Recenzie. Cristian Preda, Robul succesului: viaţa politică a lui Victor Eftimiu sub şase constituţii

Anul acesta profesorul Cristian Preda a lansat volumul cu titlul Robul succesului: viaţa politică a lui Victor Eftimiu sub şase constituţii, editura Humanitas, aducând la lumină biografia unui scriitor român de origine albaneză mai puţin cunoscut publicului larg, deşi opera sa este destul de consistentă, fiind dramaturg, eseist, povestitor, scriitor şi traducător.

Victor Eftimiu a scris de la piese de teatru şi versuri, până la articole politice. Şi-a făcut debutul în anul 1904 la Luceafărul, scrie şi la Viaţa literară (1906) şi Ţara noastră.

De remarcat este faptul că Victor Eftimiu nu este consemnat nici de istoriografia şi nici de literatura din perioada interbelică, deşi în 1932 primeşte Premiul Naţional pentru Literatură. Despre Victor Eftimiu am citit în Jurnalul lui Mihail Sebastian, fapt care mi-a stârnit curiozitatea. Iată ce nota brăileanul Sebastian în Jurnalul său despre Victor Eftimiu la 30 decembrie 1937, după anunţarea rezultatelor alegerilor pentru Parlament, când primul guvern din istoria politică românească a căzut în alegeri:

“Victor Eftimiu demisionează de la ţărănişti şi se înscrie la gogişti. Se pare că i se va da Direcţia generală a teatrelor.

Camil Petrescu mă cheamă la telefon şi comentează convertirea lui Eftimiu:

- Să ştii că, dacă într-adevăr îl numeşte la teatru, mă înscriu a doua zi în Gardă şi nu-ţi mai dau bună ziua.

-Am o singură rugăminte, dragă Camil. Să mă anunţi dinainte la telefon, ca să nu-ţi dau eu bună ziua. Îţi voi simplifica în felul acesta situaţia”[1].

Din volumul profesorului Cristian Preda aflăm că sponsorul politic şi ascensiunea scriitorului şi dramaturgului Victor Eftimiu se datorează prieteniei cu poetul Prim-Ministru Octavian Goga, care i-a solicitat lui A.C. Cuza ca numirea la Direcţia Generală a Teatrelor să fie făcută chiar de el. Din biografia lui Victor Eftimiu aflăm că acesta era susţinătorul unui regim politic autoritar fiind de acord, spre exemplu, cu „un guvern xenofob totalitar” condus de Goga-Cuza, ulterior susţinând instaurarea regimului comunist.

Volumul profesorului Cristian Preda este scris invers cronologic şi anume de la moarte până la naştere. Victor Eftimiu (1889-1972) este de origine albaneză şi se stabileşte cu familia în Bucureşti, care avea şi o băcănie. În anul 1897 este înscris, în Bucureşti, la şcoala primară de pe strada Silvestru. În primii ani de şcoală notele sale erau mici, fiind chiar exmatriculat pentru că se bătea cu colegii de clasă, însă are chemare pentru teatru. Tatăl său îi spunea: dacă te chemă Victor crezi că o să ajungi Victor Hugo? Încă de mic improviza piese de teatru unde-şi invita prietenii. Talentul pentru teatru se va concretiza în februarie 1911, când are loc premiera piesei care l-a consacrat, Înşir-te mărgărite. Piesele sale de teatru sunt însă criticate de naţionalişti, precum istoricul Nicolae Iorga. Trebuie spus că Victor Eftimiu a introdus teatrul poetic în România după modelul lui Federico Garcia Lorca.

Profesorul Cristian Preda menţionează încă din titlu că Victor Eftimiu este robul succesului sub şase constituţii, deoarece jonglează teatral şi politic sub patru regi şi două republici. Pe lângă sprijinul politic oferit de Octavian Goga, Victor Eftimiu se bucură şi de susţinerea scriitorului Eugen Lovinescu. Ca mai toţi scriitorii interbelici vizitează Parisul, chiar în timpul Primului Război Mondial. Guvernul României retras în Moldova, sesizează Guvernul Francez cu privire la un articol apărut în Le Figaro, în care descrie poporul român ca fiind leneş. Pentru acest articol este acuzat de trădare, inclusiv redactorul ziarului parizian refuzându-i colaborarea pe motiv că nu putea publica acuzaţii în ziarul său împotriva unei ţări aliate.

