Şi un ambiţios palat al Domnitorului Alexandru al II-lea Mircea care a ridicat aici şi un lăcaş creştin-ortodox cu un adevărat rol de Mitropolie Domnească - piatră a unei autentice vetre de cultură şi de cult al identităţii noastre spirituale şi naţionale.

Alexandru al II-lea Mircea a domnit între anii 1568 -1577, cu o întrerupere în primăvara lui 1574, cât a fost domn în Moldova, la Mănăstirea Bucovâţ, aflându-se din epocă o înfăţişare a lui în pictura murală, domnitorul purtând în mâna stângă o cruce care îi simbolizează şi personalitatea ctitorială. El s-a născut în Ardeal, unde se afla pribeag tatăl său, Mircea al III-lea, fiu al voievodului Mihnea cel Rău şi după o tinereţe grea, se pare, petrecută în capitalele politice şi culturale ale timpului, a venit pe tronul Ţării Româneşti cu soţia sa învăţată şi de stirpe înaltă italiană, cunoscută cu numele de Ecaterina Salvaresso, împreună cu care „fondează prima tiparniţă din Bucureşti, la mănăstirea Plumbuita”.

Ei bine, aici s-au păstrat până de curând şi au fost salvate şi puse în valoare, „restaurate”, ruinele palatului zidit de pomenitul Domnitor, orgolios ctitor, ruine care astăzi pot fi văzute şi vizitate, protejate fiind de o placă transparentă de sticlă care suportă trei tone, în spaţiul amenajat anume şi atât de inspirat arhitectural şi muzeal de tânărul şi doctul Arhimandrit Nectarie Şofelea - Stareţul Mănăstirii şi al Catedralei Domneşti -, aceasta, fireşte, cum arată acum prin grija acordată bisericii de cel mai de seamă Patriarh român, Iustinian Marina, al cărui loc de veci şi l-a dorit aici şi poate fi văzut şi el în mijlocul naosului înconjurat neostenit de flori mereu proaspete prin purtarea de respect emoţionantă a Stareţului.

 Arhimandritul Nectarie Şofelea, doctor în filozofie, s-a făcut cunoscut şi prin aplecarea cărturărească în studii valoroase asupra epocii fanariote din istoria noastră şi cu deosebire asupra domniei lui Nicolae Mavrocordat, vestit în Europa prin bogata lui bibliotecă şi prin studiile lui filosofice, dar şi preţuit de către noi pentru atenţia acordată şcolii româneşti, organizate.

Stareţul actual, urmaş al luminatului Arhiepiscop al Râmnicului de azi, dr.Varsanufie, este cel care a investit o cuceritoare fantezie şi o stăruitoare muncă în transformarea ruinelor evocate la începutul cărţii mele poştale într-un muzeu şi a geografiei întregi a Dealului de la Radu Vodă într-un parc englezesc, cu poieni ca nişte grădini suspendate şi străbătute de alei elegante străjuite de arbuşti şi arbori florali, magnolii îndeosebi, unicat în Bucureştii noştri.

Deschis cu o generozitate riguros supravegheată şi însoţită de stricte măsuri de ordine şi civilizaţie respectuoase, acest Rai - pentru că numai astfel poate fi numit -, este o podoabă meritată de istoria Dealului, şi o oglindă inspirată a Catedralei restaurate, cum mai ziceam, de Patriarhul Iustinian Marina, al cărui nume a fost acordat de către Preafericitul Daniel în semn de mare şi firesc respect, întregului an bisericesc românesc 2017: „Anul lui Iustin Patriarhul”.

Iată, pentru miile de pelerini care urcă Dealul de la Radu Vodă, tot timpul anului, în fiecare zi, în fiecare săptămână şi nu numai la marile sărbători, datorită şi numai slujirii Catedralei cu un devotament rar de către cei douăzeci de călugări, toţi doctori în ştiinţe, teologice, filozofice şi de drept, conduşi frăţeşte de către Arhimandritul Nectarie Şofelea, iată, zic, în încheierea cărţii mele poştale, pentru miile de pelerini un argument emoţionant al voinţei celor care vor să facă ceva şi dovedesc că se poate şi apără şi sporesc astfel, o moştenire spirituală şi o tradiţie investite să ne identifice spiritual şi naţional şi să ne convingă ce înseamnă, în credinţă şi în fapte, un act autentic şi vibrant de patriotism rezistent la tăvălugul nefericit al globalizării, desfiinţatoare de identitate cu orice preţ.