Vasile Ernu, Veronica D. Niculescu şi Vlad Zografi, printre invitaţii FILB 9

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mâine, 7 decembrie, debutează cea de a IX-a ediţie a celui mai important festival internaţional, independent, de literatură din România: FILB – Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti.

Primul eveniment din cadrul ediţiei din acest an a Festivalului îl reprezintă conferinţa cu tema „Biografia unui festival internaţional, independent, de literatură: FILB”, realizată în parteneriat cu Departamentul de Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Evenimentul va avea loc în Sala „Cezar Tabarcea – Adela Rogojinaru”: miercuri, 7 decembrie, începând cu ora 18.00. Invitaţii conferinţei sunt doi dintre fondatorii festivalului: scriitorul Vasile Ernu şi specialistul în comunicare Oana Boca Stănescu; moderator: conf.dr. Cristina Bogdan.

Pe 8 şi 9 decembrie, de la ora 18.00, pe iubitorii de lectură din capitală îi aşteaptă două seri de lecturi publice şi dezbateri la Clubul Ţăranului.

JOI, 8 DECEMBRIE:

• Deschiderea celei de a IX-a ediţii a FILB: Bogdan-Alexandru Stănescu, preşedintele Festivalului

• Lectură Irina Teodorescu – din romanul Blestemul tîlharului mustăcios, recompensat în Franţa cu Premiul Andre Dubreuil pentru roman de debut: ediţia în limba română, Editura Polirom, 2016, traducere de Mădălina Vatcu

• Lectură Veronica D. Niculescu – din romanul Spre văi de jad şi sălbăţie, Editura Polirom, 2016

• Lectură Lavinia Branişte – din romanul Interior zero, Editura Polirom, 2016

• Lectură Irina Teodorescu – din volumul de povestiri Dincolo de ferestre, Casa de Pariuri Literare, 2016

• Dezbatere cu tema „Despre «scriitura feminină»: există o scriitură feminină sau este doar o etichetă comodă pentru critica literară şi pentru jurnalismul cultural?” – amfitrioană: Mihaela Dedeoglu

• Dialog cu publicul

VINERI, 9 DECEMBRIE

• Lectură Jan Koneffke – fragment din romanul Ein Sonntagskind (Editura Galiani, Berlin, 2015), tradus în limba română de Ana Popa

• Lectură Vlad Zografi – din romanul Efectele secundare ale vieţii, Editura Humanitas, 2016

• Lectură Marin Mălaicu-Hondrari: din romanul Războiul Mondial al Fumătorilor, Editura Polirom, 2015

• Lectură Tudor Ganea: din romanul Cazemata, Editura Polirom, 2016

• Dezbatere cu tema „Fuga de realitate: utopii, patrii adoptate, realism magic. Ce se întâmplă cu bunul şi bătrânul realism?” – amfitrion: Ovidiu Şimonca

• Închiderea celei de a IX-a ediţii a FILB: Oana Boca Stănescu

• Disco literar: DJ – scriitorul vasile Ernu

FILB 9

Imagine cu invitaţii ediţiei din acest an

Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB) a fost iniţiat în octombrie 2008, de Oana Boca (manager cultural) şi scriitorii Vasile Ernu şi Bogdan-Alexandru Stănescu. Din 2012, Ioana Gruenwald s-a alăturat echipei organizatorice.

În cei nouă ani de existenţă, FILB le-a prilejuit cititorilor din Bucureşti întîlnirea cu 114 scriitori din 25 de ţări: Albania, Brazilia, Bulgaria, Croaţia, Franţa, Germania, Ungaria, Irlanda, Israel, Jamaica, Republica Macedonia, Republica Moldova, Malta, Marea Britanie, Muntenegru, Olanda, Palestina, Polonia, Portugalia, Rusia, Serbia, Suedia, Statele Unite ale Americii, Turcia şi România.

FILB este singurul festival de literatură din România care a fost prezentat public la cel mai important festival din lume, Edinburgh Festivals (august 2015).

În 2015, FILB a fost recompensat cu Premiul al II-lea la Gala Societăţii Civile! De asemenea, Festivalul a fost nominalizat în 2015 la Premiile Radio România Cultural, secţiunea „Cel mai bun festival al anului 2014”.

În plus, FILB 8 a adus la Bucureşti Literary Death Match, un show internaţional de succes în întreaga lume, spectacolul în care literatura intră în ringul de box, proiectul cu „cele mai antrenante lecturi” (LA Times).

FILB este, astăzi, cel mai important festival independent, internaţional, de literatură din România.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite