Comunismul la feminin

Emanciparea femeilor în comunism a însemnat, într-adevăr, un statut egal cu al bărbaţilor. Au împărţit cu aceştia tranşeele rezistenţei armate, temniţele, lagărele şi coloniile de muncă, născând şi murind în detenţie.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) pregăteşte un dicţionar al deţinutelor politice din perioada dictaturii proletariatului. Cifra provizorie este în jur de 4.000 de femei arestate şi condamnate în primele două decenii (1950-1960). Jumătate dintre acestea erau la momentul reţinerii căsătorite şi aveau în medie cel puţin un copil. Foarte multe dintre acestea aveau în acelaşi timp logodnicii, soţii, fraţii şi taţii în închisoare, întreaga familie fiind, de fapt, prizoniera unui regim care se lăuda cu idealul său antropologic.

Cele mai tinere deţinute, precum Rodica Pătru sau Gertruda Bader, erau încă minore, 14 şi respectiv 17 ani, la momentul în care intră sub roţile nemiloase ale istoriei. Prima este eliberată doar după câteva luni, în vreme ce a doua execută o pedeapsă de 7 ani. Victima cea mai tânără, Maria Procai, murea la doar 22 de ani. Cele mai vârstnice mor la 73 de ani: Clementina Maier, cu o condamnare de 5 ani, şi Ecaterina Bălăcioiu, condamnată la 18 ani de temniţă grea, nimeni alta decât mama Monicăi Lovinescu, vocea emblematică a exilului românesc.

Femeile deţinute politic proveneau din absolut toate straturile sociale. O bună parte erau de la ţară (43%), vinovate în principal de împotrivirea la colectivizare sau de complicitate cu cei din rezistenţă, urmate de cele care făceau parte din mult hulita burghezie (28%), dar şi de acelea care nu ar fi trebuit să se numere printre duşmanii clasei muncitoare. Or, aproape 20% erau din mediul proletar! Lor se adaugă soţiile şi/sau fiicele de mici meseriaşi şi negustori, demnitari, învăţători, profesori, militari, funcţionari şi, generic, intelectuali.

Fortul 13 Jilava, Mislea, Târgşor, Miercurea Ciuc, Oradea, Arad, canalul Dunăre-Marea Neagră, coloniile de muncă din preajma Bucureştilor (Roşia-Pipera, Ghencea, Popeşti-Leordeni, Bragadiru etc.), Văcăreşti, Rahova, centrele de anchetă ale Ministerului Afacerilor Interne de pe tot cuprinsul ţării – harta sistemului concentraţionar al comunismului la feminin este aproape la fel de întinsă, precum cea a detenţiei masculine. Un motiv în plus de a ne aduce aminte de cele care, fiecare în parte şi toate la un loc, ne transmit peste decenii o autentică lecţie de bărbăţie.