INTERVIU Scriitorul Marin Mălaicu-Hondrari: „Cred că toată arta lumii vine din obsesii, din vicii, din anomalii“

Scriitorul Marin Mălaicu-Hondrari vorbeşte, printre altele, despre cel mai recent roman, „Războiul mondial al fumătorilor“, apărut anul acesta la Editura Polirom.

Text de Emanuela Ignăţoiu-Sora

Marin Mălaicu-Hondrari s-a născut în 1971, la Sângeorz-Băi. Este poet, prozator şi traducător român. A locuit cinci ani în Spania, la Cordoba, unde a lucrat ca paznic, şofer, ajutor de grădinar şi unde a luat contact cu literatura în limba spaniolă, din care, mai târziu, va traduce scriitori importanţi, ca Mario Vargas Llosa sau Julio Cortazar. A debutat cu volumul de poezii „Zborul femeii pe deasupra bărbatului“ (Editura Eikon, 2004). A publicat patru romane, dintre care cel mai recent este „Războiul mondial al fumătorilor“ (Editura Polirom, 2015).

„Războiul mondial al fumătorilor“ este al patrulea roman pe care îl publici, după „Cartea tuturor intenţiilor“, „Apropierea“ şi „Lunetistul“. Trebuie să spunem că e o carte foarte aşteptată, atât de critica literară, cât şi de cititori. Or, e destul de rar ca un scriitor să aibă şi cititori devotaţi şi aprecierea criticilor. Cum îţi explici acest succes? 

Cred că totul ţine de multă muncă şi de puţin noroc. Dacă eşti onest şi nu vinzi pielea ursului din pădure, atunci vei avea parte şi de aprecierea cititorilor. Poate că cititorii cărţilor mele se regăsesc mai mult sau mai puţin în personajele mele. Adică sunt firi neliniştite, mereu în căutare de ceva, un soi de perfecţionişti, dar fără să aibă un ţel precis.

Să ne întoarcem la „Războiul mondial al fumătorilor“. Cum ţi-a venit ideea cărţii?

Aşa cum vine orice idee de a scrie o carte: pe neaşteptate. Mai întâi am avut un personaj, un fumător, un bărbat a cărui viaţă e jalonată tabagic. Apoi am brodat poveşti învăluite în fum.

În carte menţionezi diverse mărci de ţigări, unele dintre ele nici se mai găsesc pe piaţă. În plus, fiecare nou capitol este precedat de o aşa-zisă arhivă de fum. Cum te-ai documentat pentru această carte?

În primul rând m-am documentat fumând treizeci de ani. E şi asta o performanţă. În toţi aceşti ani de pufăială am încercat toate mărcile de ţigări de pe piaţa românească şi mare parte din cele de pe piaţa din Spania. Am fumat ţigări fără filtru, cu filtru, de foi, aromate, mentolate, lungi, scurte şi tutun negru, neprelucrat. Apoi, pentru mărcile de ţigări care dispăruseră de pe piaţă înainte ca eu să mă apuc de fumat m-am documentat vorbind cu fumători bătrâni şi foarte bătrâni. Şi de pe internet bineînţeles, unde există o bază de date foarte extinsă şi extrem de bine făcută.

În „Războiul mondial al fumătorilor“ apar personajele Constantin, Cristina, Adrian. Personaje cu acelaşi nume apar şi în alte romane ale tale. E un joc pe care îl propui cititorilor?

Nu e un joc. Pur şi simplu nu văd de ce ar trebui să caute alte nume când m-am obişnuit cu astea. Şi le şi simt oarecum apropiate încă de când încep să scriu. Mă apropii mai uşor de ele, le văd mai bine.

Eşti cunoscut prin faptul că acorzi foarte mare atenţie structurii cărţilor tale şi că la un moment dat „spargi cartea“. Poţi să ne vorbeşti mai mult despre această metodă de lucru?

Nu e chiar atât de complicat cum pare. Cred că structura creează senzaţia că  o poveste e bine spusă sau prost spusă. Până la urmă, structura înseamnă să ştii cum să scoţi în evidenţă lucrurile nespuse, cele pe care cititorul trebuie să le ghicească şi care dau forţă şi farmec cărţii.

Cartea imaginează un ţinut utopic, Camarile, în care fumătorii îşi pot găsi refugiul din calea UE, această „inchiziţie postmodernă“, care a îndepărtat fumul din spaţiile publice şi care îşi închide cetăţenii fumători în cuşti de sticlă. Deşi nu e o carte politică, cartea de acum are o anumită atitudine critică faţă de politici şi instituţii. Să ne aşteptăm la o asumare din ce în ce mai pronunţată a unor astfel de atitudini în cărţile tale viitoare?

Sper că nu. Politica ţine de mase, iar pe mine masele nu mă interesează. Nu-mi plac mulţimile, chiar dacă mărşăluiesc pentru cauze nobile. Sunt interesat strict de indivizi. Nu pot iubi o mulţime, fie ea chiar galeria de la Manchester United.

Obiceiul fumatului devine obiect al nostalgiei în această carte. Sunt mai multe astfel de „obiecte“ ale nostalgiei: Între-Văi (satul copilăriei), copilăria însăşi şi o să citez aici una dintre frazele mele preferate ale romanului: „Auzeam copiii în parcul din spatele birourilor. Poate că asta m-a întristat: că trecuse foarte mult timp de când nu mai jucasem fotbal la lumina becurilor de pe stradă. Mai mult, trecuseră foarte mulţi ani de când nu mai simţisem lăsarea întunericului ca pe un moment magic care îmbrăca în mister şi într-un soi de ilegalitate tot ceea ce făceam la adăpostul lui“. Poţi să ne spui mai multe despre tema nostalgiei din acest roman?

Într-adevăr, toate personajele principale din „Războiul mondial al fumătorilor“ sunt atinse de nostalgie. Preşedintele Ricardo Rivas Ponti are nostalgia vremurilor când nu era preşedinte şi nu era urât sau adulat de mulţime, ci era iubit de soţie şi de fiică. Constantin suferă de forma cea mai frecventă a nostalgiei, anume după timpurile minunate ale copilăriei. E ca şi cum oamenii mei de hârtie ar avea nevoie de nostalgie ca să prindă viaţă.

În zilele astea se dezbate o nouă lege care ar interzice fumatul în spaţiile publice. Nu cumva ne îndreptăm spre o lume mai sărăcită- în care toţi oamenii ar avea un stil de viaţă impecabil? Cu alte cuvinte, cât de necesare sunt viciile, obsesiile în lume?

Cred că toată arta lumii vine din obsesii, din vicii, din anomalii, cum le zice Mircea Cărtărescu. În ele stă viaţa noastră personală. Viciul face diferenţa, dacă vreţi.

Toate personajele feminine din romanele tale sunt mari cititoare. Vrei să ne povesteşti prima ta amintire cu o astfel de mare cititoare?

Prima mare cititoare pe care am întâlnit-o a fost o profesoară de franceză din Sângeorz-Băi, Dorina Negru, o femeie extraordinară, cu o bibliotecă uriaşă. Deşi era profă de franceză, mi-a vorbit foarte mult despre poezia americană. Iubea poezia şi era la curent cu ce se întâmpla în literatura română contemporană. Sunt ani buni de când nu mai ştiu ce face. Dar sunt convins că a rămas aceeaşi cititoare împătimită, care-şi cheltuie salariul pe cărţi.

Chestionar:

1. Marca de ţigări preferate

Rothmans

2. Maşina visurilor tale

Toyota Avalon

3. Cartea pe care ai lua-o cu tine pe o insulă pustie.

Jurnalul lui Kafka

4. Echipa de fotbal preferată.

Manchester United, după cum reiese şi din interviu.