TEST DE CULTURĂ GENERALĂ Tu ştii să vorbeşti corect limba română?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
test de cultura generala

Te crezi as în noţiuni de cultură generală? Vezi cât eşti de informat cu ajutorul acestor 27 de întrebări, clasificate pe mai multe domenii de interes!

1. Care dintre următoarele forme este cea corectă?

a. Personalităţi a căror moarte a influenţat istoria României.

b. Personalităţi ale căror moarte a influenţat istoria României.

c. Niciuna.

2. Câţi sateliţi naturali are planeta Mercur?

a. 0.

b. 1.

c. 3.

3. În ce oraş a circulat, în 1863, primul metrou din lume?

a. New York.

b. Londra.

c. Budapesta.

4. Cine a regizat filmele „Veronica“ şi „Veronica se întoarce“?

a. Stere Gulea.

b. Geo Saizescu.

c. Elisabeta Bostan.

5. Ce oraş a fost capitala Poloniei înainte de Varşovia?

a. Cracovia.

b. Gdansk.

c. Katowice.

6. Ce literă grecească este folosită în matematică pentru a desemna valorile mici, neglijabile?

a. Delta.

b. Teta.

c. Epsilon.

7. În ce fază se găseşte luna atunci când se interpune între Pământ şi soare?

a. Lună plină.

b. Lună nouă.

c. Ultimul pătrar.

8. Câte judeţe străbate râul Olt?

a. 5.

b. 6.

c. 7.

9. Cine a scris romanul „Colţ Alb“?

a. Jack London.

b. Charles Dickens.

c. Mark Twain.

10. În ce an a fost dizolvată oficial Uniunea Sovietică?

a. 1989.

b. 1991.

c. 1992.

11. Unde este cel mai mare port european?

a. Hamburg.

b. Rotterdam.

c. Anvers.

12. Care este cel mai vestic oraş al României?

a. Beba Veche.

b. Cenad.

c. Moldova Nouă.

13. Care este forma corectă?

a. Vroiam doar să-ţi spun că te iubesc.

b. Voiam doar să-ţi spun că te iubesc.

c. Voiam decât să-ţi spun că te iubesc.

14. Cum se numeşte unitatea de măsură pentru capacitatea electrică?

a. Ohm.

b. Farad.

c. Torr.

15. Ce este dromofobia?

a. Teama patologică de călătorii.

b. Teama patologică de obiecte ascuţite.

c. Teama patologică de dromaderi.

16. Care pasăre se mai numeşte şi filomela?

a. Cintezoiul.

b. Privighetoarea.

c. Canarul.

17. Cine a fost primul domnitor care a avut reşedinţa la Bucureşti?

a. Vlad Ţepeş.

b. Radu cel Frumos.

c. Constantin Brâncoveanu.

18. Când s-a născut compozitorul George Enescu?

a. 19 august 1881.

b. 19 august 1981.

c. 19 august 1955.

19. De cine a fost înjunghiat Bogdan al II-lea Vodă, tatăl lui Ştefan cel Mare?

a. De fiul său.

b. De fratele său.

c. De unchiul său.

20. Ce fel de planetă este Jupiter?

a. Solidă. 

b. Gazoasă.

c. Mică.

21. Cine a scris poezia „Regina ostrogoţilor“?

a. George Coşbuc.

b. Paul Verlaine.

c. Vasile Alecsandri.

22. Unde se află mormântul lui Cristofor Columb?

a. La Lisabona.

b. La Sevilla.

c. În Porto Santo.

23. Câte feţe are un icosaedru?

a. Zece.

b. Douăsprezece.

c. Douăzeci.

24. În ce ţară a domnit regele Zog I?

a. Iordania.

b. Albania.

c. Lesotho.

25. Care dintre următoarele este sinonimul cuvântului „ancestral“?

a. Ceresc.

b. Stelar.

c. Strămoşesc.

26. Ce este Legionella pneumophila?

a. O plantă. 

b. Un animal.

c. O bacterie.

27. În ce an a murit regina Nefertiti?

a. 1340 î. Hr.

b. 500 î. Hr.

c. 500.

Răspunsurile corecte

1. Personalităţi a căror moarte a influenţat istoria României.

2. 0. 

3. Londra.

4. Elisabeta Bostan.

5. Cracovia.

6. Epsilon.

7. Lună nouă.

8. 7.

9. Jack London.

10. 1991.

11. Rotterdam.

12. Beba Veche.

13. Voiam doar să-ţi spun că te iubesc.

14. Farad.

15. Teama patologică de călătorii.

16. Privighetoarea.

17. Radu cel Frumos.

18. 19 august 1881.

19. De fratele său.

20. Gazoasă.

21. George Coşbuc.

22. La Sevilla.

23. Douăzeci.

24. Albania.

25. Strămoşesc.

26. O bacterie.

27. 1340 î. Hr.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite