Un om, o carte. Doina Floriştean

Îmi este greu să accept faptul că parcurg această carte, acum, la câteva săptămâni după ce acela care a scris-o a plecat dintre noi. Doina Floriştean un temeinic muzicolog, mi-a fost un bun coleg, a fost un dascăl respectat, o persoană ce dispunea de o verticalitate a caracterului aşa cum rar întâlneşti în aceste zile.

Iată un prilej, unul trist, de a evoca un om, de a evoca o carte, o carte care se dovedeşte a fi o prelungire a fiinţei celui care a scris-o, dezvăluind laturi fundamentale ale personalităţii sale.

„Muzicieni români la Schola Cantorum din Paris” este mai mult decât o carte bine documentată, mai mult decât o cercetare temeinică. Este o profesiune de credinţă. Este credinţa autoarei în vocaţia europeană a valorilor muzicii româneşti, cu referire specială la anii sfârşitului de secol XIX, la deceniile secolului trecut, o perioadă extinsă pe parcursul căreia se consolidează principalele instituţii de învăţământ ale ţării, se încheagă relaţiile culturale, artistice, muzicale, dintre România şi Franţa.

De altfel, subtitlul cărţii menţioneză tocmai acest aspect, anume revelarea unui “model de învăţământ artistic european”, model ce a dat consistenţă profesională înaltă unui întreg şir de generaţii de artişti, de muzicieni originari din România şi care au studiat la Paris, în inima Europei, iar aceasta de la înfiinţarea instituţiei şi până în zilele noastre, pe o perioadă de mai bine de un secol, între 1896 şi 2010. Cât de trainice au fost aceste relaţii o dovedşte faptul că, pe o perioadă de un secol, între 1850 şi 1950, aproximativ jumătate dintre toţi studenţii instituţiilor pariziene de învăţământ muzical, erau originari din România!

Departe de a realiza o focalizare exclusivă asupra personalităţii cursanţilor şi profesorilor originari din România, cei care au studiat şi au predat la ”Schola…”, autoarea defineşte un larg context cultural şi artistic, o largă perspectivă istorică privind relaţiile franco-române pe întreaga durată a secolelor al XIX-lea şi a celui următor. Sunt urmărite şi prezentate sursele şcolii muzicale româneşti observate într-o perspectivă pe cat de largă pe atât de reală, anume cea vest-europeană, cea autohtonă folclorică, cea bizantină.

Sunt observate aspectele originale ale acestei evoluţii. Saloanele literar-artistice şi muzicale ale epocii, relaţiile muzicienilor noştri cu Capela Ortodoxă Română de la Paris, începuturile învăţământului superior din Principate, începuturi corelate cu debutul educaţiei musicale instituţionalizate, valorile învăţământului în perioada interbelică, sunt documentate cu pertinentă atenţie realizându-se o perspectivă largă asupra fenomenului artistic şi muzical românesc începând cu generaţia paşoptistă a tinerilor intelectuali şi până spre deceniile de mijloc ale secolului trecut.

În mod firesc, un loc aparte revine prezentării personalităţii marelui musician şi pedagog Vincent d’Indy, fondatorul “Scholei…”, relaţiilor acestuia cu muzicienii sosiţi din România în anii de debut ai secolului trecut, aspecte prezentate pe o perioadă extinsă, de la înfiinţarea instituţiei şi până în zilele noastre.

Un lung şir de personalităţi ale muzicii româneşti, cei care au dat conistenţă viieţii noastre musicale, învăţământului musical din ţara noastră, se perindă în faţa ochilor noştri, acordându-li-se întreaga atenţie începând cu anii de formare ai acestora şi până la nivelul împlinirilor de semnificaţie.

Personalităţi ale trecutului mai îndepărtat şi muzicieni ai deceniilor de mijlloc ale secolului XX, de la Dumitru G. Kiriac şi Stan Golestan, la Dimitrie Cuclin, de la Ion Nona Otescu la Alfred Alessandrescu, Constantin Bobescu şi Marcel Mihalovici, de la Gheorghe Cucu la Theodor Rogalski şi părintele I. D. Petrescu, personalităţi ale Conservatorului bucureştean precum profesorii Ovidiu Drimba şi George Manoliu au studiat aici.

Sunt doar câţiva dintre artiştii, muzicienii performeri, publiciştii şi pedagogii care au urmat cursurile prestigioasei instituţii. La rândul lor, au format serii şi generaţii succesive de muzicieni, de această dată în ţara de origină, mai ales în conservatoarele din Bucureşti şi din Iaşi. Ecourile anilor petrecuţi la “Schola…”, eleganţa stilului componistic, claritatea formei, supleţea discursului muzical, frumuseţea naturală a sunetului viorii, limpiditatea firească a discursului pianistic.Toate sunt date care, într-o formă sau alta, stăruie până în zilele noastre, regăsite în îndrumările dascălilor, în performaţa discipolilor.

Trebuie să recunosc, abia acum, studiind cartea Doinei Floriştean am aflat că respectata coregrafă şi dansatoare Adina Cezar a fost studentă la “Schola….”, că una dintre cele mai importante personalităţi ale artei dirijorale a secolului trecut, maestrul Sergiu Celibidache, a predat aici, că diplomatul, poetul, jurnalistul Virgil Gheorghiu a studiat tot aici, că minunatul om de muzică, violonista Diana Cazaban este în continuare un pedagog mult apreciat în rândurile corpului didactic de la “Schola…”.

La nivelul creaţiei muzicale, la acela al învăţământului considerat drept structură model, în ce priveşte pedagogia cântului instrumental, a actului artistic, “Schola Cantorum” a fost un model inspirator ce aparţine secolului trecut, model pe care autoarea cărţii ni-l înfăţişează, ni-l explică observând valorile de bază ale fenomenului, cercetând aportul personalităţilor care l-au definit, personalităţi ale culturii franceze, ale vieţii noastre muzicale.

Indiscutabil, cartea Doinei Floriştean îmbogăţeşte tezaurul relaţiilor franco-române în domeniul muzicii, al pedagogiei muzicale, al învăţământului. Stilul expunerii este clar, nesofisticat, analiza fenomenului este operativă, eficientă, vizând de o manieră directă subiectul propus. Nu pot să nu observ, în mod nemijlocit cartea oglindeşte personalitatea autoarei. Alături de domnia sa, de regretata noastră colegă, Editura Muzicală îşi face un titlu de onoare în a găzdui această carte extrem de utilă celor ce studiază valorile relaţiilor culturale, muzicale, franco-române, aspectele privind sursele şi resursele vieţii noastre musicale.

În această direcţie, cartea regretatei noastre colege aduce o importantă fundamentare.