
Debarcarea din Normandia a fost împotriva ruşilor şi nu a nemţilor!!!
0Istoria este scrisă de către învingători, dar ce ar fi să privim lucrurile şi dintr-un punct de vedere mai neutru? Ce ar fi să recunoaştem că debarcarea din Normandia a însemnat de fapt salvarea Europei de Comunism şi nu de Nazism, care la acea oră se prăbuşise?
Pentru că v-am obişnuit cu abordarea de teme istorice, am să tratez încă un aspect controversat al celui de al doilea război mondial.
Corect se spune, că istoria este scrisă de învingători, iar aceştia în cel de al doilea război mondial au fost doar ruşii.
Dacă analizăm situaţia dinainte de demararea conflictului şi ceea ce a urmat după finalizarea acestuia, o să vedem că singurii care au câştigat teritorii au fost ruşii-imperiul sovietic. Aceştia au reuşit ceea ce îşi propuneau de secole şi poate chiar mai mult: au ajuns în inima Europei.
Alianţa dintre pro-occidentali şi sovietici a fost una de conjunctură, iar la un moment dat a continuat datorită orgoliului politicienilor Occidentali de a recunoaşte că între timp duşmanul s-a schimbat iar el este Rusia lui Stalin. Opinia publică era sătulă de război şi nu putea suporta gândul că acum aliaţii se vor încăiera între ei.
După eşecul de pe frontul de Est, o foarte mare parte din conducerea superioară a armatei germane s-a reorientat în speranţa unei păci în alianţă cu occidentalii. Aceştia din urmă au căzut însă în plasa lui Stalin, iar aici putem spune că diplomaţia Rusiei a fost una genială.
Din 1943 devenise evident pentru toară lumea că Germania va cădea. Din moment ce Rusia era capabilă să îi înfrângă pe nemţi de una singură, ce motivaţie mai puteau avea democraţii pentru a aduce trupe pe continent, de a consuma resurse importante umane şi financiare? Unde este logica şi de ce ar mai fi alocat americanii resurse atât de importante, din moment ce oricum sovieticii ar fi înfrânt Germania fără a mai fi nevoie de ajutor? Aceştia deja intraseră în marş spre Berlin şi nimic nu i-ar mai fi putut opri.
Dar dacă americanii nu ar fi debarcat, iar Europa ar fi fost toată “eliberată” de către Uniunea Sovietică, oare aceştia din urmă şi-ar fi retras armata? Nu cumva interesul lui Stalin era toată Europa şi nu doar o parte din ea? Nu asta a manifestat el deschis înainte de conflict: extinderea revoluţiei şi a comunismului în toată lumea?
Haideţi să ne imaginăm că Italia, Franţa, Spania şi Germania ar fi fost “eliberate ” de către ruşi? Oare acestea nu ar fi avut aceeaşi soartă ca şi România, Ungaria, Polonia, sau orice alt stat care a intrat în sfera de interes sovietică?
Devine evident că acest aspect nu putea fi neglijat de către strategii americani şi englezi, care îşi vedeau interesele grav afectate şi cu un dezechilibru major postbelic. O astfel de situaţie ar fi creat deja o lume monopolară deoarece doar America ar fi ajuns să contrabalanseze comunismul, lucru care ar fi rupt total Europa de continental American dar şi de conceptual de democraţie. Oare aceştia din urmă ar fi reuşit să facă faţă de unii singuri unui URSS atât de puternic? Cu siguranţă că Nu.
Debarcarea din Normandia nu a fost îndreptată împotriva Germaniei. Aceasta din urmă deja devenise victima sigură a ruşilor. Coborârea americanilor pe coastele Franţei a fost făcută nu pentru a elibera teritoriile de nemţi, ci pentru a împiedica ocuparea acestora de către ruşi.
Datorită vinei pe care o poartă, societatea democratică evită să prezinte deschis o astfel de abordare iar istoricii fac acelaşi lucru.
Deschiderea celui de al doilea front nu mai era necesară şi cu toate acestea acest lucru s-a făcut. Binenţeles că Stalin mima interes faţă de un astfel de lucru, dar asta doar pentru a-şi masca propriile interese şi pentru că ştia că americanii aveau bomba nucleară, singura care a blocat pe ruşi la Berlin. Cum ar fi fost ca în public să ceară americanilor să nu mai vină că se descurcă el?: nu devenea evident că de fapt interesul era acela de a ocupa toată Europa?
Începând din 1944 războiul nu mai era unul îndreptat împotriva Germaniei ci devenise deja o luptă împotriva regimului sovietic. La scurt timp după capitulare a început războiul rece, dovada clară că disensiunile existau încă din perioada conflictului interbelic. Vorbim de fapt de un întreg secol de război mondial: secolul XX.
Împotriva Germaniei exista acum o ofensivă pe două fronturi, dar în realitate vorbim de o concurenţă între “ aliaţi” pentru a se aduce cât mai mult din teritoriul Europei sub propria sferă de interese.
Nemţii ce au făcut? Tot posibilul pentru a împiedica Rusia şi tot posibilul pentru a lăsa pe americani să vină în marş spre Berlin. Din 1944 ofiţerii germani erau conştienţi că singura salvare a Europei şi a Germaniei o reprezenta eliberarea a cât mai mare parte a teritoriului de către occidentali. Aceştia ştiau că acest lucru poate salva Germania.
Neamţii au făcut tot posibilul pentru a sprijini ofensiva din Vest în timp ce în Est lupta era cruntă.
Este interesant, şi oarecum ironic, faptul că debarcarea s-a făcut atât de uşor iar opoziţia a fost mai mult decât formală. Mii de studii au încercat să explice de ce debarcarea a fost un aşa mare succes. Adevărul este că nemţii nu au manifestat nici un fel de opoziţie.
Spionii nemţi din Londra ştiau exact cine va veni, când va veni şi unde va veni. O flotă de o aşa anvengură nu putea scăpa neobservată. Să nu cădem în iluzia că se trimiteau rachete până în Londra direct de la Berlin, dar nu se ştia de faptul că mii de nave erau pregătite. Aşa ceva nu puteai ascunde, fără să mai amintim că există rapoarte foarte exacte cu privire la poziţie şi anvergură.
Nemţii nici nu s-au mai chinuit să trimită trupe pe frontul de Vest deoarece se dorea îngreunarea ofensivei ruse, astfel încât cât mai mare parte din Europa să nu cadă în mâna ciumei roşii. Americanii au fost pur şi simplu invitaţi să vină să salveze Germania. Pentru acest lucru se folosea maximul din ceea ce a mai rămas din armata Germană pe frontul din Est. Toată lumea părăsea Berlinul spre Vest şi nu spre Est cu dorinţa şi speranţă că vor cădea prizonieri în mâinile democraţilor. Vârfurile ierarhiei naziste s-au predat către americani şi nu către ruşi, deşi destinul lor fusese deja pecetluit.
Debarcarea din Normandia a fost un real succes pentru simplul fapt că nemţii şi-au dorit acest lucru. Începând cu acel moment Germania, cea anti-Hitler, a devenit aliata democraţilor şi a facilitat pe cât posibil succesul acestora.
Cărţile de istorie au simplul rol de a crea identităţi şi memorii, chiar dacă ele nu sunt cele reale. Istoria reprezintă un lucru complex iar în spate se află mecanisme complexe. Este important ca părerea noastră să aibe la bază nu doar un punct de vedere ci mai multe şi să încercăm de unii singuri să găsim ce este bine şi ce este rău.
Jumătate de secol comuniştii au încercat să arate românilor că ruşii sunt cei buni iar turcii sunt cei răi. Timp de vreo 300 de ani aceştia din urmă au fost principalii opozanţi ai Rusiei în această parte a Europei. Pentru a-şi crea o imagine de salvator, Rusia a impus un inamic comun tuturor românilor: Imperiul Otoman. Adevărul este că acesta din urmă a respectat cu mult mai mult independenţa culturală, lingvistică, etnică şi organizatorică a românilor şi fără protecţia otomană Rusia ar fi distrus complet identitatea românească, aşa cum a încercat în Basarabia. Eşecul de dincolo de Nistru se datoreză tocmai faptului că existenţa statului român a dat curaj şi speranţă de a continua, dar fără un stat român rusificarea ar fi reuşit.