Paralele. Despre Djuvara, Faludy, Márai şi Şora

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Paralela e foarte ispititoare. Faludy György şi Márai Sándor versus Neagu Djuvara şi Mihai Şora. Doi bărbaţi longevivi din cultura maghiară, doi din cultura română.

Paralela chiar poate merge mai departe. Faludy, marele aventurier, poate fi lesne comparat cu Djuvara, care şi-a trăit o bună parte a vieţii prin locuri exotice. Un aventurier trebuie să fie un ins care trăieşte clipa şi se gîndeşte la urmă. Asemănarea se oglindeşte chiar şi în titlurile unora dintre cărţi: Pokolbéli víg napjaim (Zilele mele fericite în Infern), respectiv Anii de pribegie. Şi Faludy a fost, şi Djuvara este un ins teatral: bun vorbitor, cu o fluenţă de nestăvilit, gesturi largi. Djuvara are simbol un batic, Faludy a avut un păr argintiu şi lung. Acestea nu l-au caracterizat nici pe Márai, nu-l caracterizează nici pe Şora. 

Şora a trăit foarte puţin în străinătate, şi nu a fost depresiv ca Márai (oricum, depresia e o boală mult mai ungurească). Totuşi, cred că o inteligenţă mai mult introvertită îi caracterizează pe ambii. În cazul primului, mărturie stau puţinele sale volume; în cazul celui de-al doilea, multele jurnale.

Unul dintre cei patru, Márai, nu a avut şansa întoarcerii în ţară: el s-a sinucis în 1989. Faludy a venit, a trăit, mulţi l-au cunoscut şi puţini îl urmează. În schimb, Şora a trăit în România mai toată viaţa, iar Djuvara, ultimele două decenii şi jumătate din viaţa lui de pînă acum.

Anul acesta, amîndoi împlinesc (Djuvara chiar a împlinit) 100 de ani. Vîrsta nu e mare lucru dacă eşti bou, dar e un lucru extraordinar dacă eşti om inteligent şi sensibil. Lumea de azi nu prea are modele unice: fiecare îşi alege modelul după chipul şi asemănarea sa. Dar şi Djuvara, şi Şora sunt exemple demne de urmat.

La mulţi ani, Domnilor!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite