Ce fac Unioniştii la Bucureşti şi Chişinău de ziua Unirii, în aşteptarea ReUnirii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul 2018 este termenul fixat de societatea civilă de pe cele două maluri ale Prutului pentru ReUnirea celor două state româneşti. Un proiect realist ce a început acum câţiva ani şi care a prins amploare odată cu atragerea clasei politice de la Bucureşti într-un proiect la care nici nu se gândea acum câţiva ani.

Pe 1 decembrie sărbătorim o dată primordială din istoria neamului românesc, acel moment divin care a făcut ca România să termine un conflict care nu era al ei, după un început dezastruos, în postura de mare învingătoare.

Dar nu forţa armelor a reprezentat principalul instrument al Românilor ci conştiinţa apartenenţei la acelaşi neam a românilor grupaţi în jurul arcului carpatic, lucru care nu a putut fi împiedicat de nici o mare putere a lumii, tot aşa cum nici inevitabilul Reunirii României cu Republica Moldova a fost doar amânat, dar nu şi evitat.

Adevărata putere a mişcării unioniste este aderenţa mare existentă în rândul noii generaţii de pe cele două maluri ale Prutului. Un rol important l-a avut şi strategia statului român de a asigura o educaţie corespunzătoare şi gratuită pentru românii de dincolo de Prut.

Unirea din 2018 va fi una a poporului, nu a elitelor, ceea ce face ca acest lucru să fie cu atât mai durabil. Ne aşteaptă trei ani grei, în care evenimentele care vor duce la acest lucru se vor succeda cu rapiditate. Cel mai probabil mulţi vor fi surprinşi, cel mai posibil că majoritatea se aşteaptă ca acest lucru să se petreacă.

Românii de pe cele două maluri ale Prutului sunt pregătiţi să înfrunte istoria, societatea civilă dovedindu-se acum mai puternică decât oricând. Avem o generaţie bună de oameni care nu mai acceptă compromisuri, iar două state româneşti reprezintă un compromis făcut din laşitatea unora, slugărnicia altora şi lipsa de viziune a majorităţii celor care au condus România ultimilor 25 de ani.


În 1914 România şi-a lansat public foarte clar obiectivele strategice, cu nimic schimbate faţă de cele din 1848 şi 1859: Reunirea tuturor românilor într-un singur stat puternic. Acest drept i-a fost refuzat de Rusia ţaristă, lucru care avea să coste pe vecinul din Est un secol de ocupaţie şi crime aduse de o mână de infractori. Rusia este cea care s-a opus intrării României în război, cererea acesteia de a primi necondiţionat Ardealul nefiind acceptată tocmai pentru că o România puternică ar fi fost un pol de atracţie pentru Basarabia iar Unirea, atât de inevitabilă, ar fi venit mai repede decât se dorea.

Eşecul aliaţilor împotriva Germaniei a forţat Rusia să accepte condiţiile României, însă odată aruncată în luptă, ţara noastră s-a găsit izolată şi părăsită de către toţi aliaţii. Condiţiile elementare de intrare în război a poporului român nu au fost respectate, lucru care a determinat un adevărat dezastru. Acest lucru a dus la retragerea temporară din război, dar asta pentru că aliaţii nu şi-au respectat obligaţiile, care cerea printre altele furnizarea de tehnică militară şi asigurarea flancului sudic şi estic al ţării noastre. Ori Rusia nu şi-a respectat angajamentele şi ne-am văzut în faţa unui conflict pe toate fronturile. Revoluţia bolşevică a îngreunat şi mai mult soarta românilor, ce s-a văzut în situaţia de a acţiona în vederea anihilării grupurilor anarhiste rezultate în urma dezmembrării armatei ţariste.

Cu un puternic sprijin francez, am reuşit în primăvara lui 1918 să aducem Basarabia acasă, apoi Bucovina şi pe 1 decembrie 1918 Ardealul. Un moment istoric important, un punct de referinţă în istoria noastră naţională, un reper ideologic ce fundamenteazî conştiinţa de naţiune română.

Acum, la aproape 100 de ani de acel eveniment, suntem mai aproape decât oricând de reditarea lui, România fiind pregătită să aducă Republica Moldova acasă, acolo unde îi este locul.

De 1 decembrie la Bucureşti şi la Chişinău Unioniştii vor sărbători prin noi momente de promovare a ideii de ReUnire a celor două state româneşti.

Bucureşti

An de an, ACŢIUNEA 2012 a sărbătorit ZIUA UNIRII la Alba Iulia sau la Chişinău, DAR...

Anul acesta lansăm o PROVOCARE! Sub sloganul "Accelerăm UNIREA!" , 100 de maşini unioniste vor defila pe traseul Bucureşti - Ploieşti !

Plecăm din Bucureşti la ora 12:00, după ce toate maşinile vor primi din partea organizatorilor materiale personalizate: steaguri tricolore, stickere cu mesaje unioniste, placute pentru numărul la maşină cu mesajul "Basarabia e Romania". Ne vedem în zona Arcului de Triumf.

Vom face un tur prin centrul Bucureştiului, apoi plecam spre Ploieşti, unde autoritatile locale ne vor întâmpina cu o donatie de carte pentru bibliotecile din Basarabia. Dupa ce umplem masinile cu carti vom petrece cu muzica si voie buna in centrul orasului, unde va fi organizat un concert.

Vă invităm alături de noi pentru a petrece ZIUA NAŢIONALĂ într-un mod unic!
Invită-ti şi prietenii cu sau fără masina !

Pentru o mai buna coorodonare, toti doritorii sunt rugati să-şi anunte prezenta cat mai din timp. Persoana de contact:
Olga - 0742811427.

Chişinău

Marţi, 1 decembrie, de la ora 15.00, în faţa Catedralei Mitropolitane din centru suntem invitaţi cu toţii să sărbătorim Ziua Naţională!

În 2015, Tinerii Moldovei vor organiza construcţia unei hărţi uriaşe în inima Chişinăului! Aşa vor arăta în 2018 cele două state româneşti! Republica Moldova + România = Împreună!

Venim de la mic la mare să punem umărul la realizarea Visului nostru comun. Începem acum – terminăm în maxim 3 ani!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite