Cele mai frumoase poveşti de seducţie de Sf. Valentin

Cele
mai frumoase poveşti de seducţie de Sf. Valentin

Volumul „Şapte poveşti de seducţie”, publicat la Editura Nemira în ajun de Ziua Îndrăgostiţilor, îşi propune să adune laolaltă câteva dintre cele mai frumoase texte clasice în care iubirea şi seducţia se întâlnesc şi se completează.

O încercare de a contrabalansa kitsch-ul care invadează întreg spaţiul social de Sf. Valentin, volumul „Şapte poveşti de seducţie” completează o serie din care mai fac parte „Şapte poveşti de dragoste”, „Şapte poveşti de călătorie” şi „Şapte poveşti de vacanţă”, publicate în colecţia Damen Tango a Editurii Nemira. Toate cele şapte texte pe care le cuprinde antologia aparţin unor clasici ai literaturii, care au inventat arta seducţiei în epoci în care un gest erotic avea cu totul alte semnificaţii decât are azi.

De la Casanova şi noaptea de amor pe care cel mai mare seducător al tuturor timpurilor o petrece în compania a două tinere ce se lasă în voia plăcerilor alături de el, până la tenebroasa poveste a lui Carmen, a lui Prosper Mérimée, femeia prin ale cărei vene curgea o forţă de a seduce aproape ocultă, volumul este o călătorie în lumea celor mai aprinse şi tainice dorinţe. Acolo unde erotismul se confundă cu dragostea, cu moartea, cu lumina şi întunericul deopotrivă. Diverse ipostaze ale acestui straniu şi tainic sentiment, diverse chipuri ale plăcerii, ale fiorului care se iveşte într-o fiinţă umană, de la cel mai cast la cel mai pervers, precum şi urmările lui, toate sunt urmărite în acest volum.

„Ciorapul alb” de D.H. Lawrence este textul care deschide antologia, propunând o incursiune fermecătoare într-o lume veche şi nouă mereu. O seară de bal, un dans în braşele unui bărbat care-ţi fură simţurile şi apoi un ciorap şi o pereche de cercei de perle trimişi cadou de St. Valentine’s Day îţi schimbă viaţa…

În final, celebrul text al lui Tolstoi, „Sonata Kreutzer” – o încercare de a desface mecanismele prin care un bărbat şi o femeie ajung să se îndrăgostească, să se iubească, să se urască, să se ucidă din dragoste sau din gelozie. Iar între cele două „coperţi”, „O noapte cu Nanette şi Marton”, de Giacomo Casanova, „Guvernanta”, de Stefan Zweig, povestea unei femei seduse şi abandonate, „Cea mai frumoasă dragoste a lui Don Juan”, de Barbey D'Aurevilly  şi „Povestea Eminei şi a surorii sale, Zibelda”, de Jan Potocki, din volumul „Manuscrisul găsit la Saragosa”.

Vă oferim un fragment în avanpremieră din textul „O noapte cu Nanette şi Marton”, de Giacomo Casanova...

FRAGMENT

– Îmi pare foarte bine, le spusei, că n-am pentru voi decât sentimente prieteneşti, căci altminteri m-aş simţi tare prost să fiu nevoit să petrec o noapte cu voi fără a încerca să vă dau – şi să şi primesc – dovezi de iubire. Căci sunteţi amândouă frumoase coz şi făcute spre a suci capul oricărui bărbat căruia îi veţi îngădui să vă cunoască mai temeinic.

Urmând a vorbi astfel, mă prefăcui că mi-e somn. Băgând prima de seamă, Nanette îmi spuse:

– Haide, nu te mai chinui, suie-te în pat: noi o să mergem să ne culcăm pe canapea în odaia de alături.

– Aş fi, zisei, cel mai mare mişel de pe lume, dacă aş face una ca asta. Să stăm de vorbă şi somnul o să-mi treacă. Mi-e însă de voi. Culcaţi-vă, iar eu, scumpele mele prietene, mă duc în odaia cealaltă. Dacă vă temeţi de mine, încuiaţi-vă. Ar fi însă o greşeală, căci vă iubesc cu inimă de frate.

– N-o să facem niciodată una ca asta, îmi spuse Nanette. Lasă-te însă înduplecat şi culcă-te aici.

– Nu pot dormi îmbrăcat.

– Dezbracă-te, o să ne uităm în altă parte.

– Nu asta mă înspăimântă, dar n-aş putea nici aţipi ştiindu-vă silite să vegheaţi din pricina mea.

– O să ne culcăm şi noi, îmi spuse Marton, dar fără să ne dezbrăcăm.

– Iată o neîncredere care-mi jigneşte cinstea. Spune-mi, Nanette, mă socoteşti om de cuvânt?

– Bineînţeles.

– Foarte bine, dar trebuie să mi-o dovedeşti. În acest scop, vă rog să vă culcaţi goale-goluţe de-a dreapta şi de-a stânga mea, bizuindu-vă pe cuvântul meu de cinste că nici n-am să vă ating. De altfel, sunteţi două împotriva unuia singur: de ce v-aţi teme? Sunteţi doar slobode să ieşiţi din pat, de îndată ce m-aş obrăznici. Într-un cuvânt, dacă nu vă învoiţi să-mi daţi astă dovadă de încredere, nici când mă veţi vedea adormit, nu mă culc deloc.

Şi, tăcând, mă făcui că adorm. Ţinură câteva clipe sfat pe şoptite şi pe urmă Marton îmi spuse să mă duc să mă culc, că vin şi ele de îndată ce vor vedea că am adormit. Nanette, întărindu-i făgăduiala, mă întorsei cu spatele, mă dezbrăcai şi, după ce le dădui bună-seara, mă culcai. Odată în pat, mă făcui că dorm. Curând însă somnul mă cuprinse cu adevărat şi nu mă deşteptai decât când veniră şi ele să se culce. Atunci, întorcându-mă pe partea cealaltă ca unul care încearcă să adoarmă la loc, stătui nemişcat până când dobândii temei să le cred adormite. Şi dacă nu erau înseamnă că de bună-voia lor se prefăceau. Îmi întorseseră spatele, iar lumina era stinsă: lucram deci la întâmplare şi-mi adusei închinăciunile întâi celei din dreapta, fără să ştiu dacă-i Nanette sau Marton. O găsii făcută ghem, înfăşurată în singurul veşmânt pe care nu-l lepădase. Ferindu-mă de orice repezeală şi cruţându-i sfiala, o adusei, treptat, să se dea bătută, încredinţată că cel mai înţelept lucru e să se facă mai departe că doarme şi să mă lase să-mi văd de drum. Curând, cele ale firii lucrând într-însa în înţelegere cu mine, ajunsei la ţintă, iar strădaniile mele, încununate cu o deplină izbândă, îmi înlăturară orice putinţă de a mă îndoi că dobândisem o trufanda pe care o prejudecată, poate, ne face s-o preţuim mai scump decât se cuvine. Încântat că am gustat o plăcere din care, atunci întâi, mă înfruptam pe săturate, îmi părăsesc uşurel mândruţa, spre a-i aduce celeilalte un nou şi înflăcărat plocon. O găsesc nemişcată, culcată pe spate, părând că doarme somn adânc şi liniştit. Umblând uşurel, ca şi cum m-aş fi temut să n-o trezesc, începui s-o dezmierd, încredinţându-mă că nu e mai învăţată ca soru-sa. Iar când o anume mişcare firească mă făcu să înţeleg că iubirea nu-mi respinge prinosul, mă pregătii să împlinesc jertfa până la capăt. Lăsându-se atunci năpristan doborâtă de vioiciunea simţirii care o frământa şi parcă ostenită cumva de rolul măsluit pe care şi-l însuşise, mă strânse tare în braţe într-o clipă ca aceea, fremătând precum eu însumi fremătam, până când dragostea ne cufundă sufletele într-una şi aceeaşi voluptate.

Erau semne după care mi se păru că o recunosc pe Nanette; i-o spusei.

– Da, eu sunt, şi mă socot fericită, ca şi soră-mea, dacă ai să fii cinstit şi statornic.

– Până la moarte, îngeraşilor, şi cum tot ce s-a petrecut între noi izvorăşte din dragoste, să nu mai fie niciodată între noi vorba despre Angela.

O rugai pe urmă să se ridice să aprindă lumânările. Îndatoritoare, însă, Marton se ridică ea numaidecât şi ne lăsă singuri. Când am văzut-o pe Nanette în braţele mele, îmbujorată de focul iubirii, şi pe Marton lângă noi, cu o lumânare în mână şi parcă învinuindu-ne din ochi de nerecunoştinţă fiindcă nici nu-i vorbeam, în vreme ce, lăsându-se prima cucerită de dezmierdările mele, ea o încurajase pe soră-sa să facă la fel, mi-am înţeles pe deplin fericirea.

– Hai să ne sculăm, dragele mele, şi să ne jurăm prietenie veşnică!

Copyright „Şapte poveşti de seducţie”, Editura Nemira

citeste totul despre: