Dangerous!

Vlad Massaci nu trece drept un regizor din cale afară de „harnic”. Adică, deşi este un director de scenă de top, unul dintre liderii generaţiei sale, cu toate că numele său atrage, ceea ce trebuie să însemne că are destule oferte de colaborare la felurite Teatre, îndeobşte Massaci nu „sare calul”.

Regizorul nu lucrează foarte mult. Are, carevasăzică, simţul măsurii. Iată însă că în 2015, lucrurile au stat puţin altfel. Vlad Massaci a lucrat mai mult decât de obicei, indiscutabil s-a întrecut pe sine, a montat nici mai mult, nici mai puţin de şase spectacole. Nu toate la fel de bune. Îmi pot îngădui să spun asta fiindcă le-am văzut cam pe toate. Iar dacă Dansând în noapte, pus în scenă la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov e, de departe, cel mai bun, mai apropiat, dacă nu cumva chiar depăşeşte standardele de calitate cu care ne-a familiarizat regizorul, un îndrăgostit de literatura dramatică de azi, Visul unei nopţi de vară montat la Compania „Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional din Târgu Mureş e, fără nici o urmă de îndoială, cel mai neconvenţional. Cel mai „altfel”. Poate cel mai îndrăzneţ spectacol semnat de regizor într-o carieră care, încet- încet, se apropie de cifra rotundă de 20 de ani. Scriu lucrul acesta iarăşi în cunoştinţă de cauză, cu toate că mai degrabă întâmplarea decât propriul meu program critic mi-a permis să văd cam toate producţiile ce îi poartă semnătura. O întâmplare fără doar şi poate în ultimă instanţă fericită şi care mi-a dat posibilitatea de a-mi confirma şi speranţele, şi, implicit, profeţia, făcută într-o anchetă apărută la finele mileniului trecut în, azi dispăruta, revistă Scena. Anchetă în care socoteam debutul regizorului unul dintre cele mai promiţătoare din deceniul ce stătea să se încheie.

Nu ştiu care anume sunt motivele ce l-au făcut pe Vlad Massaci să fie de astă-dată mai îndrăzneţ ca de alte ori. Să vrea să monteze un spectacol în care nu reflecţia filosofică, nu meditaţia deţin rolul primordial, deşi nu sunt defel excluse nici ele. Mai presus de acestea s-a situat voinţa de a râde, de a râde sănătos căci e clar ca lumina zilei că regizorul s-a apropiat de piesa shakespeariană mai cu seamă din dorinţa de a o trata ca pe o comedie. Dacă în cursul stagiunii trecute, odată cu spectacolul cu piesa Tartuffe de la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, Vlad Massaci s-a ferit, după părerea mea nu foarte inspirat, de tentaţia de a râde, acum el a optat pentru scrierea lui Shakespeare cu dorinţa clară de a face din Visul shakespearian o sursă inepuizabilă de râs. Şi nu de orice fel de râs. De râs homeric, de râs în cascadă, ocazie de încărcare a bateriilor. În primă instanţă, ale lui, ale regizorului, care a urmat, poate, într-un anume fel, exemplul marelui Will. Căci, dacă Shakespeare a scris piesa în perioada lucrului la aşa-numita „tragedie Lancaster”, locul ei fiind între Richard II şi Regele Ioan, Vlad Massaci a lucrat spectacolul târgumureşean aproape consecutiv cu Dansând în noapte de la Braşov, care e, fără doar şi poate, un succes, dar şi cu Viaţa e suferinţă de la Teatrul „Nottara”: care e- şi o spun fără nici un fel de menajamente- un eşec. Şi încă unul de proporţii.

Aici, în spectacolul târgumureşean, Massaci se solidarizează cu spectatorii, cu pofta lor de râs, iar această solidaritate e marcată, cred, şi de faptul că, spre final, atunci când vor să vadă isprava artistică a meşteşugarilor, Tezeu şi Hipolita se aşază în stal, râd, comentează, vociferează ca la cinema.

 Foarte adesea comedia virează în parodie, uneori într-un exces de parodie, în parodie supracondimentată, nu şi vulgară, mai cu seamă în scenele meşteşugarilor. Bine interpretaţi de Alexandru Pavel, Dan Rădulescu, Anca Loghin (în sfârşit, iată o actriţă, o femeie interpretând-o pe Tysbé), Rareş Budileanu, Costin Găvază.  În respectivele secvenţe, cu toate că spectacolul se slujeşte de traducerea Ninei Cassian, adică de acea traducere pe care a folosit-o marele Liviu Ciulei în legendara, superba montare de la „Bulandra” de la începutul anilor 90, textul e adaptat, devine unul preponderent de proză. O modalitate mult mai pe placul şi la îndemâna actorilor de azi. Care aici se simt mai în largul lor, mai fără complexe decât stau lucrurile în celelalte momente ale reprezentaţiei. Atunci când e evident că şi Claudiu Banciu (un Lysander frumos, şi timid, şi îndrăzneţ în egală măsură), şi Cristian Iorga (Demetrius), şi Laura Mihalache (Hermia), şi Vero Nica (Helena), dar şi Mihai Crăciun (Tezeu), şi Eduard Marinescu (Egeu), şi Erika Domocoş ( Titania), şi Csaba Ciugulitu (Oberon) au dificultăţi când vine vorba despre rostirea versului clasic. Cristina Holtzli (Hipolita) nu le are pentru simplul fapt că apariţiile sale sunt aproape în totalitate fără text.

Pe de altă parte, se prea poate ca Vlad Massaci să fi găsit sursa îndrăznelii sale, a atitudinii lui aproape radicale, în detaliul că noaptea, acea noapte dintr-un miez de vară în care se consumă succesiunea şi îngemănarea de visuri din care e făcută piesa shakespeariană, acest amestec conferindu-i nedezminţita, permanenta ei savoare, e noaptea de Sânziene. „Noaptea libertăţii”, „noaptea încălcării tabuurilor”, „noaptea amestecului dintre ordinea apolinică şi dezordinea dionisiacă”, aşa după cum scria Andrzej Žurovski.„Noaptea lumii pe dos”, noaptea eliminării oricăror constrângerii, cum aş spune eu gândindu-mă, fireşte, la celebrele exegeze în domeniu ale lui Mihail Bahtin.

În fine şi în al treilea rând, îmi e cât se poate de clar că Massaci a vrut să facă din Visul unei nopţi de vară un spectacol cum nu se poate mai contemporan. Mai în specificul sfârşitului veacului trecut, al anilor 90, al megashowurilor lui Michael Jackson, cu hi-tech-ul lor cu tot, de unde citatele de tot felul din fabulosul spectacol Dangerous. Mai în spiritul secolului al XXI lea, cu plusul şi surplusul său de tehnologie, de invazie a roboţilor şi a laserilor. Fapt vizibil în chipul apăsat şi valid în care e conturat Puck de Raisa Ané, un Puck care, la început, pare a fi un alter-ego al lui Caliban. Fapt apăsat şi stimulat de ilustraţia muzicală, de decorul şi de excelentul concept video, toate purtând remarcabila semnătură a lui Andu Dumitrescu. Care, graţie unei cupole metalice, delimitează lumea magică a lui Oberon, lumea care, conform lui Haig Acterian este „lumea propriu zisă a visului” de cea a lumilor mult mai „realiste” care apar şi ele, deopotrivă în text şi în spectacol.        

Teatrul Naţional din Târgu Mureş- VISUL UNEI NOPŢI DE VARĂ de William Shakespeare; Traducerea: Nina Cassian; Regia: Vlad Massaci; Scenografia, concept video, ilustraţia muzicală şi light design: Andu Dumitrescu; Coregrafia: Bordás Attila; Cu: Mihai Crăciun, Eduard Marinescu, Claudiu Banciu, Cristian Iorga, Tiberiu Vasiniuc, Alexandru Pavel, Dan Rădulescu, Anca Loghin, Rareş Budileanu, Costin Găvază, Cristina Holtzli, Laura Mihalache, Vero Nica, Erika Domocoş, Raisa Ané, Csaba Ciugulitu, Raul Mihnea Băgaia; Data reprezentaţiei: 26 noiembrie 2015