VIDEO Documentar dedicat scriitorului Norman Manea, la Zilele Filmului German
0Luni, 19 octombrie, de la ora 18.00, la Cinema Studio din Bucureşti, în cadrul celei de-a X-a ediţii a Zilelor Filmului German, va avea loc premiera filmului documentar „Le beau danger“, în regia lui René Frölke. Filmul îi este dedicat prozatorului şi eseistului român Norman Manea (79 de ani).
Documentarul „Le beau danger“ a fost proiectat în 2014 la Berlinală. Norman Manea, născut în 1936, în Bucovina, a fost deportat, împreună cu familia, într-un lagăr de concentrare. A supravieţuit şi a emigrat, în 1986, din România în Occident. Astăzi, scrie şi predă la New York. Aceste detalii biografice apar târziu în film, prioritară fiind activitatea sa literară. În imagini predomină panouri cu fragmente ample din operele scriitorului. Filmările pe 16 mm şi în format digital, imaginile alb-negru şi color, precum şi colajele de sunet, povestesc, printre altele, experienţele exilului şi ale înstrăinării.
Norman Manea, profesor de literatură europeană şi „writer in residence“ la Bard College, a fost distins cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1979) şi Premiul Uniunii Scriitorilor (1984, anulat de către Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste). După 1986, lucrările sale au fost traduse în peste 20 de limbi. Volumele publicate în SUA au figurat în selecţia celor mai importante apariţii editoriale din The New York Times. Scriitorului i s-au decernat în 1992 Bursa Guggenheim şi Premiul MacArthur („Nobelul american“). În 1993, Biblioteca Naţională din New York l-a sărbătorit cu prilejul acordării distincţiei „Literary Lion” al bibliotecii. În 2002, i s-a decernat Premiul internaţional de literatură Nonino pentru „Opera omnia“, iar în 2006 Premiul Médicis Étranger pentru volumul „Întoarcerea huliganului“. Tot în 2006, a fost distins cu Meritul Cultural în grad de comandor de către preşedintele României, a fost ales membru al Academiei de Arte din Berlin şi în juriul internaţional al Premiului Nonino.
La Editura Polirom, au apărut, printre altele, următoarele cărţi: „Întoarcerea huliganului“ (ed. I, 2003; ed. a II-a, 2006, 2008, 2011), „Plicuri şi portrete“ (ed. I, 2004; ed. a II-a, 2014), „Fericirea obligatorie“ (ed. a II-a, 2005, 2011, 2015), „Despre Clovni: Dictatorul şi Artistul“ (ed. I, 2005; ed. a II-a, 2013), „Anii de ucenicie ai lui August Prostul“ (ed. a II-a, 2005; ed. a III-a, 2010), „Plicul negru“ (ed. a V-a, 2007, 2010), „Sertarele exilului. Dialog cu Leon Volovici“ (2008), „Înaintea despărţirii. Convorbire cu Saul Bellow“ (2008), „Vorbind pietrei“ (2008) şi „Atrium“ (ed. a II-a, 2008).
Program de la Zilele Filmului German
Luni, 19 octombrie
ora 18:00 Le beau danger de René Frölke
ora 20:30 Cinema – O afacere publică/ Cinema: A Public Affair de Tatiana Brandrup
Marţi, 20 octombrie
ora 18:00 Jack de Edward Berger
ora 20.00 Dragoste periculoasă/ Härte (Tough Love) de Rosa von Praunheim
Miercuri, 21 octombrie
ora 18:00 Basm proletar de iarnă/ Ein proletarisches Wintermärchen de Julian Radlmaier
ora 20.00 Victoria de Sebastian Schipper
Joi, 22 octombrie
ora 18:00 Solo Sunny de Konrad Wolf
ora 20.00 Pe când visam / Als wir träumten de Andreas Dresen
ora 21.00 B-Movie: Lust and Sound in West-Berlin (1979-1989) de Jorg A. Hoppe, Klaus Maeck, Heiko Lange