Vine Moş Crăciun. Am fost sau nu cuminţi, cum procedăm? INTERVIU cu Simona Le Roy, expert în educaţie parentală

Mâine este Crăciunul. Cea mai veselă zi a anului, un cadou pe care îl aşteptam, ştim că vine, întotdeauna la timp, chiar dacă nu îl merităm. De aceea trebuie să îl multiplicăm, în măsura posibilităţilor fiecăruia. Să ne bucurăm, ca nişte copii mai mici sau mai mari ce suntem.

Este sezonul cozonacilor, al colindelor şi al poveştilor. Împreună cu familia, ne amintim de tot ce ni s-a întâmplat peste an şi ţesem dorinţe pentru anul care vine. Invitat de onoare este un domn durduliu, cu barbă albă şi obraji roşii, care conduce o sanie trasă de reni. Mai multe detalii aflăm de la Simona Le Roy, autoarea Poveştii iei, care îl cunoaşte îndeaproape.

Ciprian Apetrei : Cât de bine îl cunoşti Moş Crăciun şi de unde ?

Simona Le Roy : M-a fascinat intodeauna ideea darului, ideea de a dărui, mult, simplu, frumos. Iar Moşul, că personaj dar şi ca idee mi-a fost dintotdeauna drag. A fost subiectul meu de cercetare atât la Facultatea de Ştiinţele Educaţiei din Paris cât şi la cea de Antropologie din Lyon. La rugămintea unor colegi publicasem şi o poveste în care Moşul cel bun se piticise atât demult încât se ascunsese în ochii şi inima părinţilor. Şi de acolo în fiecare iarnă, la vreme cuvenită le şoptea părinţilor ce să ofere copiilor.

Ce rol are Moşul în calendarul Sărbătorilor ?

Într-o Românie în care copiii sunt învăţaţi să fie isteţi, şmecheri, dezghetati, într-o Românie în care pedeapsa rămâne o metodă educativă de bază, Moşul parcă nu-i la locul lui. Pare dintr-o altă lume, dintr-o altă realitate. Cu toate acestea Moşul se ţine bine prin toate magazinele şi umple cât e iarna de lungă doldora de ghetuţe.

Nu doar că nu este în povestea cea bună, dar Moşul cel bun pare şi un mare fraier. Ştie că nu ai fost cuminte, ştie că faci boroboaţe, ştie….ah Doamne dar câte nu ştie. Şi cu toate acestea vine şi îţi dă un cadou. Cel mai frumos, cel mai mare, cel mai scump, cel mai visat. În schimbul cadoului câteodată primeşte un desen sau o poezie, câteodată doar o grimasă speriată aruncată repejor de după fusta mamei. Trocul, pare total în defavoarea moşului. Pare.

Privind mai de aproape însă, vom vedea că Moşul e verigă unui lanţ al iubirii. Un lanţ care leagă străbunii, cu bunii, cu părinţii, cu copii şi cu cei ce vor urma să vină.

Primul dar, cel a vieţii şi al iubirii l-a oferit chiar Dumnezeu. Apoi rând pe rând fiecare copil a primit multă multă iubire. Ajuns adult, fiecare copil a transmis mai departe aceea iubire mare, unică, fără margini. Iar Moşul cu sacului lui, duce iubirea unora către alţii, într-o spirală fără sfârşit. Ca mesager al strămoşilor, ca mesager al iubirii, Moşul cel bun îşi are locul său În România, şi departe de a fi un fraier, Moşul cel bun are aceea inteligentă a inimii şi aceea înţelepciune pe care numai un om care a traversat istoria le poate avea.

De ce întâlnirile cu Moşul sunt atât de frumoase?

Experienţa întâlnirii cu Moşul cel bun devine una magică, una extraordinară în momentul în care această întâlnire survine după o perioadă de aşteptare, când în timpul ei Moşul comunica în mod constructiv, pozitiv cu copilul, şi când după plecarea Moşului părintele întăreşte calităţile copilului.

Aşteptarea este importantă din mai multe puncte de vedere. Aşteptarea îl ajută pe copil să brodeze în imaginaţie diferite scenarii pozitive. În momentele de aşteptare copilul se  gadeste la ce îşi doreşte şi desenează sau scrie o scrisoare pentru moşul. În aşteptarea moşului copilul încearcă să fie mai bun şi pregăteşte un cântecel, o poezie, un desen care îl va oferi Moşului.

Comunicarea Moşului cu copilul este un element cheie. Este momentul în care copilul  se prezintă în fatza celui mai bun şi mai darnic dintre pământeni. Dacă acel moş bun şi darnic nu comunica cu copilul, nu-l întreabă nimic, nu-l chestionează, nu-l sfătuieşte, nu-l încurajează, întâlnirea e o simplă formalitate plină de unele emoţii, dar lipsită de potenţiala ei aura magică, extraordinară.

Modul în care părinţii se comportă după plecarea moşului, întrebările lor, mirările pot prelungi bucuria copilului, pot întări sentimentul acestuia că a fost protagonistul unei întâmplări minunate.

Ce este, în opinia unui expert în educaţie, un Moş bun?

Pentru mulţi Moşul se rezumă la dăruirea unui cadou. Ori Moşul poate şi trebuie să aibă nenumărate alte atribuţii. Dezvoltarea imaginaţiei copilului, a încrederii în sine, a încrederii într-o lume bună şi frumoasă, a capacităţii de a primi dar şi de a dărui.

Venirea Moşului, întâlnirile cu Moşul pot deveni experinte princeps, experienţe pozitive care pot sta la baza construcţiei identitare într-un mod solid, pozitiv.

Cel mai frumos şi mai extraordinar Moş, l-am întâlnit în Ardeal, într-un orăşel aproape de Oradea. Nu era un actor, ci un pensionar pasionat de această tradiţie. Pensionarul nostru avea corpolenta, vocea şi vârsta unui Moş. În plus era un om de o bogăţie spirituală extraordinară. Îşi crease o sumedenie de discursuri în versuri, despre locul de unde vine, despre rolul lui, despre ce aşteaptă de la copii. De exemplu le spunea copiilor : « într-o casă de îngheţată/ cu geamuri de ciocolată/ pe o pernă de bomboane/ acolo sta moşul şi doarme ». Costumul pe care îl purta era unul impecabil, cu barbă şi plete foarte apropiate de cele naturale. Iar interacţiunea lui cu copilul, cu familia acestuia Moşul era bun, înţelegător şi încrezător în capacitatea copilului de a repara acolo unde a stricat şi a face mai bine acolo unde este deja bun.

Acest Moş, extraordinar ştia să dozeze noul, diferitul în aşa fel încât experienţa să fie una inedită, magică, fără însă a crea teamă.

Ce este un Moş nereuşit?

Unul dintre prietenii mei, scriitorul Jules Kamga, îmi povestea enorma lui decepţie când… în sfărşit ajuns la serbare l-a întâlnit pe Moş Crăciun. Avea doar patru ani şi o mulţime de vise despre Moş. Ei bine în faţa lui a avut o persoană filiformă plutind într-un halat roşu, peste a cărei fatza fusese trântită o bucată de vată şi nişte ochelari. Poate asta nu ar fi fost grav dacă moşul acela ar fi interacţionat cu el. Dacă nu s-ar fi rezumat să întindă fiecărui copil, tăcut şi sobru, un cadou : acelaşi cadou.

Cred că rolul educativ, benefic al Moşului încetează în clipa în care el devine doar o pată roşie cu barbă care are ca unic rol oferirea unui cadou, un soi de distribuitor de cadouri. Şi din păcate am avut ocazia să văd mulţi astfel de moşi. Costumul este unul ieftin, barba se vede de la o poştă că e făcătura iar prezenţa lor scenica este foarte săracă în cuvinte.

Un alt moş nereuşit este cel de tipul BAU-BAU roşu. Cel pe care copilul îl aşteaptă cu teamă. Cel despre care părinţii îi spun că nu îi va aduce nimic. Moşul care doar îl critică pe copil pentru multele rele făcute, şi care chiar dacă îl iartă, nu se interesează absolut deloc, sau foarte puţin de ceea ce copilul a făcut bine. Nu întăreşte, nu susţine calităţile copilului, potenţialul acestuia, reuşitele sale mărunte.

Când trebuie să le spunem copiilor că nu există Moş?

Modul în care îi anunţăm copilului că nu există moş, perioadă, depind de tipul de educaţie şi de sensibilitatea copilului. Mulţi părinţi vor să dea o educaţie carteziană copilului lor. Vor ca de mic acesta să-şi formeze  un mod de gândire riguros, bazat pe explicaţii stiintifce, pe o cunoaştere precisă a realităţii. Evident în aceste cazuri părintele îi va explica la o vârstă foarte fragedă copilul ca Moşul este un om oarecare care a îmbrăcat un cosum roşu şi oferă cadourile cumpărate de părinţi.

Părinţii care vor însă o copilărie magică pentru copiii lor, o copilărie plină de surprize şi bucurii, vor avea tendinţa să amâne cât mai mult momentul demascării Moşului.

Oricând ar decide să dezvăluie copilului inexistenta Moşului, părinţii trebuie să procedeze cu mult tact. Nu-l poţi demasca pe Moş fără să cutremuri din temelii lumea « invizibililor », lumea magiei, a elfilor şi a zânelor. Nu poţi să-l detronezi pe Moş fără ca să ciobeşti aspectul bun, cald şi frumos al unei lumii fundamental pozitive şi generoase.

Nu poţi să-l demaschezi pe Moş fără a-i spune implicit copilului că au fost momente când l-ai păcălit.

Ce le urezi părinţilor şi copiilor în prag de sărbătoare?

Părinţilor le urez să fie Moşi buni, moşi darnici, Moşi generoşi. Şi să nu uite că ceea ce face  că darul să fie extraordniar nu este bogăţia lui ci modul în care este oferit. Copiilor le doresc să primească cadourile cu inima largă şi veselă. Să le aşeze într-un loc de cinste în gândurile lor, într-un loc în care le pot regăsi oridecâte ori se vor îndoi de ei, de capacitatea lor de a fi buni, frumoşi , merituoşi.

Un Crăciun cald şi luminat tuturor românilor!

Simona este autoare a metodei PAF (Parteneriat împotriva fricilor), disponibilă în franceză, româna şi engleză, o metodă parentală în patru paşi care permite depăşirea fricilor şi transformarea lor într-un motor pentru dezvoltarea creativităţii şi inteligenţei copilului. De asemenea, este autoarea mai multor poveşti. Personajele sale, monstruleţul Hupi, păpuşa Nedee, hamsteraşul Komyak, Noshika nepoţica bunicii noapte, îi învaţă pe copii cum să-şi folosească talentele pentru a deveni şi ei eroi.

Mai multe informaţii despre activitatea Simonei puteţi afla de pe site-ul: simonaleroy.com.