Proust a plătit cronici pozitive, pentru primul volum din „În căutarea timpului pierdut“

Proust a plătit cronici pozitive, pentru primul volum din „În căutarea timpului pierdut“

Marcel Proust (1871- 1922)

Scriitorul francez Marcel Proust, cunoscut mai ales pentru romanul „În căutarea timpului pierdut”, a plătit editori pentru a-i publica în ziare cronici pozitive, scrise de el, pentru primul volum al seriei, „Swann”, conform unor scrisori ale autorului, descoperite în manuscrisul volumului.  Acesta din urmă va fi scos la licitaţie la Sotheby's Paris, pe 30 octombrie, pentru o sumă estimată între 400.000 şi 600.000 de euro, informează The Guardian.

Ştiri pe aceeaşi temă

Romancierul scria el însuşi note pe care i le trimitea prietenului său, Louis Brun, editor la Grasset, pentru a „nu exista nicio urmă a scrisului său de mână”. Conform scrisorilor, Proust a inventat acest sistem, promiţându-i editorului că „o să-l plătească, bineînţeles, în întregime”, scrie The Guardian. 

Proust l-a plătit pe Brun, după cum informează acelaşi site, cu 300 de franci pentru ca o referinţă pozitivă a romanului „Swann” („Du côté de chez Swann”) să apară pe prima pagină a ziarului „Le Figaro”, unul dintre cele mai bine cotate ziare. De asemenea, acesta a mai plătit alţi 660 de franci unui alt prieten pentru o recenzie care să apară pe prima pagină a „Journal des Debats”.

Un roman prea luminos pentru ochi

Scrisorile către Brun arată că Proust a scris despre propriul roman că este „o mică capodoperă” care „ca o rafală de vânt suflă departe vaporii soporifici” ai oricărei alte cărţi care era în acel moment de vânzare.

Scriitorul se compara cu Charles Dickens, scriind că „ceea ce vede şi simte domnul Proust este complet original”, scrisul său fiind „aproape prea luminos pentru ochi…”

Se pare că obsesia lui Proust pentru publicitate era din cauză că el însuşi plătise pentru publicarea cărţii, spun experţii. Mai multe edituri refuzaseră romanul până când Brun şi-a convins şeful, pe Bernard Grasset, să îl accepte în 1913. Condiţia a fost ca Proust să plătească toate cheltuielile.

Deşi a acceptat romanul, Grasset nu credea în reuşita romanului, spunându-i unui prieten căruia îi dăduse o copie că „este ilizibil”, după cum informează aceeaşi publicaţie.

Cea mai mare greşeală a unui editor

Totuşi, la câteva săptămâni de la publicare, mai mulţi critici au fost de părere că este opera unui geniu. Celebrul editor Gaston Gallimard (foto:dreapta)  i-ar fi scris lui Proust că faptul că l-a refuzat a fost cea mai mare greşeală a carierei sale, după cum a declarat  Benoît Puttemans, director al Sothebty's, citat de The Guardian.

Puttemans a mai adăugat că plata pentru recenzii bune se întâmpla adesea la vremea respectivă.

„Proust a făcut-o în mod magistral. Nu era niciodată foarte direct. Acţiona ca propriul său agent de presă, dând mici articole despre cartea sa pe care le scrisese chiar el, dar care voia să pară că au fost scrise de alţi oameni”, a mai spus Puttemans.

Proust a mai scris că un mare pictor a scris un articol despre o carte minunată, complimentându-l tuturor pe care îi întâlnea, a mai povestit Puttemans pentru AFP, adăugând că acesta dorea să mulţumească pe toată lumea. 

citeste totul despre: