Contele de Saint Germain, transilvăneanul

Ipoteza originii transilvănene a Contelui de Saint Germain este susţinută de unica mărturisire legată de propriile sale origini făcută vreodată de el însuşi şi consemnată de unul dintre cei mai credibili şi, probabil, dezinteresaţi biografi ai săi: landgraful Karl de Hessen-Kassel (1744-1836), prieten, discipol şi susţinător material al Contelui în cei din urmă ani ai vieţii sale.

 Ipoteza originii transilvănene a Contelui de Saint Germain este susţinută de unica mărturisire legată de propriile sale origini făcută vreodată de el însuşi şi consemnată de unul dintre cei mai credibili şi, probabil, dezinteresaţi biografi ai săi: landgraful Karl de Hessen-Kassel (1744-1836), prieten, discipol şi susţinător material al Contelui în cei din urmă ani ai vieţii sale. În memoriile sale – publicate, potrivit recomandărilor făcute de el însuşi în testamentul său, la un sfert de secol după încetarea sa din viaţă – Karl de Hessen-Kassel consemna o dezvăluire pe care Saint Germain i-o făcuse în ultimele zile ale vieţii sale, în care acesta afirma că era „fiul Prinţului Ragozky [Rákóczi] al Transilvaniei şi al primei sale soţii, o Tékély[Tököli ?]”. Saint-Germain ar mai fi afirmat, de asemenea, următoarele lucruri despre sine însuşi: „S-a aflat sub protecţia ultimilor Medici, care l-au culcat, pe când era copil, în propriul lor dormitor. În momentul în care a aflat că cei doi doi fraţi ai săi, fii ai Principesei de Hesse-Rheinfels sau Rothenburg, dacă nu greşesc, s-au predat împăratului Carol al VI-lea şi au primit numele Sf. Carol şi a Sf. Elisabeta, după acelea ale Împăratului şi Împărătesei, el şi-a spus „Ei bine, eu am să îmi spun Sanctus Germanus, adică sfântul frate!”. Eu nu pot confirma în vreun fel naşterea sa”, comentează landgraful, „dar că s-a bucurat de prodigioasa protecţie a Medicilor, aceasta am aflat-o şi dintr-o altă sursă. Această casă [de Medici] stăpânea, din câte ştiu, cele mai înalte ştiinţe, şi nu este de mirare că el a deprins de acolo primele sale cunoştinţe.” O serie de biografi ai Contelui au considerat îndoielnică originea transilvăneană a acestuia, fără a aduce însă argumente şi fără a reuşi să ofere, în locul acesteia, alternative credibile. Printre autorii de lucrări ezoterice sau de ficţiune predomină cei înclinaţi să creadă că originea transilvăneană a Contelui ar reprezenta, totuşi, varianta cea mai probabilă. Însă, trebuie s-o spunem, o întreagă serie de detalii legate de această ipoteză îşi aşteaptă încă clarificarea. Şi, ca să fim corecţi până la capăt, trebuie să adăugăm că este destul de puţin probabil ca aceste clarificări să fie obţinute vreodată.

Teozoafa britanică Annie Besant (1847-1933), care afirmă că l-ar fi întâlnit pe Conte în anul 1896, este una dintre cele mai influente susţinătoare ale originii sale transilvănene, considerându-l un fiu al principelui Francisc Rákóczi al II-lea. Ca dată a naşterii sale, Annie Besant propune anul 1690, o ipoteză nu foarte uşor de acceptat dacă luăm în calcul faptul că, în acest an, presupusul tată al contelui împlinea abia vârsta de 14 ani. Alte interpretări, mai atente la biografia lui Rákóczi, oferă ca dată de naştere a Contelui ziua de 28 mai 1696. Mai uşor acceptabilă din punct de vedere al vârstei presupusului tată, această dată ridică alte semne de întrebare. În septembrie 1694, tânărul Francisc Rákóczi, pe atunci în vârstă de 18 de ani, se căsătorea, la Köln, cu Charlotte Amalie de Hessen-Wanfried-Eschwege (1679-1722), descendentă a vechii familii ducale de Brabant. Primul dintre fiii cuplului princiar, Leopold George, născut în 1696, ar fi încetat din viaţă în anul 1700, la vârsta de patru ani. Însă, potrivit unuia dintre nenumăratele scenariile rocamboleşti legate de originea Contelui, acest Leopold George ar fi fost de fapt însuşi Saint Germain, declarat mort de către familia sa cu scopul de a-l proteja de ipotetice persecuţii din partea autorităţilor habsburgice. Nici această ipoteză nu exclude varianta naşterii sale nelegitime, pentru că, deşi pretins prim-născut al lui Francisc Rákóczi, Saint Germain nu a încercat niciodată să se prevaleze de originea sa pentru a emite pretenţii asupra moştenirii tatălui său. Nu există, practic, nici un motiv logic care l-ar fi putut determina pe Conte să ascundă, de-a lungul vieţii sale, o origine atât de nobilă, legată de un personaj istoric care se bucura de o faimă binemeritată în cercurile politice europene.

Trebuie să ne punem, astfel, întrebarea dacă nu cumva naşterea Contelui ascundea un secret cu mult mai mare, un secret a cărui dezvăluire ar fi putut avea un impact cu mult mai adânc asupra raporturilor de putere din Europa acelor vremuri şi asupra contemporanilor săi. Mama Contelui de Saint Germain ar fi fost, potrivit mărturiei consemnate de principele Karl de Hessen-Kassel, o nobilă doamnă dintr-o familie indicată ca fiind Tékély. Presupunând o anumită imprecizie a principelui german în redarea numelor de familie maghiare, biografii Contelui au preferat lectura Thököli, care ar fi avut, fireşte, o semnificaţie politică majoră. Urmaş, fie şi nelegitim, al unui Rákóczi şi al unei Thököli, ultimele două mari familii princiare care s-au ridicat împotriva Casei de Habsburg, Contele ar fi devenit, astfel, prin însăşi persoana sa, un veritabil manifest politic, un simbol al luptei Transilvaniei pentru libertate. Rămâne, însă, o singură problemă: nici una dintre fiicele sau surorile principelui Emeric Thököli nu par candidate potrivite pentru statutul de mamă a lui Saint Germain. Ne-am putea gândi, în acest caz, doar la eventuale filiaţii indirecte, sau la alte scenarii rocamboleşti, dificil de imaginat şi, evident, cu totul imposibil de demonstrat.

Există însă şi alte ipoteze, una dintre acestea luând în calcul un alt an de naştere frecvent vehiculat în numeroasele biografii ale Contelui: 1710. Această dată pune, şi ea, o serie de probleme interesante: ne aflăm în perioada în care Francisc Rákóczi este în plină glorie - principe al Transilvaniei, conducător al unui război antihabsburgic, stăpân al unei părţi a Ungariei şi Transilvaniei. Ipoteza legăturilor Contelui cu familia Rakoczi este însă reluată periodic, reapărând, în vremuri ceva mai recente, în lucrarea lui Jean Overton-Fuller, The Comte de Saint-Germain: Last Scion of the House of Rakoczy (1988), care citează în sprijinul ei un mare număr de mărturii documentare şi narative franceze din secolul al XVIII-lea. Nu avem însă, nici în acest caz, o soluţie clară de identificare a mamei lui Saint Germain, după cum nu avem nici informaţii care să ne ajute să reconstituim biografia Contelui în anii tinereţii sale.

Exilat în Imperiul Otoman, Rákóczi a încetat din viaţă la Rodosto, în 1735. Am putea presupune că fiul său crescut la curtea Medicilor a fost, totuşi, alături de el în ultimele momente ale vieţii sale, continuându-şi apoi peregrinările prin Orient. Un Orient foarte prezent în relatările sale şi în legendele create în jurul său. În 1742, la prima sa apariţie în saloanele europene, Saint Germain tocmai revenise – potrivit propriilor afirmaţii – de la curtea şahului Persiei, unde învăţase arta prelucrării pietrelor preţioase. Saint Germain este cunoscut, în cadrul mişcării teozofice şi a celorlalte curente oculte care îl consideră un Maestru Înălţat, sub numele de Master Rakoczy sau Master R., fapt care nu face, desigur, decât să întărească legenda originilor sale transilvănene. Legenda spune că acest Master R ar fi fost adevăratul inspirator al Declaraţiei de Independenţă şi al Constituţiei Americane, şi că lui i-ar aparţine, de fapt, şi portretul lui George Washington de pe bancnota de 1 dolar, cel mai criticat dintre portretele conducătorului Revoluţiei Americane.

Fără a intra în detaliile biografiei ficţionale a unui personaj despre s-a scris foarte mult, trebuie să mai spunem doar că un teozof reputat, C. W. Leadbeater, care pretinde că l-ar fi întâlnit pe Conte la Roma, în anul 1926, ne spune că reşedinţa favorită a acestuia se afla într-un castel din Transilvania. Saint Germain ar fi practicat, în acest castel, ritualuri magice, în cursul cărora ar fi purtat un lanţ de aur care aparţinuse unui Împărat Roman, o mantie din purpură de Tyr şi alte podoabe celebre. Contele deţinea, de asemenea, o robă despre care afirma că aparţinuse, la rândul ei, unui împărat roman. Descrierea pe care i-o face Leadbeater: ochi căprui, piele măslinie, barbă ascuţită, o prezenţă impunătoare şi fascinantă, care îi punea la respect pe interlocutorii săi. Contele este prezentat ca fiind unul dintre cei mai mari colecţionari ai tuturor timpurilor, avantajat fiind, fireşte, de imortalitatea sa.

Evident, este posibil să avem aici şi o contaminare cu mitul literar al lui Dracula. Contaminare susţinută de o altă ipoteză vehiculată în mediile ocultiste, potrivit căreia St Germain ar fi fost unul dintre modelele din care s-a inspirat Bram Stoker pentru a crea imaginea faimosului său conte-vampir. Câteva elemente cunoscute din biografia lui Saint Germain susţin o asemenea asociere, în special faptul că acesta, asemeni contelui Dracula, nu era văzut aproape niciodată, în apariţiile în societate, consumând mâncare sau băutură.

Dincolo de tot acest păienjeniş de supoziţii şi incertitudini rămâne, însă, un fapt cât se poate de sigur: în singura sa referire făcută vreodată la originile sale, transmisă posterităţii de un memorialist care poate fi considerat credibil, Contele şi-a afirmat fără înconjur originea transilvăneană. Este o mărturie care nu poate fi ignorată, valoarea sa fiind sporită de faptul că ea a fost făcută în ultimele momente ale vieţii lui Saint Germain.

Aceasta presupunând, fireşte, că viaţa ilustrului Conte s-a încheiat, cu adevărat, vreodată.