Berlinale 2015: Ursul de Aur, câştigat de un iranian arestat la domiciliu. Premiul a fost ridicat de nepoata cineastului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nepoata cineastului iranian a plâns când a ridicat în aer Ursul de Aur   FOTO: FLORIN GHIOCA / BERLIN
Nepoata cineastului iranian a plâns când a ridicat în aer Ursul de Aur   FOTO: FLORIN GHIOCA / BERLIN

Cel mai important trofeu al Berlinalei, Ursul de Aur, a fost câştigat de iranianul Jafar Panahi, care nu a putut să îşi ridice personal trofeul, întrucât are interdicţie de a părăsi ţara, după ce a fost condamnat la şase ani de închisoare şi a stat inclusiv în arest la domiciliu. Premiul i-a fost înmânat nepoatei cineastului, care apare în film.

Cu lacrimi în ochi, copila a urcat pe scenă şi a ridicat trofeul deasupra capului, moment în care a izbucnit în plâns. Ulterior, ea nu a mai fost în stare decât să îşi ceară scuze la microfon, spunând că este teribil de emoţionată şi că nu poate să mai rostească vreun cuvânt. Ea a fost preluată de juraţii aflaţi pe scenă şi dusă în culise pentru a-şi reveni.

Ursul de Aur i-a revenit unchiului său, Jafar Panahi, care joacă şi rolul principal în road movie-ul "Taxi". Doar că regizorul iranian nu a putut să vină să îşi ridice personal trofeul, întrucât are interdicţia de a părăsi ţara.

Cineastul iranian Jafar Panahi, unul dintre adversarii regimului de la Teheran, a fost condamnat, în 2010, la şase ani de închisoare de către magistraţii din ţara sa, care, în plus, i-au interzis să mai facă filme timp de 20 de ani. Potrivit avocatului cineastului, condamnarea a fost dictată pentru conspiraţie şi propagandă contra regimului de la Teheran. Lui Panahi i-a fost interzis, de asemenea, să părasească ţara şi să acorde interviuri presei tot timp de două decenii.

Arestarea lui Panahi a fost criticată de lumea occidentală a filmului, printre cei care s-au pronunţat în favoarea iranianului numărându-se Martin Scorsese, Steven Spielberg, Francis Ford Coppola şi Juliette Binoche.

Cu o zi înaintea Galei, filmul "Taxi" a fost recompensat şi cu premiul FIPRESCI (Federaţia Internaţională a Criticilor de Film) pentru cel mai bun lungmetraj din competiţie.

În urmă cu doi ani, Panahi a primit la Berlinale Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu, cu lungmetrajul "Pardé". În 2012, iranianul a fost invitat de onoare al festivalului şi, pentru că nu a putut participa la eveniment, pe scenă a fost adus simbolic un scaun gol.

Florin Ghioca

Corespondenţă de la Berlin

Deplasare susţinută de Institutul Cultural Român.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite