Înainte de orice, o observaţie generală: ceea ce nu este permis, pe bună dreptate, fascismului, este de la sine înţeles în raport cu comunismul. Concret, nimeni nu s-a străduit să umanizeze pe criminalii naţional-socialismului lui Hitler, arătând că, în fapt, erau şi ei nişte oameni cu sentimente, nostalgii şi plăceri nevinovate. Ei bine, când vine vorba despre despoţii comunişti, de la noi sau de aiurea, mereu se găsesc unii promotori ai „psihologiei politice“ prin care ororile ajung să fie explicate până la justificare, să îi disculpe arătând spre alţii, mai ales spre vârful puterii dictatoriale.

În ceea ce îl priveşte, mezinul Guevara a călcat pe urmele celebrului său frate, parcurgând etape previzibile în sintaxa ideologică şi politică a locului (America Latină) şi a timpului (Războiul Rece). Astfel, a trecut printr-o detenţie de opt ani, alături de soţie, dar în mod miraculos a reuşit să ajungă şi cel mai mare importator de trabucuri cubaneze în Argentina. O afacere, aşa-zicând, „revoluţionară“. Una peste alta, cu măiestrie, omul nostru a îmbinat vocaţia luptei de extremă stângă cu priceperea de tip capitalist.

O afirmaţie printre altele mi-a reţinut atenţia: justificarea uciderii la comanda lui Che a 450 de adversari, catalogaţi de biograful lui drept torţionari şi asasini, ca răspuns la cele 20.000 de victime ale regimului Batista. Acelaşi Che ucisese exemplar cu mâna lui pe unii dintre cei care, înaintea succesului cuceririi Havanei, se gândeau să dezerteze din armata de gherilă a lui Castro. În fine, este acelaşi „erou” care vedea în Coreea de Nord un exemplu pentru comunismul insular şi care îl critica pe Castro că nu ţine, după 1953, linia stalinistă dură şi pură. Într-o scrisoare se va semna Stalin II.

Asemenea interviuri ar fi avut nevoie de o minimă punere în context de natură istorică. Altminteri, cititorul nu preia decât ceea ce vrea doar una dintre părţi să se ştie, fapt care se află la câţiva milimetri de manipulare şi la kilometri distanţă de informare. Ca şi cum nu ar fi de ajuns stilizarea „iconografică“ a lui Che, transformarea lui în ceva mai mult decât un chip pe tricou. Ajungem în paradoxala situaţie ca tocmai Che, cel mare prin cel mic, să ne spună ce este, de fapt, comunismul, ce fericire am ratat acum aproape trei decenii, grăbindu-ne...