Cum a adus Ceauşescu studenţi congolezi în universităţile româneşti

Nicolae Ceauşescu spera să facă din muncitorii congolezi viitoarele elite care să construiască socialismul în republica africană

În perioada 18-21 martie 1972, Nicolae Ceauşescu a vizitat Republica Populară Congo, cu ocazia turneului său african. Preşedintele socialist Marien N’Gouabi aştepta din partea tovarăşului român sprijin în bani şi specialişti. S-a ales cu promisiunea înfiinţări unor societăţi mixte.

Republica Populară Congo, cunoscută ca şi Congo – Brazzaville (după denumirea capitalei), şi-a declarat independenţa faţă de Franţa în 1960. După plecarea francezilor ţara a intrat într-o perioadă de instabilitate. În cele din urmă a ajuns în mâna unui ofiţer, Marien N’Gouabi. Născut în 1938, acesta fusese instruit în şcolile militare franceze din coloniile vest-africane şi la Strasbourg. N’Gouabi milita pentru instaurarea unui regim marxist-leninist, apropiat Uniunii Sovietice. A preluat controlul asupra ţării la 1 ianuarie 1969, în numele Partidului Congolez al Muncii, unica formaţiune politică autorizată. N’Gouabi a schimbat denumirea statului în Republica Populară Congo.

Medici români  plătiţi cu 100 dolari pe lună
România a recunoscut Congo – Brazzaville în 1966 , stabilind relaţii la nivel de ambasadă. Din cauza instabilităţii politice, abia în 1969 s-a semnat un acord de cooperare economică (după venirea la putere a lui N’Gouabi). Însă schimburile erau accidentale. În anul 1970, cifra de afaceri dintre cele două state fusese de 56.000 lei valută, constând mai ales în livrări de studii şi proiecte. Ca şi preşedintele centrafrican Bokassa, Marien N’Gouabi solicita asistenţă pentru pregătirea de specialişti. În 1971, liderul de la Brazzaville voia 6 medici şi „câţiva“ profesori, pe care i-ar fi plătit cu 100 dolari pe lună. Dar Ceauşescu a acceptat să instruiască în România viitoarele elite congoleze pentru început, acordând burse pentru bursă 30 de studenţi.

Întâlnire cu „oamenii muncii“ din Brazzaville
Nicolae Ceauşescu a aterizat pe aeroportul din Brazzaville pe 18 martie 1972. Convorbirile oficiale s-au ţinut a doua zi, când a fost programată şi o vizită în oraşul Port Noire. Apoi s-a întâlnit cu oamenii muncii congolezi de la o fabrică de textile. A fost şi oaspete oficial la lucrările Plenarei Comitetului Central al Partidului Congolez al Muncii. După care a plecat spre Kinshasa, la prietenul Mobutu.

Goana după petrol şi esenţe rare de lemn
Pentru Brazzaville pregătise o agendă economică complexă pe baza documentaţiei întocmite de specialiştii români trimişi anterior în prospecţii. Geologii indicau exploatarea în comun a zăcămintelor congoleze şi valorificarea la faţa locului, prin construcţia unei turnătorii. Existau indicii şi în privinţa unor rezerve de petrol, România putând oferi asistenţă pentru extragere şi rafinare. Ţara avea rezerve însemnate şi de masă lemnoasă, inclusiv esenţe rare, colaborarea în acest domeniu fiind de asemenea o oportunitate. Modernizarea şantierului naval din Brazzaville putea absorbi alte materiale şi specialişti. Congolezii ar fi dorit asistenţă pentru realizarea unor ferme agro-zootehnice, însă lipsa unei reţele naţionale de electricitate îngreuna proiectul. Se mai voia şi construcţia unui supermagazin în Brazzaville.

N’Gouabi, onorat de vizita lui Ceauşescu
În deschiderea convorbirilor oficiale din 19 martie 1972, Marien N’Gouabi şi-a declarat onoarea de a fi gazda primului şef de partid muncitoresc care-i vizita ţara. În ce priveşte afacerile cu Republica Populară Congo, Ceauşescu  a acceptat s-o crediteze cu 25 milioane dolari. Nu putea investi bani lichizi, ci în materiale de construcţii, tehnologii, specialişti. Ca să recupereze investiţiile propunea întreprinderi mixte pentru exploatarea resurselor minerale, a petrolului, a fondului forestier sau pentru construirea unor mari ferme agricole . Întreprinderile mixte propuse de România aveau drept scop bunăstarea oamenilor muncii din cele două ţări, cu contribuţii şi beneficii împărţite egal. N’Gouabi a primit şi o lecţie politică: să nu se mai plângă de exploatarea colonială din trecut, îi recomanda Ceauşescu, ci să treacă la dezvoltarea economiei. Începutul ar fi fost agricultura, apoi industria uşoară şi alimentară. „Dacă aveţi zahăr, aveţi şi valută“, sfătuia Ceauşescu.

Ştefan Andrei, consultat politic al congolezilor
N’Gouabi nu s-a arătat interesat de sfaturile primite. Ar fi vrut mai degrabă consultanţă politică, regimul său fiind la început confruntat cu o puternică opoziţie. Voia şi mai mulţi specialişti români sau congolezi instruiţi în România, confruntat cu lipsa de cadre. Numea aceasta „sprijin moral“, primind din partea lui Ceauşescu promisiunea de susţinere internaţională. Pentru colaborarea între partide l-a desemnat pe Ştefan Andrei, adjunct al şefului Secţiei Internaţionale a CC al PCR, membru al delegaţiei .
În plus, Marien N’Gouabi nu avea relaţii bune nici cu vecinii. Ceauşescu a decis însă să rişte şi a autorizat începerea investiţiilor în Republica Populară Congo. În 1977 însă, N’Gouabi a murit asasinat.

Citiţi marţi, 26 februarie 2013, pe www.adevarul.ro, despre vizita lui Nicolae Ceauşescu în Zair (21-23 martie 1972).