Imaginaţi-vă că toate acestea nu ar fi existat. Unde aţi fi acum? Când v-aţi asumat că doar puţin din ceea ce vă defineşte astăzi nu aţi primit în dar? Multele Crăciunuri care îl fac posibil pe cel de acum. Când aţi fost ultima oară recunoscători pentru aceste lucruri?

Trăim, majoritatea dintre noi, mergând pe drumuri deschise de altii. Suntem previzibili, împlinim aşteptări facile. Ne învârtim în zona de confort, păstrăm tradiţiile moştenite. Suntem mândri de ceea ce am primit, nu de ceea ce am făcut. Puţini oameni ies din acest tipar. Sunt parcă ieri aici, alături de noi. Dar apoi au curajul de a îşi asuma o viaţă complet nouă. Îi regăsim, daca avem noroc, dupa un timp în altă parte a lumii, făcând orice altceva decât se aşteaptă de la ei, vorbind altă limbă şi gândind altfel decât noi.

O astfel de poveste are Alina Marin, scriitoare franceză de origine română. Crescută în orfelinatele din România, înainte şi după Revoluţie, de la patru ani la douăzeci şi unu, pleacă apoi în Franţa. Unde începe o viaţă complet nouă, alte studii, în altă limbă şi o un nou drum profesional, cel de autor. Are acum propria familie, trei copii care au toate şansele pe care ea nu le-a avut.

Îşi începe cariera povestindu-şi viaţa de orfelină. O carte scrisă cu atenţia unei memorii care vrea să se înţeleagă şi care vrea să facă această lume înţeleasă de alţii. O lume atât de îndepărtată de blânda Franţa, unde astfel de locuri nu există. O poveste care trezeşte cititorului francez aşteptări pentru o carte a tristeţii, a unei vieţi gri şi fără orizont. Nu este aşa, lectura ne rezervă surpriza unei cronici a speranţei, a unei lupte solitare. Este o carte în care întâlnim oaze de umor, este istoria formatoare în care povestitorul este şi autor. Care şi-a făurit, cu grijă, în ciuda mediului, propria poveste de viaţă împlinită.

Atunci când ceilalţi, copiii cu familie, primeau darurile de la parinţi, viitoarea scriitoare îşi construia propriul Crăciun.

După treisprezece ani în Franţa, Alina îşi trăieşte această poveste a bucuriei şi a reuşitei. Este autoare de succes în limba franceză, autor apreciat de cărţi pentru copii iar cartea autobiografică este deja o referinţă.

Cine povesteşte o viaţă povesteşte o lume. Cine scrie povestea unei vieţi o salvează, chiar daca nu o trăieşte. Dacă viaţa este în altă parte, este rolul povestaşului de a o aduce către ceilalţi. Trăim cât timp mai ştim să ascultăm poveşti. Cine salvează o viaţă salvează toată lumea. Va invit să o cunoaşteţi pe Alina Marin.

Ciprian Apetrei: Ai transformat povestea vieţii tale în poveşti pentru copii. De ce aşa şi nu un roman autobiografic ? 

Alina Marin: Nu este greşit. Într-o zi, un autor care mi-a citit cărţile pentru copii mi-a spus „Observ că aveţi o scriitură cu multe substraturi, nu vă plac poveştile simple pentru că nu aţi fost un copil fericit”.

Autobiografia mea se numeşte „Memoria unei orfeline”. Nu este vorba despre inventarea unui personaj care să îmi semene, caracteristica unui roman autobiografic. Eu relatez evenimentele aşa cum s-au întamplat, fara părtinire.

Cum este privită povestea ta de către francezi ?

A.M: Ca un act de curaj şi ca o lecţie de viaţă. Christine Métrailler, responsabilă, după Revoluţia din 1989, de misiuni umanitare în România pentru copii orfani sau abandonati, mi-a trimis acum câteva zile un mesaj foarte emoţionant. Va ofer câteva rânduri: „ce operă frumoasă ai realizat cu această carte: pentru toţi copii orfelini, pentru cei pe care i-ai cunoscut, pentru cei care ţi-au făcut rău şi care poate vor regăsi conştiinţa comportamentului lor oribil. Ai reuşit cu adevărat să creezi o operă pentru umanitate, pentru cei apropiaţi ţie, pentru partenerul tău, pentru copii tăi. Pentru tine. Ne-ai arătat tuturor, cu umor chiar, ca există speranţă chiar şi in cele mai grele momente.”  

Un comentariu apărut la istoria cărţii tale relatate în presa franceză spunea că nimic nu este pierdut dinainte. Avem dreptul la mai multe şanse. Cum sa ne punem în situaţia de a deveni schimbarea pe care o dorim, ca să îl citez pe Gandhi ?

A.M: Nimic nu este câştigat dinainte, de asemenea. Dar fiecare eşec este un pas spre reuşită. Nu suntem niciodată doar pierzători. Viaţa m-a învăţat că nu trebuie sa abandonez niciodată.  Nu există schimbare veritabilă daca începem sa ne simţim învinşi. Doar drumurile pe care le construim singuri ne duc la adevăr.

Scrii poveşti în franceză. În ce limbă visezi ?

A.M: Deşi limba viselor este universală, interpretările pe care i le dăm sunt diverse. Pâna la urmă, limba nu contează, important este să visăm...

Micul Prinţ sau Prâslea cel voinic ?

A.M: Amândoi pentru că poartă acelaşi mesaj: „Nu vedem bine decât cu inima. Esenţialul nu este vizibil ochilor”. Trebuie, fără sa abuzăm, să ne păstrăm inocenţa copilăriei şi, în acelaşi timp, precum Prâslea şi Micul Prinţ, să ne înarmăm cu răbdare, curaj şi determinare pentru că drumul care duce la adevăr este presărat cu încercări care ne îndepărtează de noi înşine.

Ce ai adus cu tine din România ?

A.M: Calatoria cu bagaj uşor mi-a permis să nu adaug suferinţei mele greutate suplimentară. Mi-am adus câteva carţi si o broscuta agăţată de un soare de jucărie, pe care am primit-o ca talisman de noroc. Un cadou deloc întămplător, broasca este simbolul metamorfozei. Privind în urmă, îmi dau seama că era o etapa care îmi lipsea din dezvoltarea emoţională şi spirituală. 

Ce ai exporta din civilizaţia franceză contemporană în România ?

A.M: Nimic care le-ar fi util în mod fundamental. Schimbările din România trebuie să vină din interior, dintr-un proiect innoit de ţară, nu din importuri. Deschiderea spre lume, inclusiv spre Franţa este importantă, dar efortul trebuie să fie local.

Eşti un francez de  origine română sau un român care locuieşte în Franţa ? Cât de mult te-a schimbat experienţa expatrierii ?

A.M: Nici român nici francez. Sunt un copil al lumii. Este ceea ce mi-a permis Franţa să fiu.

Astăzi chiar de m-aş întoarce a-nţelege nu mai pot. Te vezi revenind în România ?

A.M: Copiii mei, companionul meu, toată mica mea familie este aici. Se va întoarce autobiografia mea, în traducere în limba română, în acest an. Sper să fie de folos această mărturie, să servească pentru înţelegerea unui trecut pe care îl sper irepetabil.

O urare de început de an pentru România ?

A.M: Vă doresc să faceţi posibil să primiţi cadourile pe care le meritaţi.


Cartea Mémoire d'orphelin, respectiv cărţile pentru copii sunt disponibile şi pe Internet.