Aplauze pentru noul „Rigoletto”, premiera- eveniment de la Opera Naţională Bucureşti

Au fost patru seri cu totul deosebite la Opera Naţională din Bucureşti, de joi până duminică: premiera „Rigoletto”, de Giuseppe Verdi, cu un decor fastuos şi cu două distribuţii. Următoarele reprezentaţii ale spectacolului sunt pe 15, 16 martie, pe 2 aprilie şi pe 7 mai.

După aproape şase decenii de la intrarea în repertoriu a vechii montări a operei „Rigoletto", de Giuseppe Verdi, Opera Naţională Bucureşti (ONB) a prezentat de joi până  duminică (20, 21, 22, 23 februarie) o nouă producţie a acestui titlu, în viziunea regizorului de origine australiană Stephen Barlow şi cu o scenografie semnată de artistul grec Yannis Thavoris.

O scenă mobilă, cu camere separate şi cu scări interioare, care te introduc în atmosfera oraşului Chicago din 1920, din vremea prohibiţiei. Scena se roteşte şi te introduce de fiecare dată în alt univers, minuţios creat de scenograful grec. Fastuoasă, simplă, elegantă, aşa ar putea fi descrisă atmosfera spectacolului. Costumele sunt moderne, într-o montare cu puternice tuşe teatrale.

Jertfa unei fete, Gilda, care se sacrifică pentru iubitul ei, Ducele, deşi acesta o înşală cu nonşalanţă, este emoţionantă. Blestemul asupra tatălui (Rigoletto), blestem care se împlineşte, este cumplit.

Rolurile principale au fost interpretate, în două distribuţii (joi,sâmbătă, respectiv vineri, duminică) de soliştii invitaţi Lucian Petrean şi Martin Fülöp (Rigoletto), Shoushik Barsoumian – SUA şi Romina Casucci – Italia (Gilda), Robert Nagy şi Paul Tabone – Australia (Ducele). 

Spectacolul a fost dirijat de Cristian Sandu.

Următoarele reprezentaţii ale spectacolului sunt pe 15, 16 martie, pe 2 aprilie şi pe 7 mai.

Libretul semnat de Francesco Maria Piave a fost adaptat după piesa "Regele se amuză", de Victor Hugo. Premiera operei a avut loc la 11 martie 1851, la Teatrul "La Fenice" din Veneţia. Acţiunea din opera lui Verdi se desfăşoară în Mantova (Italia), în secolul al XVI-lea.

Citiţi cronici asupra spectacolelor semnate de Costin Popa, Anca Florea şi Dumitru Avakian.

Tot ce se vede pe platou are alură cinematografică zeffirelliană, nu numai ca decor dar şi ca populare cu corişti, balerini, figuranţi, în continuă mişcare, în multe planuri paralele care funcţionează. Nu mai vorbesc de jocul interpreţilor, cu atitudini detaliat studiate şi expuse, care împlinesc o idee dragă actualului management al Operei, cea de teatralizare. Cu concursul lui Barlow, care nu şi-a dezminţit şcoala britanică, reuşita este notabilă. Mai rămâne viitorul, anume menţinerea fiorului şi întreţinerea unei montări atât de pretenţioase ca acţiune scenică, spune muzicologul Costin Popa.   Sub aspect scenic, montarea arată bine (scenografia Yannis Thavoris, Lighting Design Warren Letton), mişcarea permanentă şi logică nu lasă „goluri”, se întâmplă mereu „ceva”, conturarea personajelor şi a relaţiilor dintre ele depinzând însă şi de nivelul interpretativ al soliştilor, punctează muzicologul Anca Florea.    Regizorul Stephen Barlow şi scenograful Yannis Thavoris au decis – aşa cum au făcut-o la vremea lor şi Hugo şi Verdi – să deplaseze acţiunea, să realizeze o translaţie spre timpuri mai apropiate publicului căruia i se adresează. Au situat-o de această dată în Chicago, în perioada prohibiţiei, în anii ’20 - ’30 ai secolului trecut. Au realizat-o de o manieră coerentă creind un spectacol de certă atracţiozitate scenică, dramatică şi, în parte, muzicală, apreciză criticul de artă Dumitru Avakian.

LIBRET

Actul I

Impostura unui Duce: "Pentru mine, toate femeile sunt la fel" 

O petrecere fastuaoasă, cu elemente de cabaret, la curtea Ducelui (Robert Nagy / australianul Paul Tabone, tenori). Tânărul duce povesteşte unui curtean că îl interesează o fată frumoasă pe care a văzut-o recent la biserică. El îşi afirmă concepţiile libertine despre dragoste, în aria "Pentru mine, toate femeile sunt la fel".

Bufonul Rigoletto (Lucian Petrean şi Martin Fülöp, baritoni) se poartă în mod servil faţă de duce şi îşi bate joc de cei cărora ducele le-a violat soţiile sau fiicele. Un curtean răspândeşte zvonul că Rigoletto ar avea o amantă secretă. Un conte tânăr, adânc jignit de bufon, plănuieşte o răzbunare împreună cu alţi curteni. Apoi un conte bătrân, îndurerat de umilirea fiicei sale, îl blestemă în mod solemn pe bufon.

Bufonul Rigoletto se întoarce târziu la locuinţa sa, în vecinătatea casei contelui cel tânăr pe care l-a jignit. Este acostat pe drum de un necunoscut, care se recomandă Sparafucile şi îşi oferă serviciile de ucigaş profesionist. Rigoletto îl alungă. Bântuit de remuşcări, obsedat de blestemul bătrânului conte, Rigoletto se simte şi el tot un ucigaş. El spune: "Suntem la fel, eu cu limba, el cu pumnalul".

Intrând în casă, bufonul e întâmpinat de fiica sa Gilda (Shoushik Barsoumian,SUA / Romina Casucci, Italia), pe care o ţine ascunsă pentru a o feri de viaţa desfrânată de la curte. Gilda îl asigură că nu a ieşit din casa decât pentru slujba de la biserică. 

Ducele o seduce pe Gilda şi se recomandă cu un nume fals: Gualtier Malde. Gilda se îndrăgosteşte de aşa-zisul student şi după plecarea lui ea cântă aria "Nume drag ce-ntâia dată face inima-mi să bată...".

Rigoletto înţelege cu groază că el însuşi a sprijinit scara pe care s-au urcat în casa lui răpitorii propriei sale fiice.

Actul II

Răzbunarea lui Rigoletto

Ducele află cu încântare că Gilda a fost răpită şi se află în palat. Rigoletto vine la palat să-şi caute fiica şi curtenii ranchinoşi îşi bat joc de durerea lui. După un timp, Gilda vine în braţele tatălui ei şi îi povesteşte plângând că a fost răpită. De afară se aude din nou blestemul contelui cel bătrân care e în drum spre închisoare. Dragostea Gildei pentru duce e atât de mare, încât ea are putere să-l ierte şi încearcă să tempereze setea de răzbunare a tatălui ei.

Actul III

"Femeia e schimbătoare..."/ "La donna e mobile"

Rigoletto încearcă s-o convingă pe Gilda de caracterul josnic al Ducelui, sperând că o va "vindeca" de dragoste. În acest scop, o aduce la taverna ucigaşului Sparafucile, unde ducele va veni ademenit de sora ucigaşului.

Rigoletto şi Gilda se ascund şi urmăresc prin fereastra tavernei cum vine ducele deghizat în ofiţer de cavalerie.

El cântă o arie despre frivolitatea femeii: "Femeia e schimbătoare...". Gilda vede cu durere cum ducele îi face curte surorii ucigaşului.

Tatăl o trimite acasă pe Gilda, spunându-i să se îmbrace cu haine bărbăteşti pentru că intenţionează să fugă cu ea. După plecarea Gildei, Rigoletto confirma contractul pe care l-a făcut cu Sparafucile: Ducele urmează să fie ucis până la miezul nopţii, iar apoi bufonul trebuie să vină ca să arunce cadavrul în râu.

După plecarea lui Rigoletto, se porneşte o furtună năprasnică. Ameţit de băutură, Ducele se duce într-o cameră să se culce. Rămaşi singuri, Sparafucile şi sora lui discută despre crima plănuită. Sora ucigaşului se simte atrasă de duce şi ar vrea să-l salveze, dar tentaţia banilor e prea mare. Până la urmă, cei doi ajung la o înţelegere: dacă până la miezul nopţii va veni la tavernă un străin să se adăpostească de furtună, îl vor ucide şi îi vor preda lui Rigoletto alt cadavru.

Conversaţia lor este interceptată de Gilda, pe care dorul pentru duce a făcut-o să se întoarcă îmbrăcată în haine bărbăteşti, ca să-l vadă pentru ultima oară. Din dragoste şi disperare, ea se decide să se sacrifice pentru duce. Deschide uşa şi e înjunghiată, în luminile straboscopice ale unei furtuni. În zori, Rigoletto vine cu banii şi primeşte un sac, în care i se spune că e cadavrul ducelui.

Ajungând cu sacul la malul râului, Rigoletto aude vocea Ducelui care se întoarcea acasă după potolirea furtunii. Ducele cântă: "Femeia e schimbătoare...". Bufonul deschide sacul şi e îngrozit când o găsesşte pe Gilda care încă mai trăieşte. Tatăl şi fiica îşi iau rămas bun şi îşi cer unul altuia iertare. Gilda moare în braţele lui Rigoletto. Cutremurat de durere, bufonul îşi aminteşte blestemul contelui bătrân.

Contrabandă cu alcool, prostituţie

După veche montare din 1954, când opera "Rigoletto: a fost montată, pe scena Operei Naţionale Bucureşti, de către regizorul Jean Rânzescu, impresionanat lucrare a lui Giuseppe Verdi (reprezentată în România pentru prima dată între 1854 şi 1855), nu a mai reprezentată în România

Acţiunea, în piesa de teatru care a inspirat  libretul, se petrece la Paris în secolul al XIV-lea. Compozitorul însuşi a fost nevoit să mute acţiunea în Italia în secolul al XVI-lea pentru a respecta restricţiile impuse de cenzură. În noua montare acţiunea a fost plasată de Stephen Barlow la Chicago, la începutul anului 1929; o perioadă „efervescentă”, după cum numeşte regizorul perioada prohibiţiei, o lume condusă de gangsteri şi dominată de jocuri de noroc, contrabandă cu alcool, prostituţie.

„Am dorit să găsesc un timp şi un loc diferite unde putem spune această poveste, pentru a o pune   într-o nouă lumină şi a o aduce mai aproape de zilele noastre“, mărturiseşte regizorul.

Alături de invitaţi, au evoluat artişti ai Operei Naţionale Bucureşti precum Horia Sandu (Sparafucile), Andrei Lazăr (Borsa), Daniel Pop  (Marullo), Adriana Alexandru (Giovanna), Marius Boloş (Monterone), alături de Orchestra şi  Corul Operei Naţionale Bucureşti, condus de maestrul  Stelian Olariu.

Citiţi şi:

Cronică Dumitru Avakian: "Rigoletto", o dramă tragi-comică a tuturor timpurilor

Nu poţi să nu observi, întâmplările dramei lui Victor Hugo, ale libretului pe care Francesco Maria Piave îl oferă lui Verdi, personajele acestuia, pot aparţine tuturor timpurilor, tuturor momentelor de alunecare în hăurile fiinţei umane; sunt momente pe care le regăsim, într-o formă sau alta, în diferitele perioade ale istoriei.

Cronică Anca Florea: Un "Rigoletto" de succes

De-a lungul anilor, regizorii au încercat să „recitească” libretele unor opere celebre, transferând acţiunea în cu totul altă epocă, reconsiderând chiar personajele în raport cu noi conjuncturi şi situaţii pe care compozitorul sau libretistul nici nu le-ar fi visat.

Cronică Costin Popa: Dublă premieră la Operă

După 60 de ani. Da, de două ori premieră. Mai întâi pentru că este primul titlu liric asumat integral de noul management al teatrului din Splai: gândit, proiectat şi realizat.

 Un concept regizoral nou şi o scenografie provocatoare

În noua montare "Rigoletto", Ducele a devenit un fel de Al Capone, în timp ce Rigoletto este un fel de entertainer privat al ducelui, care conduce o agenţie de pompe funebre.

Acţiunea, în libretul original se petrece la Paris în secolul al XIV-lea. Compozitorul însuşi a fost nevoit să mute acţiunea în Italia în secolul al XVI-lea pentru a respecta restricţiile impuse de cenzură.  În noua montare acţiunea a fost plasată de Stephen Barlow la Chicago, la începutul anului 1929; o perioadă „efervescentă”, după cum numeşte regizorul perioada prohibiţiei, o lume condusă de gangsteri şi dominată de jocuri de noroc, contrabandă cu alcool, prostituţie.

"Am dorit să găsesc un timp şi un loc diferit, unde putem spune această poveste, pentru a o actualiza şi a o face contemporană, pentru a permite publicului să se identifice mai bine cu personajele", mărturiseşte Barlow, care este convins că oraşul Chicago din vremea gangsterilor defineşte cel mai bine lumea periculoasă şi întunecată din opera lui Verdi.

Din punct de vedere scenografic Yannis Thavoris a vrut iniţial să redea atmosfera acelei epoci în amănunt, ajungând să creeze o scenografie dominată de culori şi forme detaliate. 

"M-am uitat şi la tablouri din acea perioadă şi la ilustraţii de modă colorate, în care erau prezentate materiale din acea perioadă, deci culorile pe care le-am folosit sunt influenţate de tonurile acelui deceniu",mărturiseşte artistul, iar sursele sale de documentare nu se rezumă doar la atât, Thavoris fiind inspirat şi de scena operei bucureştene, mai exact de zidul din spatele scenei,  acele cărămizi vechi şi frumoase,  explică Thavoris.

Yannis Thavoris a fost nominalizat de două ori la Premiul Laurence Olivier - unul dintre cele mai importante premii acordate profesioniştilor din teatru - pentru scenografia operelor  La clemenza di Tito de W. A. Mozart şi The Rape of Lucretia de Benjamin Britten. 

Stephen Barlow, de la La traviata” la „Jesus Christ Superstar”

Stephen Barlow şi-a început cariera în urmă cu aproape 20 de ani, când a pus în scenă „Trial by Jury” (Proces cu juraţi), operetă pe muzică de Arthur Sullivan şi W. S. Gilbert, într-un spaţiu neconvenţional: la Tribunalul Bow Street din Londra. Din acel moment a abordat nenumărate opere din repertoriul clasic, şi nu numai, cărora le-a oferit interpretări originale.

Stephen Barlow este cunoscut pentru interesul pe care-l are pentru genuri muzicale diferite, acesta regizând de la opere din repertoriul clasic precum „La traviata” de Giuseppe Verdi până la opere-rock ca „Jesus Christ Superstar”, a lui Tim Rice şi Andrew Lloyd Webber, sau musicaluri precum „Marguerite”, pe muzică de Michel Legrand. Oricare ar fi genul muzical abordat, datoria unui regizor, crede Barlow, este de a spune povestea pe cât se poate de creativ şi de provocator din punct de vedere teatral.

Fotografii GIN Photo din prima distribuţie