Victor Eftimiu a fost director al teatrelor Comedia (1913) şi Naţional (1920, 1930 şi 1944-1945), director general al teatrelor (1920), al Teatrului Naţional şi al Operei din Cluj (1927). Postul politic din afara politicii ocupat de Victor Eftimiu, de care aminteşte Mihail Sebastian în Jurnal, este cel de director al Teatrului Naţional. Eftimiu a fost acuzat de Iorga, dar şi de Pamfil Şeicaru că îşi promova piesele pentru a vinde bilete şi a câştiga bani, inclusiv de colegii de breaslă. Pe lângă această acuzaţie, prin piesa Meşterul Manole jucată la Naţionalul bucureştean, Victor Eftimiu ar fi introdus simboluri masonice. Cu această ocazie aflăm că Victor Eftimiu făcea partea din francmasonerie, chiar din loja cu acelaşi nume Meşterul Manole, fapt recunoscut de scriitor în timpul dezbaterilor parlamentare, când din tabăra LANC se aude întrebarea Sunteţi francmason? iar Eftimiu de la tribuna Camerei recunoaşte că este. Din activitatea parlamentară a lui Victor Eftimiu se pot observa disputele cu A.C. Cuza şi Zelea Codreanu.

Drumul spre politică este pavat cu pamflete împotriva liberalilor. Astfel, relaţia apropiată de Alexandru Vaida-Voevod, prim-ministru, îi asigură debutul lui Victor Eftimiu pe scena politică românească interbelică. Aceasta se realizează odată cu intrarea în Partidul Naţional Ţărănesc, participând la campania electorală,  şi reuşeşte în 1932 cu sprijinul lui Vaida să devină deputat de Orhei, în Basarabia.

Dacă în interbelic Victor Eftimiu era susţinătorul guvernului xenofob şi antisemit Goga-Cuza, sperând ca dreapta naţionalistă să fie condusă de poetul Octavian Goga, în comunism se adaptează şi, ca şi Mihail Sadoveanu, scrie poezii despre Lenin şi Stalin, laudă socialismul, deşi la diferite întâlniri neoficiale critică regimul. Fiind închis sub regimul Antonescu, suspectat de comunism, alături de Mihail Ralea, Victor Eftimiu se adaptează şi în închisoarea de la Târgu Jiu, reuşind să se împrietenească cu comandantul închisorii şi duce astfel o viaţă de boem, datorită banilor.

În comunism, Victor Eftimiu scrie despre campaniile electorale din fabrici. Pe de altă parte, chiar în timpul unei vizite la Moscova, fără să sosească în ţară, printr-o telegramă, scrie că Stalin e un fel de diamant, chiar un sfânt, chiar dacă îl apostrofează pe liderul sovietic în legătură cu lipsa infrastructurii de transport.

De menţionat este faptul că în interbelic Victor Eftimiu era supravegheat de Siguranţă, iar în comunism de Securitate, deşi era prieten cu Gheorghe Gheorghiu Dej. Dacă în interbelic nu a reuşit să devină academician, după 1947, Victor Eftimiu primeşte votul, situaţie care-i permite să ducă o viaţă liniştită şi să călătorească. Se întâlneşte chiar cu dictatorul Albaniei Enver Hogea. În 1972 primeşte Ordinul „Naim Frasheri” cea mai înaltă distincţie culturală albaneză.

Victor Eftimiu reuşeşte şi în comunism să se acomodeze cu regimul,  devenind Preşedintele al Societăţii Scriitorilor. Astfel, acumulează titluri şi medalii după cum ar fi: 1971 i se acordă titlul de Erou al Muncii Socialiste, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru merite deosebite în domeniul ştiinţei, artei şi culturii, primeşte şi medalia de aur „Secera şi ciocanul”.

Din schimburile de telegrame ale MAE cu Ambasada României de la Tirana aflăm că Victor Eftimiu a era bolnav, suferind un fel de paralizie, chiar fiind adus în ţara nu s-a mai putut face nimic şi s-a constat moartea sa la spitalul Elias.

Volumul profesorului Cristian Preda Robul succesului: viaţa politică a lui Victor Eftimiu sub şase constituţii reconstituie viaţa publicistică şi politică a scriitorului Victor Eftimiu, punând în lumină metamorfozele supravieţuirii literare şi politice ale acestuia, în funcţie de natura regimurilor politice în care a trăit.

[1] Mihail Sebastian, Jurnal 1935-1944, Editura Humanitas, 2021, pp. 136-137.