Actriţa Alice Caracostea a încetat din viaţă la vârsta de 49 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa Alice Caracostea a murit la vârsta de 49 de ani, a anunţat, duminică, Teatrul Naţional Bucureşti (TNB). Trupul neînsufleţit al artistei va fi depus la capela Cimitirului Bellu, luni, la ora 16.00, iar înmormântarea va avea loc marţi, la ora 12.00, anunţă Naţionalul bucureştean.

”Cu tristeţe şi durere anunţăm trecerea în galeria nemuritoare a actorilor care ne-au părăsit a colegei noastre Alice Caracostea, o actriţă minunată, care s-a dăruit scenei şi care a încântat publicul în numeroase spectacole ale TNB. Suntem alături de familia îndoliată. Dumnezeu să o aibă în pază! ”, a anunţat pe Facebook naţionalul bucureştean.

Potrivit TNB, născută pe 28 octombrie 1967, Alice Caracostea a absolvit Academia de Teatru şi Film din Bucureşti, promoţia 1994, la clasa profesorilor Dem Rădulescu şi Dinu Manolache.

A debutat mai devreme, în 1983, în „Titanic Vals” de Tudor Muşatescu, în regia lui Mihai Berechet. Numele său a apărut pe afişele unor spectacole precum „Ghetto” de Joshua Sobol, „Cabotinul” de John Osborne, „Bădăranii” de Carlo Goldoni, „Moartea unui comis voiajor” de Tennessee Williams, „Omul din La Mancha” după Miguel Cervantes, „Aşteptând la Arlechin” de Noel Coward sau „Ecaterina cea Mare" de George Bernard Shaw. A jucat sub bagheta unor regizori consacraţi precum Victor Ioan Frunză, Gelu Colceag, Ion Cojar şi Dinu Cernescu.

Actriţa Alice Caracostea va fi înmormântată la Cimitirul Bellu, marţi, 5 septembrie, la ora 12.00.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite