Iubiri şi întâlniri. Patru tablouri

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

O vânase mult timp. Erau colegi, o vedea aproape zilnic. Îl atrăgea, era amabilă şi zâmbitoare cu el până la limita flirtului, o măgulea atenţia lui, dar îl respingea foarte ferm. O antilopă.

El a cunoscut pe altcineva, s-a căsătorit, glumele lor s-au mai rărit, dar o parte din gândurile sale rămăseseră lipite de fusta ei. Erau de notorietate la serviciu, toată lumea îi bănuia de o relaţie ilicită. Care ar fi fost atât de veche, că nu ar fi surprins sau scandalizat pe nimeni oficializarea ei. Şi, totuşi, nimic nu se întâmpla între ei. Relaţiile ei erau rare şi discrete, nu părea că un alt mascul îl oprea să o câştige.

După câţiva ani, el a divorţat. Ea era la fel de singură şi de neinteresată de el. S-a simţit ca un leu fără dinţi. Turbat şi jigărit. A urât-o, cu intensitate, o perioadă lungă. Şi-a schimbat locul de muncă, a văzut-o din ce în ce mai rar.

La un moment dat, a uitat-o. Într-un context neverosimibil pentru o poveste de amor, a reîntâlnit-o din întâmplare. La piaţă. Cumpăra praz.

Se îngrăşase ca o vacă. El s-a bucurat ca un porc.

Privile i se lipiră de domnişoară de la masa din faţa lui. Îl fascinau eleganţa ei corporatistă şi entuziasmul care pulsa în ea. Îmbrăcată într-un costum închis la culoare, frumos asortat cu bijuterii elegante, mânca singură cu ochii în laptop. Din când în când, se oprea ca să telefoneze cu o voce fermă, dar catifelată. Proaspăt promovată manager într-o multinaţională, se gândi el, privindu-i ochii obosiţi.

Se revedea pe el acum mult timp, la fel de proaspăt şi plin de elan într-o astfel de slujbă, pe vremea când practic trăia  pentru locul de muncă. Poziţie, cum i se spunea în jargonul englezit.

Se gândi să se apropie de ea, privirea îi fugea în decolteul ei, n-ar fi vrut să pară că vrea să o agaţe. Nu ştia ce să îi spună, voia doar să îi dea un semn de simpatie.

Între timp, ea a terminat de mâncat şi şi-a scos un pachet de şerveţele de hârtie. Cu un gest care părea graţios, a scos un şerveţel şi l-a apropiat de faţă. Apoi şi-a suflat nasul în el. Zgomotos, prelung, făcând şerveţelul să îi fluture prin faţă şi urechile lui să explodeze. O privi uimit.

Apoi domnişoara îl privi, pentru prima dată de când se aşezase vis-à-vis de el. Avea ochii uşor umezi. Îşi scoase al doilea şerveţel şi îşi suflă din nou nasul. Încă mai zgotos că prima dată.

27 de minute. Atât a durat această poveste de amor.

El, român aciuat în Franţa, îi trimite mereu scrisori unei englezoaice mutate aici, căsătorită cu un francez. O încredinţează de sentimentele lui, îşi plânge dorul, îşi declară amorul pătimaş. Ea îi răspunde, cu politeţe şi empatie, dar şi cu fermitate, încredintând-ul de lipsa totală de reciprocitate amoroasă.

Din această istorie, singurul câştigat este postaşul de origine poloneză. Care, din banii câştigaţi, îşi poate permite să sune des, acasă în ţara lui, o fată care nu îl iubeşte. Dar de care lui îi este dor.

În avion, pe acelaşi rând cu el stătea o domnişoară filiformă, vopsită blond. Avea blugi cu franjuri şi tenişi roz. Unghii false lungi, cu sclipici. Tatuaje şi multe zdrăngănele pe mâini. Purta un maieu mulat, semitransparent şi multicolor. Se uita la ea cu un zâmbet care oscila între amuzament şi condescendentă.

Era, în acelaşi timp, atrăgătoare. Se abţinea să nu facă vreo glumă nepotrivită sau să nu izbucnească în râs.

Dar apoi domnişoara ridică de pe măsuţa din faţa sa o carte şi începu să citească. Dostoievski, Crimă şi pedeapsă. I se făcu ruşine. Ar fi vrut să afle povestea acestei potriviri atât de neaşteptate.

Dar nu îndrăzni.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite