Copilăria unui hipster cultural
0
O personalitate scrie în această rubrică despre lecturile pe care le consideră fundamentale. Astăzi este rândul scriitoarei Lavinia Bălulescu.
Am învăţat să citesc la vârsta de patru ani, ajutată de bunica mea Victoria, o croitoreasă cu şase clase care ştia miliarde de poezii şi poveşti şi, în general, cunoştea toate lucrurile din lume. Înainte de a citi, am învăţat şi eu, ca toţi copiii, să spun poezii multe şi lungi (cu cât mai lungi, cu atât mai bine, ca să putem uimi musafirii). Se pare că pe atunci aveam o memorie foarte bună, pe la trei ani şi ceva ţineam minte toate strofele din „Mama lui Ştefan cel Mare“.
Tot înainte de citit au fost discurile cu poveşti, pe care le-aş fi putut asculta la nesfârşit şi care mi-au populat ani buni graniţa dintre somn şi realitate. Apoi, la patru ani şi ceva, am citit prima mea carte, „Legendele Olimpului“, de Alexandru Mitru. Sigur, după aceea am mai citit-o de câteva zeci de ori şi m-a fascinat într-un fel pe care nu l-am mai întâlnit până atunci.
Când m-am dus la şcoală, în clasa întâi, maică-mea era convinsă că o să mă plictisesc. N-a fost chiar aşa, ştiam să scriu şi să citesc, dar am avut adevărate drame pentru că nu puteam să-l fac pe doi.
Cititul, ca un război
Să revenim la cărţi! Mereu m-a enervat la culme să mă pună cineva să citesc o anumită carte. Lecturile suplimentare din vacanţa de vară erau mereu o chestiune oribilă, treceam prin toate, dar cu cea mai mare greaţă posibilă. Nici până în ziua de azi, spre exemplu, nu am apucat să termin „Moby Dick“. Îmi schimb, aş fi citit toate lucrurile de care nu ni se vorbea la şcoală, toate cărţile „de oameni mari“, dar totul era pe ascuns, „în afara programei“.
Am avut norocul unei familii în care s-a citit enorm şi al unei biblioteci generoase, de unde am putut să-mi aleg toate variantele posibile. Între timp, ai mei s-au prins că îmi place să citesc, poate şi pentru că eram aşa, un fel de ciudata familiei: când alţi copii cereau de ziua lor jucării sau haine, în cazul meu toată lumea ştia că aştept în dar o carte.
În clasele 5-8, am trecut prin diverse etape. Cititul începuse să devină, uşor-uşor, o manie. Îmi cronometrasem numărul de pagini pe care îl pot citi pe oră (aproximativ 50), aşa că ştiam sigur de cât timp aveam nevoie ca să termin o carte.
În vacanţele de vară, începusem să fac „citit de performanţă“, treceam prin patru cărţi pe săptămână, mă obligam, mă forţam, apoi notam titlurile într-un carneţel. De fapt, obiceiul ăsta ciudat cu listele de cărţi mi s-a păstrat până în ziua de azi, pentru că, între timp, memoria mea genială de recitator precoce de poezii s-a atrofiat, cum era şi de aşteptat.
Când l-am descoperit pe Eliade, mi-am dat seama că avea dreptate: aveam prea puţin timp la dispoziţie. Am început şi eu să dorm tot mai puţin, ca el, să mă trezesc dimineaţa devreme, să citesc pe stradă, în mers, în pauze, oriunde, oricând. Ce să mai, ideea e că, la mine în cap, făceam performanţă în citit.
Pe primul băiat care mi-a cerut prietenia l-am pus să-mi facă o listă cu cele mai frumoase zece cărţi pe care le citise. A fost un eşec total. Nu citise în viaţa lui atât! Între timp, mi s-au dezvoltat diverse tabieturi, unele dintre ele au rămas până azi: nu pot citi stând la o masă, nu pot îndoi paginile cărţilor, niciodată nu las neterminată pagina din dreapta, nu pot renunţa la o carte dacă mă plictiseşte (e ca un război. Renunţ la ea doar daca îmi dau seama că e foarte proastă, în rest continui lupta!).
Nu ştiu exact câţi ani aveam când am înţeles că cititul nu e un maraton, că nu e o bătălie, că nu e cool, că nu trebuie să îi judec pe oameni în funcţie de cât şi ce au citit. Acum am ajuns, în sfârşit, la cea mai mişto stare: citesc ca să fiu fericită. Mă ajută. Cea mai mare bucurie e atunci când găsesc ceva absolut minunat şi o conving, de exemplu, pe o prietenă foarte dragă să citească şi ea. Apoi ne vedem şi este atât de emoţionată şi prinsă de ce a citit, încât mi se confirmă şi mie că suntem vii şi suntem bine.
CV
Lavinia Bălulescu (n. 1985, Drobeta Turnu-Severin) este scriitoare şi jurnalistă la ziarul „Adevărul“. A absolvit Facultatea de Jurnalism-Engleză a Universităţii de Vest din Timişoara şi masteratul „Jurnalism european şi comunicare în regiuni multietnice“, în cadrul aceleiaşi instituţii. A debutat în 2004 cu volumul de versuri „MOV“ (Editura Prier), cu care a câştigat premiul de debut al Uniunii Scriitorilor, filiala Timişoara. În 2007, i s-a publicat al doilea volum de poezie, „Lavinucea“ (Editura Cartea Românească), în urma câştigării Concursului de manuscrise al Uniunii Scriitorilor din România. Este prezentă în volume colective precum: „Mai am un singur Doors“ (Editura Blumenthal, 2011), „Primul meu porno“ (Editura ART, 2011), „Moş Crăciun & Co.“ (Editura ART, 2012). Recent a debutat editorial în proză, cu volumul „La mine-n cap“ (Editura Cartea Românească, 2013). Lansarea volumului va avea loc pe data de 22 mai, de la ora 17.30, în Bucureşti, la Librăria „Adevărul“ de pe Strada Doamnei, nr. 27-29.
Top 10 cărţi care m-au marcat
1. „Zenobia“, de Gellu Naum
2. „Un veac de singurătate“, de Gabriel García Márquez
3. „Orbitor“, de Mircea Cărtărescu
4. „Dragostea e un câine venit din iad“, de Charles Bukowski
5. „Băiuţeii“, de Filip şi Matei Florian
6. „Pastorala americană“, de Philip Roth
7. „Eseu despre orbire“, de José Saramago
8. „Nici o privire“, de Jose Luis Peixoto
9. „Soţ şi soţie“, de Zeruya Shalev
10. „Adam şi Eva“, de Liviu Rebreanu
Top 5 autori preferaţi
1. Gellu Naum (1915-2001)
2. Gabriel García Márquez (n. 1927)
3. Mircea Cărtărescu (n. 1956)
4. Charles Bukowski (1920-1994)
5. Philip Roth (n. 1933)
Se încarcă comentariile...
