Aşa au decis să petreacă prima zi a Anului Centenar mii de români de pe ambele maluri de Prut: prin muncă în favoarea neamului. Nu sunt cuvinte mari, nu e vorba de politică, este despre cei care din umbră de mai bine de 10 ani lucrează neîntrerupt la Podul de peste Prut. Nu este primul eveniment de acest fel şi cu siguranţă nu va fi nici ultimul. Zeci de mii de oameni au reuşit să strângă în stradă aceste evenimente în ultimii ani, ca să nu mai vorbim de Podurile de Flori de acum un sfert de secol şi care au adunat aproximativ un milion de oameni.

În 1918, pe 27 martie, atunci când nimeni nu se mai aştepta, Basarabia avea să fie prima provincie care decide să se unească cu Ţara. Pe 1 decembrie procesul de Unire a tuturor teritoriilor locuite majoritar de români avea să se definitiveze atunci când, la Alba Iulia, Ardealul se uneşte cu Regatul Unirii. A fost un efort susţinut atât la nivel politic, dar mai ales prin bravura şi curajul soldaţilor români, cei care şi-au sacrificat viaţa pe frontul de apărare a Ţării. Căci aproape toate lucrurile bune ale acestei ţări au fost făcute de către popor, tot aşa cum aproape toate lucrurile rele au fost realizate de o minoritate politică.

În 1918 România intra în război cu multe promisiuni din partea aliaţilor şi cu gândul la Ardeal. La doar câteva luni după, prin neîndeplinirea obligaţiilor asumate de parteneri, nu doar cu privire la livrările constante de armament, dar mai ales de acoperire a frontului militar din Sud şi Est de către Imperiul Ţarist, România avea să se reducă doar la ceea ce reprezintă astăzi regiunea Moldova. Vremuri grele în care numai cel de sus ştia ce mare surprinză ne va fi rezervată.

Cu mici excepţii, acel stat a supravieţuit şi până astăzi şi asta deoarece niciodată nu am cerut de la alţii decât ceea ce ne aparţine, deşi invitaţii au fost multe. Revenirea Basarabiei la România este un act normal, firesc şi natural, care se va petrece cu siguranţă, de preferat mai devreme decât mai târziu.

În timp ce unii de la tribuna parlamentului sau de pe la guvern vin şi ne cer linişte pentru a sărbători Anul Centenar, alţii stau şi lucrează cu adevărat pentru Unire.

Urmează un an greu dar care se va sfârşi cu o încununare a eforturilor românilor: trebuie ca pe 1 decembrie 2018 atitudinea favorabilă Unirii să depăşească 50% din opţiunile cetăţenilor din Republica Moldova. S-a plecat de la sub 2% în timpul regimului Voronin, atunci când nu aveai voie să deschizi gură ca să pronunţi cuvântul România şi s-a ajuns în jurul valorii de 40%, cu mici oscilaţii în funcţie de cine pune întrebarea şi cum ea este pusă.

Mii de români sunt implicaţi în acest proces, iar din acest an o armată de reprezentanţi ai administraţiei locale s-a înregimentat pentru Unire. Numai în ultimul an sute de localităţi de pe cele două maluri de Prut s-au înfrăţit. Spre exemplu, chiar şi pe 1 decembrie va avea loc înfrăţirea între 22 de localităţi din Ilfov cu altele similare din raionul Ialoveni din Republica Moldova. Mult spus similare, în condiţiile în care bugetele dintre administraţiile de pe cele două maluri de Prut diferă de câtea sute de ori(aţi auzit bine: sute de ori este diferenţa). Căci cum poţi să marchezi mai bine Marea Unirea decât prin Unire cu cei ca tine. O mare realizare a voluntarilor unionişti, cei care prin muncă au ajuns să promoveze mesajul în spaţiul public.

Există judeţele care deja sunt fruntaşe la acest capitol. În Prahova mai că nu a rămas localitate importantă neînfrăţită, iar deja sume semnificative de bani au fost alocate pentru investiţii la nivelul administraţiei locale de dincolo de Prut. Guvernul ar trebui în anul centenar să vină cu o soluţie şi să trimită finanţări dincolo de Prut prin intermediul acestor legături deja stabilite, căci cine ştie mai bine care sunt problemele cetăţenilor dacă nu cei care conduc urbele.

