amintiri cu profesorul său, Dem Rădulescu 

Actorul Alexandru Bindea a povestit şi despre profesorul său, Dem Rădulescu,  pe care l-a anumit geniu, atât în postura sa de actor, cât şi în cea de dascăl.

„Râdea foarte rar...Şi de asta, cei care am trecut pe la el, ne vine să râdem mai greu de noi când ne vedem”, a povestit Bindea.

Întrebat dacă de el râdea, actorul a explicat că Dem Rădulescu i-a dat roluri şi sfaturi, numai note de 10 la şcoală, dar şi un mare compliment. 

Cei doi actori împărtăşeau o mare pasiune, cea pentru automobile, despre care vorbeau tot timpul. Dem Rădulescu îl lua cu el la casa lui din Otopeni, unde avea un garaj şi unde petreceau timp împreună.

„Vorbeam de maşini tot timpul. Umbleam, meşteream, puneam  bateriile... Mă lua cu dânsul la garaj, avea o casă la Otopeni, şi mă lua şi umblam, mutam maşinile iarna, primăvara. Şi când vorbeam de maşini zicea Fir-ai tu să fii, dacă ai avea ochii ăştia şi pe teatru, cu care vorbeşti de maşini, ai fi cel mai mare actor. Probabil mă transfiguram, îi plăcea cum vorbeam eu de maşini şi-mi sticleau ochii”, a povestit Alexandru Bindea. 

Nea Nicu şi Pepsi la un litru

Revenind la reclama din anii 90, actorul a povestit cum a fost perioada de după filmare. Acesta a lăudat distribuţia reclamei, din care printre alţii măi făceau parte şi Dan Aştilean,  Anca Sigartău, spunând că cel mai mult i-a plăcut de Dan Aştilean, coleg şi prieten de-al său.  

Totul a început când l-a sunat „marele operator”, producătorul acestei reclame, domnul Cristian Comeagă  care i-a propus să joace în ea pentru 200 de dolari. 

„Când am avut nevoie de ceva, îţi spun, toate uşile se deschideau. Intram peste tot”, a spus Bindea. 

La un moment dat, Dan Aştilean a avut nevoie de un loc de parcare, iar Bindea l-a însoţit, diins imediat recunoscut. Aştilean, a povestit Bindea râzând, se întreba, după acest episod, de ce nu alesese să fie el surdul şi nu chiorul pe care nu îl recunoştea nimeni. 

Alexandru Bindea - FOTO Eduard Enea

Traducător pentru politicianul italian Gianfranco Fini şi întâlnire cu Iliescu 

Alexandru Bindea a lucrat ca taximetrist şi ca ghid ONT, pe limba italiană. La un moment dat, foştii colegi de la ONT l-au chemat să traducă pentru politicianul italian Gianfranco Fini, preşedintele, la vremea aceea, a partidului „Alianţa Naţională” din Italia.  Timp de patru zile, Bindea a fost cu el peste tot: la Camera Deputaţilor, cu Adrian Năstase, la Senat, cu Sergiu Nicolaescu, căruia, îşi aminteşte Bindea, i se citea în privire surprinderea să îl vadă acolo.

Cu puţin timp înainte de acest episod, Bindea făcuse un reportaj la debutul lui Mircea Badea. Ajung cu Fini la Cotroceni, înainte de a intra la preşedintele de atunci, Ion Iliescu, spp-iştii îi făceau semne că l-au văzut la televizor cu Fiat-ul. Iliescu a fost singurul care l-a întrebat ce caută acolo.

„Şi Iliescu m-a întrebat: Dumneata, ce cauţi aici?  Mânânc şi eu o pâine mai albă  decât la teatru”, i-a răspuns Alexandru Bindea. 

Prieten cu Gheorghe Dinică şi Ovidiu Liviu Moldovan

Bindea a povestit că era foarte apropiat cu Dinică şi Ovidiu Liviu Moldovan cu care făcea excursii. 

„Domnul Dinică m-a dus pe mine în nişte locuri în care n-a dus pe nimeni.  Am stat în cabină cu dumnealui. Am fost extrem de apropiat de dânsul. .... Au fost două  persoane care m-au ajutat foarte mult şi în carieră şi în respectul pentru meserie, pentru profesie, si în respectul pentru oameni, pentru tot”, a spus Alexandru Bindea. 

Actorul a vorbit despre dascălii pe care i-a avut, mulţi la număr pentru că, fiind locuri puţine, a dat de nouă ori la facultate. Printre oamenii care l-au format se numără Petrică Gheorghiu (dascăl al lui Ion Caramitru, dar şi al lui Florian Pittiş), Nicolae Iliescu, cel care l-a pregătit şi l-a ajutat să intre la Institut şi pe care l-a descris ca un om care te făcea să înveţi meseria fără să îţi dai seama. Bindea i-a mai numit şi pe Florina Cercel, Carmen Galin, Andrei Şerban, Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Horaţiu Mălăele. 

Liviu Ciulei i-a dat trei lecţii despre viaţă

De la Ciulei, Alexandru Bindea nu a avut norocul de a învăţa treatru, dar a învăţat trei lecţii de viaţă. 

1. „Cu centura la maşină”- actorul l-a condus pe Liviu Ciulei la Teatrul Bulandra, iar acesta şi-a pus imediat centura, deşi era puţin probabil că cineva îi va opri pe ei, spunându-i: „Domnule Bindea, în ţara asta o să trăim bine când toată lumea va respecta legea.”

2. Altădată, la o trecere de pietoni, regizoul i-a spus: „La noi, poliţia n-ar mai trebui să fie susţinută de stat ,ar trebui să trăiască numai din amenzi”.

3. „Sunteţi un actor care ştie să meargă pe sârmă, dar nu ştie să meargă pe stradă”, i-a spus într-o zi Liviu Ciulei actorului Bindea care a explicat că avea tendinţa ca momentele de viaţă să le fuşărească.

Depardieu şi Mălăele, mari complimente pentru Bindea

alexandru bindea

Nu mulţi ştiu că marele actor francez, Gerard Depardieu i-a scris pe o poză că este un actor de geniu. Bindea a explicat că atunci când îl înjură cineva, -mai ales regizorii din generaţia tânără care nu prea îl mai bagă în seamă, în afară de Radu Jude- are două lucruri la care se gândeşte şi îi trece imediat: fetiţa lui, familia lui, şi aprecierea unor persoane precum Depardieu, Tim Roth sau Francis Ford Coppola. Aceştia şi nu numai i-au făcut mari complimente de care, a spus actorul, îi e ruşine să povestească. 

Actorul a adăugat că cele mai mari complimente i le face, de fiecare dată, Horaţiu Mălăele care vin lângă el şi îi spune simplu: „Eşti un mare actor, bă”. În astfel de momente, a adăugat Bindea, îl face să îi fie şi mai ruşine când joacă mai prost. 

Alexandru Bindea a încheiat mulţumind oamenilor care au grijă de noi pe pământ, adică medicilor şi personalului din spitale şi policlinici. 

„Am un mare respect şi o mare consideraţie pentru aceste persoane. Aşa cum noi ne îngrijim şi vindecăm rănile sufletului, aşa şi ei ne îngrijesc pe noi”, a spus actorul. 

 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite