Festivalul de Film de la Câmpulung va aduce în Bucovina cele mai noi filme din India şi Danemarca VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Câmpulung Film Festival va începe pe 26 august
Câmpulung Film Festival va începe pe 26 august

Prima ediţie a Câmpulung Film Fest va avea loc în perioada 26-28 august, la Câmpulung Moldovenesc, în judeţul Suceava. Festivalul va avea două secţiuni dedicate unor prestigioase şcoli de film, cea din Danemarca şi cea din India.

Cele două secţiuni principale ale festivalului sunt dedicate filmelor realizate de tineri regizori aflaţi în două ţări foarte diferite. Particularitatea evenimentului proiectat în oraşul bucovinean rezidă atât în strategia de selecţie a filmelor, cât şi în rularea peliculelor în spaţii neconvenţionale. 

Cel mai nou eveniment pe harta festivalurilor de film din România îşi propune să aducă în atenţia publicului autohton, la prima ediţie, două dintre cele mai prestigioase şcoli cinematografice din lume: Şcoala Naţională Daneză de Film din Copenhaga, Danemarca şi Institutul Naţional de Design (NID) din Ahmedabad, India. Pe parcursul celor trei zile ale festivalului vom difuza 30 de filme de scurt şi mediu metraj, selectate dintre creaţiile de licenţă ale absolvenţilor generaţiilor 2015/2016.

Şcoala Naţională Daneză de Film este renumită şi respectată la nivel mondial pentru curricula avangardistă şi pentru regizorii celebri pe care i-a format, printre aceştia numărându-se Lars von Trier şi Thomas Vinterberg.

De cealaltă parte a lumii, Institutul Naţional de Design din India a fost inclus în clasamentul Bloomberg al celor mai bune şcoli de design din lume. Departamentul de Comunicare Film și Video al NID este unul din cele mai respectate programe de educație în cinema din Asia.

Intenţia declarată a festivalului este de a aduce Cinemaul în conştiinţa publică şi de a reconecta audienţa la bucuria ritualului de a viziona filme alături de alţi membri ai comunităţii. Câmpulung Film Fest se doreşte a fi locul de intersecţie anual a două culturi străine publicului autohton, transformându-se astfel într-o unealtă de a reflecta, într-o manieră comparativă, asupra similitudinilor şi diferenţelor dintre cele două culturi invitate, dar mai ales asupra specificului autohton.

Filmele vor rula atât la Casa de Cultură din Câmpulung Moldovenesc, cât şi în spaţii neconvenţionale din oraş. La finalul celor trei zile, în cadrul primei ediţii a festivalului va fi decernat un Premiu al Publicului, stabilit în urma unui sistem de vot pus la dispoziţia audienţei.  

campulung film
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite