Amarul dulce. Despre România nu ştiu cît de profundă

Călătoresc mult şi mai ales cu autobuzul. Aici, cred că trăiesc experienţe pe care nu le-aş putea trăi altundeva. Acum o să scriu despre un drum şi trei episoade din România profundă. Una nasoală, una extraordinară şi una pur şi simplu cotidiană.

„Unde-ţi place mai mult, aici sau la Bucureşti?” „Aici”. „Şi de unde eşti?” „Din Bucureşti”. „Şi-atunci ce cauţi aici?” „Aici îmi place mai mult.” 

Dialogul ionescian se petrece între şofer şi un amărît care s-a urcat pe microbuz. Se vede că vrea să cerşească, dar îi răspunde şoferului pentru că acesta îl tratează ca pe un cunoscut. După răspunsurile la întrebările acestuia îl întreabă dacă poate să spună o rugăciune. „Spune dară.” Atunci, se pune pe spus o rugăciune rimată, după care trece prin vehicul întindu-şi mîna cînd în dreapta, cînd în stînga, deşi nimeni nu-i dă nimic. Apoi, coboară, iar noi pornim spre Zalău.

Pe Meseş, ne opreşte controlul. Nu ştim ce n-a făcut bine şoferul, dar nici nu aflăm: şoferul îşi scoate talonul, coboară, merge la poliţai, se întoarce, scoate nu ştiu ce, merge din nou acolo, se întoarce din nou ş.a.m.d. Cu noi nu vorbeşte, nu ne comunică nimic, deşi timpul trece şi începem să ne fîstîcim. Din experienţele mele navetiste am tras concluzia că în ţărişoara noastră mult dulce şi iubită nespus există o cultură a necomunicării. Şoferul se simte „mare şef” care e ”in charge” acolo, la volan, ce treabă ai tu cu treburile lui?! Dacă te grăbeşti, du-te pe jos!

Înainte de asta, o emisiune fantastică pe radio Europa FM, postul ascultat de toată suflarea care şofează, în afara taximetriştilor care ascultă nu ştiu ce post, dar manele nepereche. Jurnal neaşteptat, aud o voce feminină caldă şi tonică după ştiri, melodii care ocupă locul cutare pe lista de săptămîna asta şi altele din astea. „De vorbă cu Viorel Copolovici”. Un om care a stat un an şi jumătate în Brazilia, bucătar-şef, proprietar de restaurant. Un om dezgheţat, bun vorbitor care nu crede că e bine ca românul să mănînce tot mereu sărmăluţe şi ştie că sunt şi bucate româneşti originale fără zahăr şi grăsimi. Un om care a auzit clişeele despre Brazilia ”unde nu e bine să te duci” şi ”unde toată lumea jefuieşte pe toată lumea”, dar care nu a fost jefuit deloc. Un dialog într-adevăr neaşteptat cu o moderatoare care ştie să-şi facă bine treaba, intercalat între un cerşetor profesionist şi o scenă de Românie tristă.

Ţară amară plină de dulceaţă.