- Gânduri cam ciufulite, căldura predispune la lene intelectuală, se persiflă singură. O să văd dacă pot primi la schimb ceva mai articulat.

Îşi vizita prietenul preferat, dar pe care îl vedea rar. Era discret în efervescenţa sa intelectuală, o supriză şi o încântare pentru cei care îl vizitau.

Îi deschise uşa cu un gest hotărât. Nu îl văzuse niciodată aşa. Ochii săi mari şi albaştri sclipeau de bucurie, pupilele dilatate aruncau fărâme de lumină, ca două oglinzi cu multe faţete. Zâmbea cu gura până la urechi. Deja bine dispusă de soarele de afară, aderă imediat la bucuria lui.

- Eşti foarte vesel astăzi!

- Da. Puţin spus. Nu dorm de câteva zile.

- De ce?

- Este primăvară, râse el.

- Nu înţeleg.

- Ştiu, de asta râd. O să îţi explic. Primăvara înseamnă bucurie, iar pentru mine asta înseamnă că trebuie să molipsesc cât mai multă lume. Trăiesc o poveste, îţi voi explica. Avem nevoie de cafea. Este gata, te aşteptam. Te rog, ia un loc pe balcon, vin imediat cu ceştile.

Oceanul părea să fie şi el pregătit să asculte. Valurile încetineau în apropierea plajei, că să tragă cu urechea. Inspira cu nesaţ aerul sărat, în timp ce vântul îi aduse mirosul de cafea înainte ca el să vină cu ibricul. 

- Pe balconul tău cu vedere la mare, ştii că îţi cred orice poveste. Ţi-ai făcut aici un spaţiu fermecat.

- La acesta poţi şi să participi. Trebuie doar să priveşti apa, să zâmbeşti şi să mă asculţi.

- De-abia aştept!

- La începutul primăverii, gândurile bune încep să se aşeze deasupra apei mării, ca un văl transparent, care se ascunde în ceaţa care încă nu şi-a pierdut puterea.

- Gândul ăsta bun, îmbătat probabil de atâta parfum de flori de primăvară, aleargă întruna, nu mai pot să mă ţin după el, spuse ea.

Începuse să plouă mărunt, dar cu soare. Şi gândul bun zbură dintr-o dată lângă ei, cu aripile ude, dar râzând cu mare poftă. Ea îi suflă puţin pe aripi să se usuce, iar el, relaxându-se pe ceaşca de porţelan, le povesti cum a recuperat o jucărie din parc, pierdută cu o zi în urmă de o fetiţă neglijentă. A doua zi, aceasta îşi găsise păpuşa aşteptând-o pe bancă sub o umbrelă în miniatură ca să nu îşi ude rochia din dantelă vernil. Le spuse cum un copil, care îşi dorise mult un animăluţ de ziua lui, primise un caniş alb într-o cutie. Cum îşi deschidea pachetul frumos împodobit cu tot felul de funde colorate, canişul lătra din cutia cu găuri şi aproape voia să-i sară copilului în braţe cu tot cu cutie.

Se auzea în surdină o piesă a lui Prokofiev. Gândul bun le explică despre ,,bătălia pianelor” şi premiul pus la licitaţia de talente pe care Prokofiev l-a câştigat în 1914: un pian cu coadă Schreder. Şi dintr-o dată ploaia se opri, cu toate că alţi nori se adunau spre nord. Gândul bun îşi flutură aripile vesel şi îi luă de mână. Nici nu-şi terminaseră cafeaua, dar nu aveau încotro decât să meargă cu el.

Începură să alerge să nu-i prindă răpăiala care urma, prevestită deja de nori negri ce tot umbreau razele soarelui. Deja când ploaia torenţială începu, se aflau într-o clădire impunătoare, la un concurs de pian, cu mulţi copii emoţionaţi de mână cu părinţii şi profesorii lor.

Gândul bun îi şterse lacrimile unui băiat blonduţ cu ochi albaştri care plângea în hohote pentru că greşise două note:

- Să ştii că şi cei din juriu au fost copii emoţionaţi şi nu au uitat când au greşit şi ei o notă la primul lor concert sau la prima competiţie. La urma urmei, un concurs vine cu tot, cu emoţii, cu talent, cu muncă multă şi toate sunt punctate de juriu.

Băiatul se oprise din plâns nedumerit şi bucuros să afle că şi oamenii mari au avut odată emoţii.

Se auzea peste tot muzică şi erau atâtea gânduri bune acolo, că acestea se prinseră într-o horă spre deliciul copiilor care îşi aşteptau rândul ca să încerce pianul înainte de concurs. Munciseră mult pentru concurs şi făcuseră şi o expoziţie de tablouri. Tot felul de tablouri cu flori, cu anotimpuri, călătorii şi animale, fiecare păzit de câte un gând bun pe hol. Fetele erau îmbrăcate în alb şi în culori pastelate, băieţii îşi aşezau papionul la gât înainte să se ducă să cânte la pianul alb din sală. Unii erau atât de micuţi pentru scaunul din faţa pianului, încât nu ajungeau cu picioarele pe podea.

O fetiţă cu o rochie lungă, albă ascundea în poală trei portocale mici, care salutară gândul bun în patru acte. Dragostea celor trei portocale, le şopti celor doi gândul lor bun, pentru că era aproape enciclopedic şi pasiunea lui era istoria artelor. Începuseră călătoria cu Prokofiev şi o sfârşiră simetric cu Opus 33. Pe aripile vântului de primăvară, împreună cu gândul bun, se întoarseră pe balcon să-şi termine cafeaua, acum rece, dar la fel de bună, mirosind puternic a cardamom. Gândul bun plecă la treburile sale, era încă mult de lucru, ploaia se terminase, aşa că îi salută şi dispăru pe deasupra valurilor.

Aroma unei cafele bine făcute ne face gazde mai bune. Dacă ştim să privim cum se cuvine un gând bun, el se va întoarce la noi. Şi nu singur. Bucuria primăverii face uitată ceaţa iernii şi ne pregăteşte pentru răsfăţul verii. Suntem bucuria pe care o aducem altora, dar şi bucuria pe care o primim de la ceilalţi. Iar cardamomul  este un ingredient atât de uşor de găsit.

- Să ne zâmbim unii altora. Iată un gând pe care merită să îl dăm mai departe.
________________________________________________________________________________

Poveste scrisă la patru mâini, împreună cu Arleen Ionescu, profesor de literatură engleză şi teoria critcii la UPG Ploieşti. Firul narativ s-a împletit străbătând, electronic, drumul dintre Republica Franceză şi cea de la Ploieşti.

Citiţi şi:

Vinul cu gând bun şi scorţişoară. Poveste de iarnă