În 31 octombrie 1517, Martin Luther lipea pe uşa Bisericii Tuturor Sfinţilor din Wittenberg cele 95 de teze care stau la baza confesiunii creştine reformate care s-a răspândit rapid în rândul populaţiei germanice, ajungând, de exemplu, şi pe teritoriul României de astăzi: saşii au trecut la lutheranism şi bisericile fortificate deţinute de ei în Transilvania au devenit biserici reformate.

Trecerea unei jumătăţi de mileniu de la acest moment important din istoria bisericii creştine este marcată, iată, şi prin muzică, şi nu întâmplător, pentru că în cadrul Bisericii Reformate muzica ocupă un loc foarte important. „Una dintre trăsăturile esenţiale a spiritualităţii evanghelice lutherane este cultivarea muzicii, atât în înţelesul ei liturgic, strict bisericesc, cât şi în sensul larg al artei. Reforma a dat naştere fenomenului cântatului comunităţii în cadrul slujbelor religioase prin publicarea şi folosirea cărţilor de cântări, cât şi prin importanţa crescândă a orgii ca instrument liturgic. În cadrul teologiei evanghelice a secolului al XIX-lea muzica este definită drept "simţul eternităţii" (Fr. Schleiermacher), actul creaţiei muzical-artistice fiind o trăsătură divină, oglindire a esenţei dumnezeieşti care vibrează în oameni.” (Vlad Năstase, cantorul Bisericii Evanghelice CA din Bucureşti).

În 16 iunie, casa de discuri Deutsche Grammophon a lansat un album prin care şi-a propus celebrarea prin muzică sărbătorii Bisericii Reformate: integrala simfoniilor de Felix Mendelssohn Bartholdy, purtând semnătura Orchestrei de Cameră a Europei, dirijor Yannick Nezet Seguin.

O alegere nu întâmplătoare a repertoriului: Felix Mendelssohn Bartholdy a scris o simfonie care se intitulează chiar „Reforma”; este a cincea simfonie în ordinea publicării, însă a doua în ordinea cronologică a compunerii. A fost creată tot pentru o aniversare a Bisericii Reformate, în 1830, când se împlineau 300 ani de la declararea Confessio Augustana, o declaraţie importantă de credinţă a bisericii. Simfonia „Reforma” include în ultima parte şi un coral compus chiar de Martin Luther.

De altfel, şi Simfonia a II-a, Lobgesang – în traducere Imn de slavă, are o trimitere religioasă, chiar dacă ea a fost compusă pentru o sărbătoare laică: 400 ani de la invenţia tiparului, sărbătoriţi în 1840. În ordine cronologică, aceasta este ultima simfonie scrisă de compozitor, anticipând prin dimensiuni şi includerea corului şi a soliştilor de viitoarele simfonii ale lui Mahler.

În total, Mendelssohn a scris 5 simfonii de maturitate (mai are încă 12 de tinereţe, pentru orchestră de coarde): pe prima a compus-o pe când avea doar 15 ani; cele mai cunoscute rămân astăzi a treia, Scoţiana şi mai ales a patra, Italiana.

Există şi un alt aspect simbolic în alegerea acestor simfonii: Felix Mendelssohn Bartholdy a făcut parte dintr-o familie importantă cu origini evreieşti, însă părinţii săi nu i-au acordat niciun fel de educaţie religioasă când era copil şi nici nu l-au circumcis; a fost botezat la 7 ani drept creştin reformat, primind astfel şi numele Bartholdy.

Felix Mendelssohn Bartholdy a fost un talent asemănător cu Mozart: un copil-minune pe care însă părinţii nu l-au purtat ca pe un trofeu în turnee, aşa cum s-a întâmplat cu Mozart; au avut aceeaşi uşurinţă în a compune, aceeaşi strălucire şi inventivitate, care s-a manifestat, însă, în epoci diferite istorice, ceea ce a şi influenţat, desigur, creaţia lor. Ca şi Mozart, şi Mendelssohn s-a stins din viaţă tânăr: a trăit între 1809 şi 1847. Şi mai este ceva care îi leagă, aşa cum remarcă şi dirijorul Yannick Nezet Seguin: acea lumină eterică pe care o iradiază muzica lor.

Iar înregistrările realizate de Orchestra de Cameră a Europei, sub conducerea lui Yannick Nezet Seguin, tocmai acest din urmă aspect cred că îl pun foarte bine în prim plan, această lumină eterică al muzicii lui Mendelssohn, vivacitatea, căldura, umanitatea care transpar din muzica lui. Sigur, este de folos faptul că înregistrările au fost realizate în timpul unor concerte live (din 2016, în cadrul unui festival Mendelssohn de la Paris), şi într-o sală care deţine în prezent una dintre cele mai bune acustici din lume – Philharmonie din Paris.

Pentru cei care nu au mai auzit până acum de Yannick Nezet Seguin, e important de menţionat că el este astăzi unul dintre cei mai căutaţi dirijori la nivel mondial. Are 42 ani, este director muzical al Orchestrei Simfonice din Philadelphia (una dintre cele mai bune din America) şi a fost desemnat să preia şi conducerea celebrului Teatru Metropolitan din New York, începând de anul viitor. Este un dirijor foarte carismatic, cu mare priză la public, care respectând partitura, reuşeşte să aducă mereu o viziune proaspătă.

Alături de Orchestra de Cameră a Europei, Yannick Nezet Seguin a înregistrat pentru Deutsche Grammophon, în 2014, integrala simfoniilor de Robert Schumann, dar şi mai multe opere de Mozart – „Nunta lui Figaro” a fost nominalizată la premiile Grammy. Iată acum o nouă integrală – această luminoasă integrală a simfoniilor de Mendelssohn, care aduce strălucirea, ordinea şi claritatea de gândire a spiritului germanic. De care avem cu toţii nevoie...

Albumul Mendelssohn a fost difuzat în trei episoade de Radio România Muzical – ultimul este programat luni, 3 iulie, de la ora 19.00, însă poate fi reascultat oricând pe site-ul proiectului Discurile anului 2017. Albumul poate fi comandat în format fizic aici.