Povestea Caionilor

În această vreme cu ploi reci şi igrasioase şi mocirloase şi cerul întunecat şi jos, apăsător, o vreme care parcă împâcleşte minţile şi tulbură vederea, cu ameninţări cu sloată şi cioburi de gheaţă, culmea, tocmai acum încolţesc iute ca semănăturile dese de grâu de toamnă buruienile şi mai ales Caionii care se înmulţesc şi se înfrăţesc şi acoperă totul cu o viteză uimitoare.

În această vreme parcă anume Caionii încurajează, cum scriam şi în ,,Ciocoii noi cu bodyguard" şi în ,,Ultimul bal la Şarpele Roşu", descreerarea şi pustiirea dezbinării când toată lumea are la mână pe toată lumea şi urmăreşte pe toată lumea, şi toată lumea denunţă pe toată lumea şi pândeşte, şi calomniază pe toată lumea, încât e de mirare că mai avem puterea şi timpul să respirăm sub tăvălugul hei-rupului caionic.

Ei bine, chiar în aceste zile când mă gândeam, ca un făcut, dar deloc întâmplător, la povestea nemernicului Caion  care l-a denunţat şi acuzat pe cel mai mare scriitor român cu adevărat nepereche, inegalabilul prozator şi dramaturg I.L.Caragiale, amărându-i un apropiat sfârşit şi determinându-l să se exileze la Berlin, prin acuzaţia de a fi plagiat în ,,Năpasta", celebra lui dramă, pe un oarecare obscur confrate străin. Aşa a rămas în istorie acest Caion, simbol al urii neputincioase şi al denunţului duşmănos şi calomnios şi repet calomnios şi pustiitor moral, simbol peste veac şi peste vremuri al nemerniciei umane.

Din păcate, azi nu ne mai poate apăra de ură şi denunţ şi acuzaţii nimicitoare un avocat curajos şi solidar cu dreptatea şi puternic împătimit de ideea ocrotirii demnităţii şi identităţii şi verticalităţii şi cinstei şi lucidităţii gestului demn, cum a avut Caragiale norocul cu Barbu Ştefănescu Delavrancea, un adevărat Apostol al purificării societăţii şi al luptei pentru luminarea minţilor. Şi Barbu Ştefănescu Delavrancea a rămas un model pentru întreaga societate din timpul lui Caragiale, şi pledoaria lui chiar un simbol pentru ziua de azi, o pledoarie solidară cu calomniaţii a celebrului autor al tulburătorului poem dramatic ,,Apus de soare".

Ei bine, repet, chiar în aceste zile când mă gândeam la Caion care pare să fie uitat de generaţiile tinere, un mare colecţionar de dedicaţii şi autografe celebre, George Corbu junior, mi-a adus, surprinzându-mă, o carte apărută în 1903, la o obscură imprimerie numită Munca, cuprinzând sub titlul ,,Pentru Cruce", o povestire religioasă avându-l ca personaj principal pe Isus şi semnată de vestitul  Caion, detractorul lui I.L.Caragiale. Pe pagina de gardă a cărţii, despre care o să vorbim cu alt prilej, o dedicaţie adresată de autor istoricului Bucureştilor Ionescu Gion care, se pare din cuprinsul dedicaţiei, că i-ar fi fost profesor lui Caion. Şi, bineînţeles, semnătura acestuia.

Este un binevenit - zic eu – prilej să vă înfăţişez azi această dedicaţie ca să vedeţi semnătura Caion simbolul nemerniciei umane.

Este vorba fireşte -după opinia mea – mai mult decât un act de istorie literară.