Cu durere, pentru mama lui Ionuţ

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Anghel a murit pe 2 septembrie, după ce a fost atacat de o haită de câini în apropiere de Parcul Tei din Capitală FOTO Facebook
Ionuţ Anghel a murit pe 2 septembrie, după ce a fost atacat de o haită de câini în apropiere de Parcul Tei din Capitală FOTO Facebook

Stimată doamnă Andreea Anghel şi, totodată, iubită soră creştină. Am citit în presă că doriţi să propuneţi Patriarhiei Române ca fiul dumneavoastră, Ionuţ, pe care l-aţi pierdut într-un accident stupid pentru civilizaţia secolul XXI, să fie declarat martir sau mucenic. Cu compasiunea şi condoleanţele cuvenite, permiteţi-mi să vă eliberez de efortul de a parcurge acest drum.

Desigur, dintr-un anume punct de vedere, cererea dumneavoastră este întemeiată. Numai o mamă poate cunoaşte durerea pierderii bruşte şi fără vină a fiului ei, o durere care-i străpunge inima şi viaţa întreagă. Aceeaşi durere va fi încercat, mai demult, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu,  când a văzut răstignit, fără vină, pe Cruce, pe Prea-Iubitul şi Preasfântul său Fiu, Iisus Hristos.

Vă înţeleg profund durerea şi ştiu că, pentru fiecare dintre noi,  pierderea cuiva drag poate lăsa urme adânci,  chiar foarte adânci în firavele noastre suflete nemuritoare, ce nu vor fi niciodată pregătite să înţeleagă pe deplin moartea. Pentru că moartea, mai ales a cuiva drag, este un accident pe care nimeni nu-l poate pricepe fără suferinţă. Tocmai de aceea, înţelegând această durere, dar şi riscul de a ajunge la deznădejde,  Sf.  Ap.  Pavel va scrie celor ce au pierdut pe cineva că: Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde

Aşa că, permiteţi-mi, iubită fiică a Bisericii noastre, să vă spun, cu toată delicateţea duhovnicească de care pot fi eu capabil, că, deşi înţeleg resorturile care v-au determinat demersul, totuşi, cererea dumneavoastră nu este tocmai potrivită. Iată de ce:

1. Între martir şi sfânt martir este o mare diferenţă, pe care raţiunea noastră trebuie să o înţeleagă. Primul, martirul, este cel care suferă moartea pe nedrept, pentru o cauză, oricare ar fi ea. Cum ar veni pe înţelesul nostru azi, este un martir al societăţii civile. Al doilea, sfântul martir, suferă, ca şi primul, moartea pe nedrept. Numai că, de această dată, diferenţa este dată de cauza pentru care îşi dă viaţa: mărturisirea credinţei. De aceea, acest tip de martir este recunoscut exclusiv de către Biserică, în vreme ce primul tip de martiraj poate fi recunoscut de către oricine doreşte, fie el şi din afara Bisericii, deoarece cauza poate fi nu neapărat una sfântă.

2. Fie martir, fie sfânt martir, ambii au un numitor comun, dincolo de jertfirea vieţii pentru o cauză: jertfa este voită şi asumată conştient. Ambii cunosc bine ce urmează să se întâmple, o fac în mod conştient şi voluntar,  convinşi fiind că valorile pentru care îşi sacrifică viaţa sunt mai presus de valoarea vieţii însăşi, iar cauza (scopul pentru care o faci) primeşte jertfa propriei vieţi ca un plus de valoare, care o înnobilează şi o desăvârşeşte. Spune chiar şi Sf. Ap. Pavel, referindu-se la ambele forme de martiraj:

Căci cu greu va muri cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotărăşte cineva să moară.

3. În Biserică, trecerea cuiva în rândul sfinţilor nu se face la cerere, pentru simplul motiv că Biserica nu decretează pe cineva ca sfânt ci recunoaşte sfinţenia cuiva, deja existentă. De aceea, procesul de canonizare, în Ortodoxie, pare ceva mai anevoios ca în alte părţi. Sfinţenia nu constă în numirea cuiva într-o funcţie, ci este recunoaşterea unui model de viaţă ca fiind bun, garanţia atingerii desăvârşirii.

Prin urmare, cu toată consideraţia cuvenită, stimată doamnă Andreea Anghel, şi, repet, iubită soră creştină, nu cred că situaţia tragică prin care a trecut fiul dumneavoastră, mult iubit şi jelit, vă poate duce la împlinirea dorinţei. Sunt convins că, dincolo de durerea prin care treceţi, raţiunea vă va rândui inima spre Adevărul cel Ceresc şi veţi înţelege că fiul dvs. nu şi-a dorit această moarte pentru vreo cauză, fie ea şi sfântă, ci este doar victima unui complex de factori negativi, pe care, din respect pentru dumneavoastră personal, dar şi pentru familie şi opinia publică, nu doresc a-l trata acum şi aici, pentru a nu da de înţeles că vreau să răsucesc cuţitul în rană, care este destul de greu de purtat.

În încheiere vă asigur că îl voi pomeni la Sfântul Altar, rugându-mă la Domnul nostru Iisus Hristos ca să-l aşeze pe Ionuţ în ceata neprihăniţilor prunci, cum de altfel cred că şi merită, dovada fiind dragostea creştină infinită a părinţilor săi,  care-l doresc a fi rânduit în Raiul Sfinţilor lui Dumnezeu.

Şi am toată nădejdea că, la Înviere, deşi poate voi fi găsit vinovat de a vă scrie aceste rânduri, măcar îmi va îngădui Dumnezeu să-l văd pe Ionuţ stând la Cina Domnului, la masă cu Dumnezeu, cu Maica Sa şi cu toţi sfinţii prunci nevinovaţi. Amin!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite