„În adâncuri“, spectacolul după „Azilul de noapte“ al lui Gorki, prezentat la Sibiu. Yuri  Kordonsky: „În festival, simt o energie specială“  VIDEO

Regizorul ucrainean Yuri Kordonsky, selecţionat în Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu cu spectacolul „În adâncuri“, după  Maxim Gorki, spune că s-a îndrăgostit iremediabil de farmecul oraşului de pe Cibin şi că îşi face timp, aproape în fiecare vară, să vină aici tocmai din Statele Unite. Spectacolul, inspirat de „Azilul de noapte“, se joacă astă-seară, de la ora 18.00,  la Fabrica de Cultură (Sala Faust), în cadrul Festivalului.

 În FITS, desfăşurat între 9-18 iunie, nu lipseşte nici regizorul ucrainean Yuri Kordonsky (50 de ani), faimos pentru producţiile „Inimă de câine“,  „Unchiul Vania“,  „Căsătoria“ şi „Îngropaţi-mă pe după plintă“ puse în scenă la Bucureşti,  care a obţinut, în 2012, Premiul UNITER la categoria Cel mai bun spectacol pentru „Ultima zi a tinereţii“, regizat de la Teatrul „Radu Stanca“ de la Sibiu.  Luni, 12 iunie, de la ora 18.00, în cadrul festivalului, la Fabrica de Cultură (Sala Faust), va fi reprezentat spectacolul „În adâncuri“, după Maxim Gorki, montat de Yuri Kordonsky la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj. 

 Yura, cum îi spun prietenii, este nelipsit, verile, de la Sibiu. Îl poţi vedea, aproape la fiecare ediţie pe străzi, la spectacole, în Clubul Festivalului, alături de actori. Este şi anul acesta aici.  „E o energie specială aici, la Sibiu. De câte ori pot, vin la Sibiu din America, unde locuiesc“, mărturiseşte el.

Viziunea idealistă a lui Gorki asupra lumii nu mai este valabilă în contextul întâmplărilor din secolul al XX-lea. Dintre toate scrierile lui Gorki „În adâncuri“ este opera cea mai inspirată, cea mai contradictorie, cea mai frumoasă, relevantă pentru zilele noastre. O piesă cu implicaţii sociale, politice sau culturale actuale, ele există din belşug: singurătatea individului, a unei comunităţi, singurătatea unei naţiuni şi a unei ţări, precum şi confruntarea constantă dintre individualitate şi necesitatea de a face parte din societate.

Regizorul a ajuns la întrebările esenţiale ale fiinţei umane: ce înseamnă a fi om  în această lume abandonată de Dumnezeu; ce rost are  viaţa omului pe Pământ, care este responsabilitatea lui faţă de sine şi de ceilalţi? Această interpretare a motivat şi revenirea la titlul original al piesei, „În adâncuri“ însemnând mai degrabă o descriere filosofică a lumii interioare a caracterelor, nu doar o locaţie fizică. piesa înfăţişează, aproape literalmente, o lume aflată în pragul prăbuşirii.

Personajele nu au casă, familie, nu au mijloace de supravieţuire, nu au de lucru, nu au speranţe în viitor, pur şi simplu nu au nimic, se află la limită. În adâncuri Dumnezeu nu este prezent cu adevărat, el există pentru unele personaje, dar până şi ei se zbat, pun întrebări la care nu primesc răspuns aproape niciodată. Întrebarea este: până unde mai poate merge omenirea înainte de a înceta să existe? 

La realizarea spectacolului de la Cluj a contribuit întrega echipă: scenograful Dragoş Buhagiar, dramaturgul András Visky,  asistenta de regie Noémi Vajna, asistenta de scenografie Ioana Popescu  şi corepetitorul Zoltán Horváth. Dragoş Buhagiar a realizat spaţiul pe un un pod ars, care poate însemna pentru personaje un fel de Plută a Meduzei şi a speranţei care pluteşte în univers. 

În distribuţie sunt unii dintre cei mai buni actori din trupa maghiară de la Cluj: András Hatházi, Imola Kézdi, Éva Imre, Gábor Viola, Loránd Farkas, Júlia Laczó, Anikó Pethő, Sándor Keresztes, Ervin Szűcs, Miklós Bács, Áron Dimény, Zsolt Bogdán şi Péter Árus.

Spectacolul "În adâncuri" este invitat în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru cu sprijinul Institutului Cultural Român (ICR).

INTERVIU Yuri Kordonsky: „Nu există mari diferenţe între teatrul rusesc şi teatrul românesc“

Aţi terminat şi actorie, la clasa lui Lev Dodin, nu numai regie. Cum vă ajută această experienţă în lucrul cu actorii?

Când nu ştie exact ce aşteaptări are regizorul, un actor face aproape subconştient câte ceva din lucrurile pe care obişnuia să le facă înainte. E un fel de protecţie pe care încearcă să şi-o asigure. Ca regizor, încerc să-l provoc să facă lucruri noi. În viaţă, uneori poate dura ani, până să cunoşti pe cineva cu adevărat. În teatru, totul se întâmplă foarte repede, pentru că ceea ce se întâmplă pe scenă e foarte intim, iar actorii buni niciodată nu ascund nimic.  Pe de o parte, încerc să-i provoc, îi controlez, nu-i las să folosescă vechile clişee şi urmăresc să-i duc spre un loc unde probabil n-au mai fost înainte. Pe urmă, îi las liberi să creeze rolul ei înşişi. Mă străduiesc să obţin un echilibru între controlul meu şi creaţia lor...

V-aţi întâlnit cu Lev Dodin şi la Sibiu..

Da, l-am reîntâlnit pe Dodin şi la Sibiu, în ediţiile trecute ale festivalului. L-am reîntâlnit cu Dodin la Sankt Petersburg, la Maly Drama Theatre, când am montat Casa Bernardei Alba, de Lorca. A fost foarte importantă pentru mine întâlnirea.
Tot ce ştiu în teatru vine din şcoală, de la Dodin. Am învăţat de la el să pun foarte mult accent pe detalii. Lucrez zile întregi ca umbra unei lumini să cadă acolo unde trebuie. De aceea, încercpermanent să organizez totul în aşa fel încât fiecare amănunt să fie la locul lui. 

Care ar fi coordonatele stilului Kordonsky?

Nu vreau să existe un stil Kordonsky. Nu vreau să fiu prins în nişte şabloane. Am făcut şi spectacole nebuneşti în viaţa mea. Câteodată renunţ la experiment şi asta dă impresia că sunt un regizor clasic.. Ai nevoie să atingi pământul, să îţi împrospătezi respiraţia cu aer curat, să simţi cum miroase vinul, să ai modelul concret al frumuseţii vieţii. Trăirile astea le aduci cu tine în teatru, te ajută să ajungi în altă dimensiune, iar la întoarcere simţi nevoia să le atingi din nou. Un apus de soare care nu a fost filmat sau pictat vreodată poate fi mai frumos decât orice formă de artă. Viaţa poate fi mai frumoasă decât teatrul. Dacă nu simţi viaţa asta, dacă nu o atingi, nu poţi face teatru.

Între Rusia, SUA şi România, unde mai este „acasă“ pentru dumneavoastră?

Acasă este acolo unde pot face teatru cu adevărat. Nu cred că e diferenţă mare între teatrul rusesc şi teatrul românesc. Ne bucurăm de aceeaşi educaţie în teatru. Împărţim un trecut comun, nişte tradiţii comune, o structură asemănătoare a şcolii de teatru. Nu a fost un lucru complet nou să descopăr teatrul din România. Atmosfera de aici era destul de apropiată de ceea ce ştiam din Rusia. Eu m-am născut la Odessa. Teatrul Bulandra m-a invitat la Bucureşti în 2001. Când am venit aici, nu ştiam pe nimeni. A fost o descoperire uriaşă să întâlnesc şi să mă împrietenesc cu mari actori din România.

De ce simţiţi nevoia să vă întoarceţi în România, la Bucureşti sau la Sibiu?

M-am întors în România, pentru că mi-a plăcut să lucrez cu ei. Nu am revenit cu intenţia de a aduce ceva nou în teatrul românesc. Mi-am zis, de fiecare dată, că trebuie să montez ceva care să fie onest faţă de piesa de la care am pornit. Dacă citeşti cu atenţie piesa, descoperi esenţa ei. Eu vreau să spun o poveste pe care să o înţeleg cu adevărat. Nu mai contează că ai o anumită naţionalitate, că eşti rus sau român. Contează să obţii o imagine vizuală puternică. Luminile, efectele multimedia, fotoproiecţiile, totul este important. Trebuie să ne folosim şi de tehnologia modernă, să depăşim canoanele clasice. Am nevoie, în teatrul pe care-l fac, de muzică, de porumbei, de actori, dar şi de tehnică. Toate strunele, împreună, converg spre ceea ce vreau să transmit. Niciodată însă nu sunt pe deplin mulţumit de un spectacol. Niciodată nu pot spune: „Gata, sunt fericit!“.

Viaţa poate fi mai frumoasă decât teatrul. Dacă nu simţi viaţa asta, dacă nu o atingi, nu poţi face teatru.

Niciodată însă nu sunt pe deplin mulţumit de un spectacol. Niciodată nu pot spune: „Gata, sunt fericit!“.

Biografie

Yuri Kordonky, de la informatică la teatru

Data şi locul naşterii: 17 octombrie, 1966, Odesa, Ucraina
Starea civilă: căsătorit
Cariera şi distincţii:
După Facultatea de Informatică, a mai absolvit, în 1995, încă două facultăţi la secţiile Actorie şi, respectiv, Regie de Teatru şi Film, la clasele celebrului Lev Dodin, în cadrul Academiei de Artă Teatrală din Sankt Petersburg.
Kordonsky s-a mutat în New York în 2001.
A montat la Teatrul Bulandra din Bucureşti „Unchiul Vania“ (2001), „Căsătoria“ (2003), „Sorry“ (2004) şi „Crimă şi pedeapsă“ (2006), „Îngropaţi-mă pe după plintă“ (2011).
A obţinut numeroase distincţii internaţionale, precum Premiul „The Golden Light“ în Sankt Petersburg şi Premiul pentru Cel mai bun spectacol acordat de Uniunea Teatrelor Europene la Palermo, în 2001, pentru „Unchiul Vania“.
Locuieşte în: Middletown, Connecticut (SUA)