
Regina Exilului
0Astăzi, la Peleş, conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) şi a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR) au adus un ultim omagiu Reginei Ana a României.
Ce a însemnat, în fapt, Regalitatea pentru cei care s-au împotrivit comunismului? Înainte de orice, republicanismul dictaturii proletariatului a forţat cursul firesc al unei ţări care a trecut prin toate etapele unei modernizări alerte. Oprirea în forţă a acestui proces a însemnat deturnarea destinală a ţării, oricât vor încerca liderii comunişti, în replică, să se laude tocmai cu realizările civilizatorii plătite însă, cum altminteri ?, cu cea mai evidentă şi sistematică barbarie. Binele omului va fi plătit cu însăşi viaţa acestuia. Sacrificiu macabru.
Apoi, să nu uităm că o bună parte a rezistenţei armate împotriva totalitarismului extremei stângi a fost organizată de foşti membri ai Armatei Regale. Ofiţerii regali aveau să recunoască gravitatea situaţiei de după terminarea celui de al doilea război mondial, să mizeze, până la un punct, pe intervenţia Aliaţilor, să gândească noi formule de acţiune politică şi, până în acel moment, să răspundă pe măsură agresiunii cu care erau confruntaţi românii. În acei ani, fără exagerare, s-a scris o pagină glorioasă din istorie recentă a României.
Nu este deloc întâmplător că una dintre “satisfacţiile” comuniştilor fără Dumnezeu şi neam avea să fie tocmai persecutarea şi suprimarea elitei legate de Regalitate. Pentru a aminti tot de Armată, nu mai puţin de cincizeci de generali care au contribuit la Unirea din 1918 aveau să îşi găsească sfârşitul în puşcăriile noului regim adept al internaţionalismului, acela pentru care nimeni şi nimic cu relevanţă locală nu conta. Răzbunarea nemiloasă ca program politic. Ingredientul principal: ura.
Regina Ana a scris istorie fără să îşi propună acest lucru. Având grijă de ultimul Suveran al României, Regina avea să îşi asume lupta care avea să marcheze trecerea de la libertate la dictatură şi apoi cea care a definit exilul românesc din timpul dominaţiei comuniste. Discretă, atentă la nuanţe şi situaţii, conştientă că orice cuvânt era cântărit de Securitate (şi nu numai!), Regina Ana va ajunge, dacă putem spune astfel, celălalt chip al Regelui. Motiv suficient să îi mulţumim. Împăraţia Cerurilor nu este exil, ci acasă… Bun venit!