În ultimul an, cu ajutorul sponsorilor privaţi de pe cele două maluri de Prut, dar şi cu ajutorul susţinut al diasporei, s-a reuşit menţinerea şi dezvoltarea unui proiect TV unionist denumit 10TV. Este singurul post TV declarat cu politică Unionistă şi care lucrează prin prezentarea realităţii aşa cum este ea: România este singurul prieten al moldovenilor şi investeşte în bunăstarea şi libertăţile lor necondiţionat.

 

Vă redau mai sus doar un singur exemplu a ceea ce înseamnă televiziunea Unionistă din Republica Moldova, una care discută în fiecare zi despre ceea ce Românii fac dincolo de Prut. O televiziune care nu este susţinută de vreun mare contribuabil, o televiziune care nu beneficiază de ajutorul statului român şi care reuşeşte, cu toate acestea, să meargă mai departe cu succes făcând istorie. O televiziunea ce are nevoie de ajutor şi cine doreşte o poate face.

Politicieni cu experienţă au trecut în acest an Prutul. Cel mai cu rezonanţă dintre aceştia este chiar fostul preşedinte, Traian Băsescu. Dincolo de critica specifică luptei politice, efortul său este unul de lăudat, alegând să găsească un rost firesc pentru cel care a fost preşedintele României timp de 10 ani. Putea să se retragă, să stea liniştit, să îşi vadă nepoţii crescând. A ales în schimb să bată drumurile Basarabiei, să vorbească de la om la om despre avantajele şi necesitatea Unirii.

Dar aici nu e vorba numai despre el pentru că inclusiv partidul de guvernare, la nivelul eşalonului doi, duce o luptă aprigă pentru a putea aduce Basarabia mai aproape. Căci oameni bune se găsesc peste tot, dar de cele mai multe ori ei rămân în umbră. 

Pe de altă parte fruntaşii, precum Firea sau Dragnea, discută despre Unire doar când au nevoie de linişte: linişte să lucreze pentru ei, nu pentru poporul român. Ca să faci istorie nu ţine doar de voinţă ci şi de putinţă, iar de cele mai multe ori aceasta vine şi din educaţie. Căci dacă Dragnea vroia mai bine se ocupa de finanţarea autostrăzii Unirii, cea care ar lega Ardealul nu doar de Moldova ci şi România de Basarabia. Se preferă o polemică proastă despre multinaţionalele cele rele care nu vor defel să părăsească asfaltul autostrăzilor pentru praful estului Ţării. Moldova are nevoie de dezvoltare dar aceasta nu se poate face fără de infrastructură. Câteva mii de oameni s-au adunat astăzi la Iaşi pentru a cere finanţarea Autostrăzii Unirii. Un proiect ce poate deveni, prin lege, de interes naţional şi a cărui realizare poate fi accelerată. Însă se pare că pentru baronii care conduc Ţara acest lucru nu reprezintă o prioritate, căci nu mai înţeleg acum care ar fi priorităţile lor dacă nu o dezvoltare uniformă a Ţării.

 

Şi la Bucureşti şi la Chişinău mii de oameni ies în stradă în mod constant. La Bucureşti se iese pentru menţinerea statului de drept, la Chişinău se iese pentru Unire, văzută ca unica soluţie pentru ieşirea din spirala mafiotă în care se află acum sechestraţi românii de dincolo de Prut. Două fenomene aparent fără legătură, când în fapt ele se influenţează reciproc. La Chişinău problema identitară a fost depăşită de lipsa unei perspective, la Bucureşti corupţia aduce în fruntea partidelor şi statului persoane aservite unor interese străine nouă. Ori la acest moment corupţia opreşte Unirea efectivă a celor două state româneşti, căci prin corupţie factori externi intervin periodic pentru a pune piedici acestui proces. Tocmai de aceea unirea are loc de jos în sus, acolo unde fenomenul şi acţiunile nu pot fi controlate. Când mii de oameni lucrează influenţa este mică. "Investiţiile străine" se fac raportat la un număr mic de persoane, multe dintre ele de cele mai multe ori dovedit implicate în diverse scheme infracţionale.

Urmează un an bun, un an în care îndemn pe cei care au lucrat pentru unire în aceşti ani să îşi strângă energiile căci trecem de la maraton la sprint.